Codul de procedură penală prevede că atunci când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

În practica judiciară s-a pus problema naturii termenului prevăzut mai sus şi reglementat de art. 207  C. procedură penală, fiind sesizată ÎCCJ cu un recurs în teresul legii.

Problema de drept care a generat practica neunitară

Potrivit ştirilor juridice, prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte „Natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală şi consecinţele nerespectării acestuia.”

Practica judiciară

Într-o orientare a practicii s-a considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză.

Într-o altă opinie se consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a proceda la verificarea măsurii preventive în cauză şi nici sancţiunea nulităţii.
În susţinerea acestei opinii au fost avute în vedere următoarele considerente: termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu urmăreşte asigurarea exercitării plenare a dreptului la apărare, ci este un termen menit a disciplina procesul penal şi a asigura un grad ridicat de ritmicitate, astfel încât dreptul la un proces echitabil să se subsumeze noţiunii de termen rezonabil, astfel cum este definită prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Decizia ICCJ

ICCJ a admis recursul în interesul legii prin Decizia nr. 16/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 927/2018.  A stabilit că termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.

Termenul fiind unul peremptoriu, încălcarea sa nu afectează doar valabilitatea propunerii formulate de procuror prin rechizitoriu, ci atrage şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a mai verifica legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, având în vedere că acesta se află în faţa unei sesizări făcute cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi care a produs o vătămare a drepturilor inculpatului ce nu mai poate fi înlăturată. Existenţa vătămării şi imposibilitatea înlăturării ei au fost statuate expres de Curtea Constituţională pentru aceste situaţii, nemaifiind cercetate de la caz la caz, ceea ce înseamnă că, pornind de la principiile constituţionale şi de la importanţa fundamentală a dreptului la apărare în această materie, practic, a avut loc o convertire a nulităţii relative într-o nulitate absolută.

În mod evident, această nulitate nu afectează rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, ci atrage doar imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a mai declanşa procedura prevăzută de art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.