Despre pământul României se spune că ar putea produce hrană pentru o populație de patru ori mai mare decât cea actuală. Ironia sorții sau mai degrabă tristețea sa face ca, într-o asemenea țară, cea mai mare parte dintre produsele agro-alimentare să provină din import.

În țara noastră, care dispune de una dintre cele mai dezvoltate rețele hidrografice din Europa, seceta provoacă pierderi incredibile. Primăvara ne confruntăm cu inundațiile iar din miez de vară și până-n toamnă, seceta își face de cap.

Odinioară, România avea faima de „grânar al Europei”. Pentru situația actuală sunt de vină autoritățile, dar o parte din vină o dețin și simplii cetățeni. Autoritățile au lăsat sistemele de irigații pradă distrugerii, iar unii dintre cetățeni s-au ocupat de restul. De distrugerile propriu-zise!

Acum importăm alimente de bază pe bani grei. Însă unele dintre țările în care predomină deșertul au dat atenția cuvenită agriculturii și au ajuns să-și exporte recoltele la noi, țara în care în verile secetoase ogoarele și plantele ajung să fie uscate ca iasca, deși râurile mari curg la o distanță de doi pași. Instalațiile și canalele de irigare în care s-au investit milioane de dolari au fost distruse sau deteriorate cu o frenezie demnă de o oștire dușmană ajunsă pe teritoriul inamic.

Ne-am fost nouă înșine inamici și ne-am distrus singuri avutul. Vinovații? Nu-s de găsit. Dar, în mod normal, ar fi trebuit să fie aduși de mult în justiție, pentru a da socoteală. Sistemul național de irigații a fost tratat ca o avere a nimănui.

Acum culegem roadele… amare. Oricât de mult s-ar fi distrus, avem datoria de a o lua de la capăt, pentru că la mijloc este un lucru dintre cele mai serioase: securitatea alimentară. În viitor, s-ar putea ca pâmânturile roditoare să devină active al căror preț să sporească mai rapid decât prețul aurului și metalelor rare.

Fenomene globale precum suprapopularea, modificarea climei, deșertificarea sau creșterea consumului pot conduce către o penurie alimentară serioasă. Țările care nu-și gestionează cum se cuvine resursele ar putea avea enorm de pierdut.

 

Noutăți legislative

Din datele actuale, în perioada 1980-2011 țara noastră a suferit pierderi anuale medii determinate de vreme în sumă de 8452 milioane dolari. 34% din aceste grave pierderi au fost pricinuite de către secetă. În aceste condiții, absența unei infrastructuri de irigații corespunzătoare contribuie la împuținarea oportunităţilor de dezvoltare economică, în pofida existenţei unui potenţial agricol excepțional.

HG 793/2016 pentru aprobarea Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România a fost publicată în „Monitorul Oficial” 879/2016. Ministerul Agriculturii este instituția responsabilă cu realizarea Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

Prin programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii se urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi diminuarea efectelor lor asupra producţiei agricole, precum şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei, prin reabilitarea infrastructurii de irigaţii (ce-a mai rămas din ea!).

 

Care sunt obiectivele urmărite prin noul program?

Programul vizează, ca principal obiectiv, reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care va conduce la „creşterea suprafeţei funcţionale din suprafaţa viabilă și marginal viabilă economic” pentru irigaţii – la 70% în anul 2020 şi la 90% în anul 2030. Bine-ar fi!

Ca obiectiv specific, se urmărește creşterea randamentului staţiilor de bază şi repompare, eliminarea pierderilor de apă prin infiltraţie din canalele de irigaţii aparţinând domeniului public al statului şi eliminarea degradărilor apărute la construcţiile hidrotehnice.

Potrivit ultimelor știri juridice, restabilirea capacităţilor existente de irigaţii reprezintă o măsură de bază pentru dezvoltarea sectorului agricol. Reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii va conduce la creşterea randamentelor de funcţionare ale amenajărilor de irigaţii cu reflectare directă în reducerea tarifului pentru mia metri cubi de apă pompată, ceea ce va crea posibilităţi sporite fermierilor.

Unele staţii de punere sub presiune şi amenajări interioare de irigaţii se află în proprietatea sau în administrarea organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare reabilitate prin PNDR 2007-2013, măsura 125 a. Vor fi realizate lucrări de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii care vor urmări atât reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care alimentează staţiile de punere sub presiune reabilitate prin PNDR 2007-2013, măsura 125 a, cât și reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care alimentează staţiile de punere sub presiune asupra cărora se va interveni prin PNDR 2014-2020, submăsura 4.3 sau reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii care alimentează staţiile de punere sub presiune din amenajări în care nu s-au constituit organizaţii de îmbunătăţiri funciare.

Într-o primă etapă are să fie reabilitată infrastructura principală de irigaţii din 40 de amenajări aparţinând domeniului public al statului în suprafaţă de 1.317.042 ha, în a doua etapă de reabilitare vor fi cuprinse 37 de amenajări declarate viabile în urma studiului „Actualizarea strategiei investiţiilor în sectorul irigaţiilor”, în vreme ce etapa a treia de reabilitare are să includă nouă amenajări viabile de irigaţii, în suprafaţă de 199.810 ha.

În cele trei etape vor fi supuse acţiunii de reabilitare multiple obiective de irigații printre care: staţii de pompare de bază – inclusiv cele reversibile, staţii de repompare, canale şi conducte de aducţiune/distribuţie a apei pentru irigaţii până la staţiile de pompare de punere sub presiune, construcţii hidrotehnice.

Va fi reabilitată o suprafaţă totală de 2.006.941 ha din 86 amenajări de irigaţii viabile care includ următoarele obiective: 110 staţii de pompare de bază, 137 staţii de repompare, 2.525 m conducte de refulare, 1.997.481 m canale de aducţiune, 2.885.073 m canale de distribuţie şi 4.995 construcţii hidrotehnice.

Potrivit ultimelor noutăți din contabilitate, sursa de finanţare a investiţiilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii o reprezintă bugetul de stat. Ca efecte macroeconomice, investiţiile în reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii vor determina obţinerea unui spor de venit net comparativ cu situaţia anterioară reabilitării, ca urmare a îmbunătăţirii productivităţii terenurilor, la îmbunătăţirea structurii planului de cultură, precum și la sporirea producţiei medii la hectar. Problemele cele mai grave ce survin la sistemele de irigaţii sunt eficienţa hidraulică diminuată, prețul ridicat al energiei electrice pentru sistemele bazate pe pompare și tarifele crescute ale apei de consum.

 

Greșelile trecutului nu trebuie reeditate!

În perioada regimului politic anterior anului 1990 s-au realizat, după cum se știe, ample programe de îmbunătățiri funciare, dar s-a și greșit prin realizarea unor sisteme supradimensionate, care ulterior n-au mai putut fi susținute. Nici măcar conservate.

Pe de altă parte, tot la acea epocă s-a acționat în mod eronat în sensul că unele sisteme de irigații n-au fost realizate ținându-se seama și de imperativele economisirii energiei. De plidă, în anumite zone au fost folosite motoare puternice pentru împingerea apei în zone cultivate situate la altitudine, când soluția firească era „să fie pusă la lucru gravitația”, prin valorificarea surselor de apă aflate la altitudini superioare.

Fără a intra în detalii tehnice, e suficient să spunem că, uneori, din dorința de a raporta „depășiri ale planului cincinal”, nu s-a ținut seama de viitoarele pierderi de apă (dată fiind permeabilitatea canalelor) și de consumul enorm de energie, consecința fiind creșterea costurilor și diminuarea rentabilității.

Aceste erori nu țin doar de istorie! Ele trebuie menționate spre nerepetare, acum, în momentul în care se dorește refacerea/reabilitarea sistemului de irigații. În condiții normale n-ar trebui să vorbim și despre o reconstrucție, fiindcă n-am trecut prin niciun război. Ci ar fi trebuit să discutăm doar despre extindere și modernizare.

Dacă în balada „Monastirea Argeșului” tot ceea se construia ziua se năruia peste noapte din cauze misterioase, în cazul sistemului românesc de irigații s-a dărâmat și zi și noapte, s-au știut cauzele, dar ani la rând nu s-a întreprins nimic. Acum ne-am trezit că este vital să deținem un sistem de irigații bine pus la punct. Dacă-l vom extinde, bine-ar fi să nu reedităm erorile trecutului!