Cine mai știe ce este original în epoca digitalului?


copiright“Când Gregor Samsa se trezi într-o dimineață din vise neliniștite, se regăsi în patul său metamorfozat într-un gândac uriaș.”

De data aceasta, Dl. Samsa nu va mai fi personajul “Metamorfozei” lui Kafka. De data aceasta, Dl. Samsa va fi transpunerea conceptului de “originalitate”. Ca orice ființă care la un moment dat era un om, Dl. Samsa căuta în sine semnificații de dat sentimentelor sale și lumii din jur. Decise într-o zi să încerce să se prezinte. Și, ca orice prezentare, perspectiva este cea care îl avantajează cel mai mult.

Perspectiva filosofică a domnului Samsa.

Dl. Samsa își dorea să fie original.

“Dar cum poate să fie un concept original?”, vă întrebați, poate. Trebuie să vă răspundem că este prin conținutul său flexibil. Altfel zis, utilizarea noțiunii de originalitate în domeniul dreptului presupune neapărat că cineva va face o apreciere. Or, dreptul este un domeniu rigid; nu poate exista în absența normelor, securitatea juridică fiind mai redusă de fiecare dată când aprecierea este lăsată în mâinile oamenilor și nu regulii de drept.

Dar cum am fi putut noi să avem un concept de originalitate altfel decât original, mai ales dacă este destinat să servească, în calitate de criteriu, la protecția atâtor manifestări diferite? Brevetul presupune o activitate inventivă, marca trebuie să fie distinctivă, desenele și modele trebuie să fie noi, operele protejate de dreptul de autor trebuie să fie originale, ceea ce la rândul său presupune că bazele de date trebuie edificate în funcție de o alegere originală, iar programele de calculator trebuie să arate în ce anume sunt originale.

Atâtea manifestări … pentru care nu există decât un singur domn Samsa. Se înțelege de la sine că va trebui să se adapteze de fiecare dată la conținutul propriu al fiecărei dintre aceste delimitări, fără ca totuși să ajungă un schizofrenic. Astfel, o absență de definiție într-o legislație ni se pare de preferat. De ce? Pentru că o singură definiție fixă nu ne va permite să vedem în Dl. Samsa un singur suflet. Este imperios necesar să constatăm ca originalitatea cuprinde mai multe aspecte și atunci este mai bine să avem o noțiune fluidă și adaptabilă. Este exact ca în cazul oamenilor: sunt complecși, deci, dacă le definim un singur model de comportament, atunci o persoană care va avea dorințe aparent contradictorii va fi mereu considerată ca un caz patologic. Și, în realitate…orice om are dorințe contradictorii.

“Reflexii asupra sinelui” de dl. Samsa.

Dl. Samsa suferea regretabil de un narcisim congenital. Îi plăcea să se privească în oglindă și să se surprindă din toate perspectivele posibile. Dar, ca să zicem adevărul, timpul nu așteaptă oamenii și noi, noi nu vom însoți această înfrumusețare decât pentru partea de drepturi de autor. Ce vede dl. Samsa când își privește reflexia? În mod sigur nu o insectă, dar un ansamblu de creații intelectuale, reunite de originalitate. Vom defini pentru moment originalitatea ca un “nu-știu-ce”. Acesta nu este:

  • “noutatea“: este dificil să avem idei noi, dar nu este imposibil să reciclăm ideile sub o formă originală;
  • “un gen” : ca un documentar vs. un film de acțiune, o sculptură vs. un colaj. Altfel zis, nu protejăm un roman pentru că este un roman, ci dacă este original.
  • “îndemânarea” (în sensul de know how). Da, pentru a fi original, trebuie să avem un anumit grad de îndemânare. Spre exemplu, dacă am fi vrut să-l îmbrăcăm pe Dl. Samsa într-o rochie roz și să convingem cititorul că nu este un idiot, ne-ar fi trebuit multă-multă abilitate. Însă fără creativitate și doar cu îndemânare, protecția ar trebui căutată în altă parte decât prin dreptul de autor.
  • “forma expresiei”: Dl Samsa este evident mai mult decât o cale de transmitere a informației (cale precum cea în scris sau orală). Putem să vă vorbim de dl. Samsa, puteți citi despre el, este încă protejat. De ce deci ideea de originalitate confundabilă cu forma expresiei? Trebuie să mulțumim țărilor anglo-saxone care, prin copyright, nu protejează decât scrierile care au un suport fix.
  • “meritul unui autor”. Mai ales, când ne întrebăm ce ar fi originalitatea, nu ar trebui să facem o judecată de valoare. În orice caz, priviți-l pe Dl. Samsa…era inițial o insectă. Ce mai e de judecat?
  • “destinația”. Nu există o discriminare în funcție de scopul operei: dacă aceasta este “utilitară” sau face parte din “artele frumoase”.

Este originalitatea perceptibilă?

Ați observat poate că în capitolul precedent l-am utilizat pe Dl. Samsa ca personaj pentru a exemplifica și în același timp ca metaforă pentru conceptul de originalitate. Dar întrebarea pertinentă este următoarea: dacă creăm, trebuie cumva să ne gândim de dinainte cum să fim originali pentru a beneficia de protecția legală sau trebuie noi să scriem sub singura influență a inspirației? Să reformulăm! Cine a fost primul? Domnul Samsa (personajul) sau originalitatea (conceptul)?

Urmărind această logică, am putea să ne întrebăm dacă este just să înălțăm “originalitatea” la rangul de criteriu, pentru că mai întâi riscăm aprecieri diferite de la un tribunal la altul și apoi transformarea judecătorului într-un prim “critic literar” al operei. În orice caz, după statistici ne dăm seama că, în cea mai mare parte din timp, protecția conferită de dreptul de autor este utilizată pentru acțiunile în contrafacere. Dacă ne gândim la faptul că acest tip de acțiune se poate asemăna cu “îmbogățirea fără justă cauză”, devine clar că după toate (și dacă am exagera un pic pentru “licența poetică”), a fi sau nu original este o chestiune de bani. Altfel zis, o decizie judiciară care condamnă un falsificator, implicit declară opera “originală”. Am putea noi să acționăm pentru defăimare împotriva unui critic literar al operei noastre care a fost deja declarată originală în justiție dacă acesta declară contrariul?

Oricare ar fi cazul, regăsim mai tot timpul, și chiar și în dreptul român, ideea conform căreia originalitatea reflectă “amprenta personalității autorului în operă”. În lumina dreptului UE și a deciziei Infopacq din 2009, originalitatea devine “o creație intelectuală proprie autorului”. Care ar fi deci incidența unei noțiuni mai cuprinzătoare a originalității?

Să presupunem că dl. Samsa este “locuit” de două personaje distincte, corespunzând celor două noțiuni existente. Una, clasică, ar fi “amprenta personalității…”. Când va lua oglinda, va vedea că are un anumit număr de trăsături, pentru că o anumită definiție a originalității va proteja un anumit număr de opere. Alta, “creația intelectuală proprie”, poate va proteja alte opere. Vom avea un personaj distinct cu alte trăsături. Să vedem un exemplu.

Dl. Samsa își face un site internet, cu o unealtă care îi permite să facă un anumit tip de alegeri (ce tipuri de tabele, ce font, ce paletă cromatică etc). Site-ul rezultant, chiar dacă a fost construit cu ajutorul unui program va fi protejat:

  • într-un drept național (cel român): va fi protejat în măsura în care va exprima personalitatea unui autor, chiar dacă este vorba de o alegere a elementelor constitutive. Ar fi mai dificil ca protecția să fie obținută la nivel național
  • în dreptul UE: va fi protejat pentru că este alegerea însăși cea care demonstrează această originalitate. Este mult mai ușor să obții o protecție la nivel comunitar.

O dublă fațetă întâlnim, fațetă care va deveni unică dacă ținem cont de poziția superioară în ierarhia normelor a dreptului UE. Care este deci definiția originalității? Vă vom răspunde că în realitate întrebarea nu are interes. Autorul beneficiază de o prezumție de originalitate până în momentul în care o acțiune judiciară este intentată împotriva sa. Ba mai mult, întrebarea apare în mod prioritar doar pentru litigiile de contrafacere. Dovada originalității, normal cerută pentru a putea avea acces la statutul protector “de autor”, incumbă, cel mai adesea, autorului, dar am putut vedea cazuri în care se cerea fasificatorului să stabilească lipsa de originalitate a operei.

Pervertirea dl-ui Samsa la lumina noilor tehnologii.

Dl. Samsa căuta încă în sine pentru a vedea ceea ce este. Avea impresia că toată coerența sa depindea de ce putea să înglobeze. În afară de opera protejată, simțea schimbarea iminentă datorată dorinței sale de a înghiți tot ce rămâne, în scopul de a nu-i lăsa nimic să-i scape. Că doar o insectă nu poate decât să-și viseze viitorul său propriu, fără să-l controleze activ.

Trebuie să constatăm că transformarea noțiunii clasice de originalitate a avut loc sub influența conjugată a compilațiilor utilitare (categorie care include bazele de date) și a programelor.

De fiecare dată când realizăm o bază de date, Dl. Samsa se va defini în funcție de alegerile făcute în stabilirea acelei liste. De fiecare dată când suntem în fața unui program, ar trebui să vorbim de efort personalizat, caz în care dl. Samsa se va defini în funcție de gradul de aport intelectual adus în punerea la punct a programului. Tot pentru programe observăm cel mai clar împrumuturile realizate pentru noțiunea de originalitate din domeniul brevetelor și din condiția “de activitate inventivă”.

Lucrurile se complică atunci când ne interesăm de directiva din 14 mai 1991, transpusă prin legea 329/2006 care consacră protecția programelor prin dreptul de autor. Printr-o decizie din 2 mai 2012 a CJUE, World Programming Ltd/SAS Institute Inc, vedem o ultimă evoluție în domeniu. Decizia are meritul de a stabili o distincție între etapele de creare a unui program care sunt protejate de dreptul de autor și cele care sunt deschise liberei exploatări de către public. Astfel, funcționalitățile, limbajul de programare, cu condiția de a nu reproduce codul sursă vor putea fi utilizate în toată libertatea. Estimăm întrucât Dreptul UE are o aplicabilitate directă în dreptul român că deciziile curții se vor impune și vor modela atfel modul în care vedem originalitatea.

Ce înseamnă acest lucru pentru Dl. Samsa? Să spunem că perversiunea sa totală nu a fost realizată. În cele din urmă, scopul protecției este același: protejăm forma în care s-a tradus personalitatea autorului și ea singură este originală. Tot ceea ce privește instrumentele utilizare, funcțiile, tot ce este legat de “îndemânare” rămâne în afara protecției prin dreptul de autor. Acestea fiind spuse trebuie să ne ocupăm de viitorul conceptului de originalitate. Ar trebui oare să concludem că protecția normală, de drept comun, se va face pentru toate creațiile industriale prin dreptul de autor? Dacă acest lucru se întâmplă, oare Dl. Samsa va deveni un schizofrenic?