Soluţia CJUE privind întrebarea preliminară cu privire la prevenirea fraudei fiscale în materie de TVA


images-11Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat recent asupra unei întrebări preliminare cu privire la prevenirea fraudei fiscale în materie de TVA.

Potrivit ştirilor juridice, această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Maya Marinova ET („MM”), pe de o parte, și Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” Veliko Tarnovo pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite (directorul Direcției „Contestații și practică în domeniul impozitelor și contribuțiilor sociale” din Veliko Târnovo din cadrul administrației centrale a Agenției Naționale a Veniturilor Bugetare, Bulgaria), pe de altă parte, în legătură cu o decizie de impunere rectificativă privind plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a unor dobânzi de întârziere.

Care sunt circumstanţele cauzei?

MM este o întreprindere individuală deținută de doamna Maya Vasileva Marinova, resortisant bulgar înregistrat ca întreprinzător individual în sensul dreptului bulgar. Această întreprindere desfășoară o activitate de vânzare cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare către consumatori finali într‑un magazin situat pe teritoriul comunei Troyan (Bulgaria). MM a făcut obiectul unui control fiscal în urma căruia direcția teritorială a Natsionalna agentsia po prihodite (Agenția Națională a Veniturilor Publice, denumită în continuare „administrația fiscală bulgară”) a emis, la 5 iunie 2014, o decizie de rectificare privind TVA‑ul pentru un cuantum de 30 545,73 BGN (aproximativ 15 618 euro), majorat cu 16 442,85 BGN (aproximativ 8 407 euro), reprezentând dobânzi.

Cu ocazia acestui control, efectuând verificări la parteneri comerciali ai MM care erau înregistrați ca plătitori de TVA, administrația fiscală bulgară a constatat că mai mulți dintre aceștia au trimis MM facturi privind produse din tutun și produse alimentare pe care i le‑au livrat. Aceste facturi erau înregistrate în contabilitatea emitenților, dar nu și în cea a MM, care nu a dedus TVA‑ul menționat pe facturile respective.

Cum se motivează acţiunile?

MM susține că stabilirea „prin analogie” a bazei de impozitare potrivit procedurii prevăzute de dreptul național în discuție în litigiul principal este lipsită de temei. În această privință, ea susține că faptul că facturile de vânzare a unor mărfuri sunt înregistrate în contabilitate de furnizori nu înseamnă că produsele care sunt menționate pe acestea i‑au fost efectiv livrate și că ea a disimulat aceste livrări. Astfel, nu ar exista dovezi privind recepția de către MM a mărfurilor în cauză și nici privind revânzarea lor ulterioară de către aceasta.

Potrivit directorului, în temeiul reglementării naționale, lipsa unei contabilități legal întocmite a persoanei impozabile permite să se prezume existența unei livrări ulterioare către terți a mărfurilor neînregistrate în contabilitate și caracterul lucrativ al acestei livrări, precum și să se stabilească data faptului generator și baza de impozitare.

Instanța de trimitere consideră ca fiind dovedit faptul că, întrucât a acționat ca persoană impozabilă în sensul Directivei TVA și a desfășurat o activitate economică independentă, MM a primit efectiv mărfurile menționate pe facturile emise de furnizori în cursul exercițiilor fiscale în care au fost emise aceste facturi și că deținea facturile respective, dar nu le‑a înregistrat în contabilitate și nici nu le‑a prezentat administrației fiscale bulgare cu ocazia controlului fiscal.

În consecință, instanța de trimitere ridică problema dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal este, în cadrul autonomiei procedurale a statelor membre, compatibilă cu principiile neutralității fiscale și proporționalității, precum și cu articolul 9 alineatul (1), cu articolul 14 alineatul (1) și cu articolele 73, 80 și 273 din aceeași directivă.

Ce a stabilit CJUE?

Potrivit ştirilor juridice, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că articolul 2 alineatul (1) litera (a), articolul 9 alineatul (1), articolul 14 alineatul (1) și articolele 73 și 273 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și principiul neutralității fiscale trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia, în lipsa din depozitul unei persoane impozabile a mărfurilor care i‑au fost furnizate și în lipsa înregistrării în contabilitatea persoanei impozabile respective a documentelor fiscale aferente acestora, administrația fiscală poate prezuma că persoana impozabilă în cauză a vândut ulterior mărfurile respective unor terți și poate stabili baza de impozitare pentru vânzarea mărfurilor în cauză în funcție de elementele de fapt de care dispune, în temeiul unor norme care nu sunt prevăzute de directiva menționată. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice că dispozițiile acestei reglementări naționale nu depășesc ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea în mod corect a taxei pe valoarea adăugată și a evita frauda.

În concluzie, statele membre pot impune alte obligaţii pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA şi a preveni evaziunea, sub rezerva cerinţei de tratament egal al operaţiunilor interne şi operaţiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile şi cu condiţia ca respectivele obligaţii să nu genereze, în comerţul între statele membre, unele formalităţi în legătură cu trecerea frontierelor.