Plătești cu cardul? Ce riscă băncile care nu respectă noile reguli privind comisioanele interbancare?


plata-cu-card
În scopul protejării consumatorilor, la nivelul UE s-a decis încă din 2015 plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul pe care băncile le încasează. Astfel, se va percepe 0,2% din valoarea tranzacției pentru cardurile de debit și 0,3% pentru cele de credit. Scopul acestor prevederi este creșterea transparenței în privința comisioanelor interbancare.

Legiuitorul român a transpus în legislația noastră aceste reguli și a stabilit și sancțiunile pe care le vor suporta băncile care nu respectă dispozițiile legale în materie de comisioane. În Monitorul Oficial 766 din 30 septembrie 2016 a fost publicată Hotărârea nr. 677/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul. Prevederile sale intră în vigoare la 30 octombrie 2016.

Ce amenzi riscă băncile care nesocotesc prevederile legale?

La încheierea unui acord contractual cu o bancă, consumatorul poate solicita să dețină două sau mai multe mărci de plată diferite pe un instrument de plată cu cardul, cu condiția ca un astfel de serviciu să fie oferit de bancă. Nesocotirea acestei prevederi va fi sancționată cu amendă de la 4.000 la 8.000 lei.

Știrile juridice prevăd că, într-un termen rezonabil premergător semnării contractului, banca are obligația să informeze consumatorul cu privire la toate mărcile de plată disponibile, la caracteristicile acestora, la funcționalitatea și securitatea lor. Cei care nu respectă această regulă vor scoate din buzunar sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Amenda este de la 4.000 la 8.000 lei pentru emitenții, acceptanții, entitățile de prelucrare și alți prestatori de servicii tehnice care nu respectă interdicția ca, în schemele de plată, să insereze mecanisme automate, software sau dispozitive în instrumentul de plată sau echipamentul instalat la punctul de vânzare care limitează posibilitatea de alegere a mărcii de plată, a aplicației de plată sau a ambelor.

Noutățile legislative prevăd că, beneficiarii plăților care decid să nu accepte toate cardurile sau alte instrumente de plată ale unei scheme de plată cu cardul, au obligația de a-i informa pe consumatori în mod clar și neechivoc concomitent cu comunicarea de informații referitoare la acceptarea altor carduri și instrumente de plată. Nerespectarea acestei obligații atrage o amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Este obligatoriu ca aceste informații să fie afișate în mod vizibil la intrarea în magazin sau la casă. Cei care nu fac acest lucru, vor primi amenzi de la 5.000 la 10.000 lei. Aceeași amendă se va aplica și celor care nu respectă regula conform căreia, în cazul vânzărilor la distanță, aceste informații trebuie să fie afișate pe site-ul internet al beneficiarului plăților sau pe orice alt suport electronic sau mobil utilizat. În plus, aceste informații trebuie să fie furnizate plătitorului în timp util și înainte ca acesta să încheie un contract de cumpărare cu beneficiarul plății. Cei care nesocotesc acest aspect, vor fi pasibili de amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Știrile juridice prevăd că emitenții au obligația de a se asigura că instrumentele lor de plată sunt identificabile electronic, în caz contrar, vor suporta amenzi de la 4.000 la 8.000 lei.

În cazul instrumentelor de plată cu cardul nou-emise, emitenții trebuie să se asigure că acestea sunt identificabile în mod vizibil, astfel încât beneficiarii plății și plătitorii să poată identifica în mod neechivoc ce mărci și ce categorii de carduri preplătite, carduri de debit, de credit sau carduri comerciale sunt alese de către plătitor. Nerespectarea acestei prevederi atrage amenzi de la 5.000 la 10.000 lei.

Cine va aplica aceste sancțiuni?

Știrile juridice prevăd că orice consumator poate sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC)  dacă sunt încălcate prevederile legale. Constatarea și aplicarea acestor sancțiuni se va face de către reprezentanții împuterniciți ai ANPC.

Comisioanele interbancare

Știrile juridice prevăd că, pentru cardul de debit, băncile nu pot oferi sau solicita un comision interbancar/tranzacție mai mare de 0,2% din valoarea tranzacției pentru orice astfel de tranzacție.

Pentru tranzacțiile interne cu cardul de debit, statele membre au două variante: pot să definească un plafon al comisionului interbancar /tranzacție sub 0,2% și să impună un cuantum fix al comisionului ca limită a cuantumului comisionului care rezultă din rata procentuală aplicabilă sau pot permite băncilor să aplice un comision interbancar/tranzacție care să nu depășească 0,05 EUR sau, în statele care nu au ca monedă euro, valoarea corespunzătoare în moneda națională care va fi revizuită o dată la cinci ani sau de câte ori există o variație semnificativă a cursului de schimb.

Comisionul interbancar/tranzacție poate fi combinat cu o rată procentuală de cel mult 0,2% cu condiția ca suma comisioanelor interbancare ale plății cu cardul să nu depășească 0,2% din valoarea de tranzacție anuală totală a tranzacțiilor interne cu cardul de debit din cadrul fiecărei scheme de plată.