Ştii care sunt atribuţiile şi cum este organizată Direcţia Secretariat General din cadrul MAI?


imagesfgÎn Monitorul Oficial nr. 547/2016 a fost publicat Ordinul nr. 108/2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei secretariat general din cadrul Ministerului Afacerilor şi Internelor.

Potrivit ştirilor juridice, Direcţia Secretariat General şi Protocol a Ministerului Afacerilor Interne este unitatea de specialitate a Aparatului Central care asigură derularea operaţiunilor tehnice privind primirea, evidenţa, trierea, repartizarea, urmărirea soluţionării, multiplicarea, manipularea, selecţionarea documentelor adresate ministrului afacerilor internelor, secretarilor de stat, secretarului general, secretarilor generali adjuncţi şi consilierilor ministrului sau expediate de către aceştia altor structuri/organizaţii, precum şi clasarea, arhivarea, inventarierea, selecţionarea, păstrarea, conservarea şi folosirea acestora.

Ce atribuţii are Direcţia Secretariat General?

Printre atribuţiile direcţiei se regăsesc: traducerea corespondenţei primite de conducerea ministerului; activităţile de relaţii cu publicul; activităţi de informare – documentare; gestionarea paginii de intranet a ministerului din punctul de vedere al informaţiilor prezentate; gestionarea arhivei proprii neclasificate a aparatului central al ministerului; organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de protocol intern la nivelul conducerii ministerului; organizarea grupurilor de lucru şi a şedinţelor desfăşurate la nivelul conducerii ministerului; prelucrarea automată a datelor şi valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice. Conform noilor prevederi aceasta nu mai are atribuţii în asigurarea relaţiilor conducerii ministerului cu misiunile diplomatice acreditate în România.

Cum este organizată această direcţie?

Structura organizatorică a Direcţiei secretariat general cuprinde: conducerea; structura de securitate pentru conducerea ministerului; serviciul secretariat; serviciul relaţii cu publicul; serviciul intranet şi documentare; serviciul cabinete; serviciul arhivă. Nu mai este reglementat serviciul protocol şi serviciul relaţii consulare şi cabinete.

Care sunt obiectivele Direcţiei secretariat general?

Direcţia secretariat general are următoarele obiective generale: asigură fluxul documentelor la nivelul conducerii ministerului; organizează activitatea de relaţii cu publicul la nivelul conducerii ministerului; realizează fluxul de informare – documentare, în domeniile de activitate specifice instituţiei, necesar conducerii ministerului şi specialiştilor; gestionează arhiva proprie neclasificată a aparatului central al ministerului; organizează serviciul la cabinetele demnitarilor; organizează unele activităţi de protocol intern la nivelul conducerii ministerului. O noua atribuţie este organizarea serviciului la cabinetele demnitarilor.

Ce documente sunt eliberate de Direcţia secretariat general?

Aceasta eliberează următoarele documente: proiecte de ordine şi instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne, pe liniile de muncă din competenţă; ordinul de zi pe minister; documente de deplasare pentru personalul din conducerea ministerului; buletine de informare şi documentare – bimestrial; sinteze documentare – trimestrial; informări documentare pentru conducerea ministerului; proceduri operaţionale de securitate ale SIC; planul anual de prevenire a corupţiei la nivelul direcţiei; planul de alarmare a personalului direcţiei.

Care este conducerea Direcţiei?

Conducerea Direcţiei secretariat general este asigurată de un director, ajutat de 2 directori adjuncţi. Directorul Direcţiei secretariat general este şeful direct al întregului personal şi răspunde în faţa conducerii ministerului de întreaga activitate a personalului Direcţiei secretariat general. Directorii adjuncţi se subordonează nemijlocit directorului Direcţiei secretariat general şi răspund de organizarea, planificarea, desfăşurarea, controlul, sprijinirea şi îndrumarea întregii activităţi a structurilor pentru care au delegare de competenţe şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute în fişa postului.

Concluzii

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Direcţia secretariat general şi protocol cooperează cu unităţile aparatului central, cu instituţiile şi structurile aflate în subordinea/coordonarea ministerului în probleme de interes comun, în conformitate cu legile, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, ordinele, înţelegerile şi protocoalele aprobate de ministrul afacerilor interne, precum şi cu instituţii şi organisme similare din ţară şi străinătate.

Activitatea Direcţiei secretariat general şi protocol este concepută şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile actelor normative şi precizărilor metodologice care reglementează domeniul său de competenţă, pe baza principiilor: cooperării, legalităţii, nediscriminării, echidistanţei, disponibilităţii, priorităţii interesului public, profesionalismului, confidenţialităţii şi transparenţei.

Atribuţiile generale şi specifice ale personalului din cadrul serviciilor sunt cele prevăzute în prezentul regulament, precum şi în fişele posturilor.