Potrivit ultimelor noutăţi legislative, unele taxe consulare au fost eliminat.

Legea 117/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 441/2018 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Taxe consulare eliminate

Potrivit ştirilor juridice, art. 8 din Legea 198/2008 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Sunt scutite de plata taxelor consulare prevăzute în anexă:
a) eliberarea vizelor pentru funcţionarii străini de la organizaţiile la care România este parte;
b) eliberarea vizelor pentru membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare străine, persoanele care însoţesc şefi de state, de guvern, delegaţiile parlamentare străine şi alţi invitaţi oficiali, precum şi membrii de familie ai acestora, în condiţii de reciprocitate;
c) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru minorii în vârstă de până la 6 ani;
d) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru elevii, studenţii, absolvenţii care urmează cursuri postuniversitare şi profesorii însoţitori, a căror şedere are drept scop studiile sau formarea educaţională;
e) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru cercetătorii care se deplasează în România în scopul desfăşurării unor activităţi de cercetare ştiinţifică, astfel cum au fost definiţi aceştia în Recomandarea 2005/761/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind facilitarea eliberării de către statele membre a vizelor uniforme de scurtă şedere pentru cercetătorii resortisanţi ai ţărilor terţe care se deplasează în scopul cercetării ştiinţifice în Comunitate;
f) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru reprezentanţii organizaţiilor nonprofit cu vârsta de cel mult 25 de ani, care participă la seminare, conferinţe, evenimente sportive, culturale sau educaţionale, organizate de organizaţii nonprofit;
g) eliberarea vizelor pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, ai cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, precum şi ai cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, astfel cum sunt definiţi membrii de familie la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) eliberarea vizelor de lungă şedere pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, din categoriile prevăzute la art. 46 alin. (16) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
i) prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autorităţile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condiţii de reciprocitate.

De asemenea, actul normativ stipulează scutirea de plată a taxelor consulare pentru eliberarea vizelor de lungă şedere pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, din categoriile prevăzute de OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România; prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autorităţile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condiţii de reciprocitate.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.