Proiectul de lege privind extinderea perioadei de planificare a apărării a fost aprobat


lc-olesea
La 21 octombrie Guvernul a aprobat un proiect de lege potrivit căruia perioada de planificare a apărării va fi extinsă la 10 ani, în scopul asigurării concordanţei procesului naţional de planificare a apărării cu cel al NATO.

Programul legislativ vizează eficientizarea procesului de planificare a apărării, concentrat pe dezvoltarea de capabilităţi, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării şi asigurării coerenţei acestora cu evoluţia proceselor de planificare a apărării din NATO şi UE.

Printre obiectivele actului normativ sunt:
– stabilirea cadrului legal pentru implementarea unui mecanism ce facilitează dezvoltarea capabilităţilor non-militare asumate de România,
– eficientizarea activității directorilor de programe majore, prin stabilirea unor obiective şi priorităţi clare în toate domeniile de planificare a apărării.