Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Infracţiunea de abuz în serviciu, potrivit legislaţiei, este reglementată de art. 297 C. penal.

Această infracţiune nu a scăpat criticilor de neconstituţionalitate, fiind invocată o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textul criticat este lipsit de claritate şi previzibilitate, latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu fiind insuficient de clară pentru a garanta respectarea principiului legalităţii. În continuare face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.

Caracterul exagerat al normei, precum şi posibilitatea de a săvârşi infracţiunea cu intenţie indirectă, fără a urmări producerea unui prejudiciu autorităţii sau obţinerea unui folos de o altă persoană, încalcă principiul securităţii juridice. În final prezintă elemente de drept comparat din legislaţia unor state europene.

Curtea Constituţională a reţinut că, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenul “defectuos” nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existenţa acestui element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii.

Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor faţă de care defectuozitatea trebuie analizată. Curtea a observat că doctrina a apreciat că prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, defectuozitatea în îndeplinire putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuări.

Curtea a constatat că sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează “prin încălcarea legii”.

Însă Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi de a aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind “abuzul în serviciu” ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare – Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.

Astfel, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.

Prin urmare prin Decizia nr. 456/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 818/2017, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.