Statul acordă sprijin victimelor infracțiunilor!


România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene (UE) care au notificat doar transpunerea parţială a Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European şi conform legislaţiei actuale a României, majoritatea prevederilor directivei sunt transpuse, excepţie făcând în special art. 8 – Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor, art. 9 – Sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor şi art. 22 – Evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecţie specifice potrivit tipului de infracţiune.

În acest context, în Monitorul Oficial nr. 274/2019 a fost publicată OUG nr. 24/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor acte normative.

Conform Ordonanței, orice persoană victimă a unei infracţiuni are dreptul de a fi recunoscută ca atare din momentul identificării, de a fi tratată cu respect, profesionalism, de a beneficia de protecţie şi sprijin individualizate, de a obţine compensaţii financiare şi de a i se restabili drepturile. De aceleaşi drepturi beneficiază şi membrii familiei acesteia.

Potrivit știrilor juridice, victimă a infracţiunilor este persoana fizică ce a suferit un prejudiciu, de orice natură, inclusiv o vătămare a integrităţii sale fizice, mintale sau emoţionale sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracţiune, precum şi membrii familiei unei persoane decedate ca urmare a unei infracţiuni şi care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective

În vederea acordării serviciilor de sprijin şi protecţie pentru victimele infracţiunilor, în structura organizatorică a fiecărei direcţii generale se înfiinţează un compartiment pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor, structură în cadrul căreia vor funcţiona cel puţin trei specialişti, respectiv: asistent social, psiholog, consilier juridic.

În cazul copiilor victime ale violenţei, evaluarea şi acordarea serviciilor de sprijin şi protecţie prevăzute în prezenta lege se face de către compartimentele specializate de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri din cadrul direcţiei generale, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.

Procesul de informare, sprijinire şi protecţie a victimelor infracţiunilor cuprinde următoarele etape:
a) identificarea: constatarea calităţii de victimă a infracţiunilor, în sensul prezentei legi;
b) referirea – îndrumarea victimei către Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracţiunilor, respectiv compartimentele şi furnizorii de servicii sociale prevăzuţi la art. 31;
c) informarea iniţială – aducerea la cunoştinţa victimei a informaţiilor generale privind drepturile pe care le are şi serviciile de care poate beneficia;
d) evaluarea situaţiei victimei de către Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracţiunilor, respectiv compartimentele şi furnizorii de servicii sociale prevăzuţi la art. 31 pentru a se determina care sunt măsurile de sprijin şi protecţie de care aceasta poate beneficia;
e) acordarea serviciilor de sprijin şi protecţie;
f) monitorizarea şi evaluarea serviciilor de sprijin şi protecţie.

Menționăm că serviciile de sprijin şi protecţie acordate victimei infracţiunii ori membrilor familiei acesteia se asigură de către direcţiile generale, gratuit, la solicitarea victimei ori membrilor familiei acesteia, putând fi furnizate şi de serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul oraşelor, municipiilor, comunelor, precum şi de furnizorii de servicii sociale privaţi.