Suspendarea cursului perimării pe motive temeinic justificate


lc

Perimarea intervine ca o sancțiune procedurală, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Conform art. 416 C. procedură civilă, această sancțiune operează împotriva oricărei cereri de chemare în judecată, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni și începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură de către părți sau instanță. Cu toate acestea, termenul nu va curge în cazul în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, când cererea nu a ajuns la instanța competentă din cauze neimputabile părții sau când nu se poate fixa termen de judecată.

Suspendarea perimării este reglementată de art. 418 C. procedură civilă prin care legiuitorul prevede trei cazuri de suspendare a termenului de perimare.

Perimarea se suspendă,  pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege. Partea care invocă motive temeinic justificate care au împiedicat-o să stăruie în judecată trebuie să dovedească nu numai faptul apariției lor, ci și durata acestora, pentru a fi posibilă determinarea întinderii perioadei de suspendare a cursului perimării, perioadă pe care legea nu o limitează.

Suspendarea termenului de perimare se va constata de îndată ce motivele care au împiedicat partea să stăruie în judecată sunt înlăturate sau dispar, deci ulterior existenței efective a cauzei de suspendare. De asemenea, caracterul justificat al motivelor de împiedicare va fi apreciat de instanță, astfel că putem afirma despre acest caz de suspendare a cursului perimării că este unul facultativ în măsura în care nu se întemeiază pe o prevedere legală expresă.

Suspendarea cursului perimării înlătură efectul sancționator al perimării numai în situațiile în care cauza rămâne în nelucrare din motive neimputabile părții. Această soluție legislativă apare ca firescă și echitabilă în condițiile în care instituția perimării are rol sancționator, iar, în principiu, orice sancțiune are la bază un comportament culpabil din partea celui care este ținut să o suporte.