Dispoziţiile specifice funcţionarilor publici creează discriminare faţă de personalul contractual?


Legea privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada executării contractului de management, managerul general beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi de asigurări sociale de sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări sociale de stat, în condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege.

Potrivit ştirilor juridice, cele menţionate mai sus sunt reglementate în art. 118 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, articol care a constituit motiv al invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora “contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului”, creează o discriminare nejustificată între funcţionarii publici şi personalul contractual.

Astfel, funcţionarii publici nu beneficiază de posibilitatea suspendării exerciţiului funcţiei ocupate pe durata mandatului de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă, ceea ce i-ar putea împiedica să candideze pentru această funcţie în condiţiile în care, după trei ani sau chiar mai devreme, ar rămâne fără locul de muncă avut anterior şi nici nu ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. De asemenea, arată că raporturile de muncă ale funcţionarilor publici şi cele ale personalului contractual sunt similare din multe puncte de vedere şi nu există o justificare rezonabilă pentru tratamentul juridic diferenţiat.

Curtea Constituţională a reţinut că toate aceste condiţii justifică impunerea unui regim special al suspendării de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor din perspectiva pusă în discuţie de autorul excepţiei şi, reamintind premisa de la care a plecat, consideră că diferenţa de tratament juridic criticată nu este disproporţionată în raport cu exigenţele impuse de exercitarea prerogativelor de putere publică.

Cât priveşte comparaţia pe care autorul excepţiei o face cu salariaţii încadraţi în temeiul unor contracte individuale de muncă, Curtea reţine că aceştia din urmă nu sunt ţinuţi de un statut asemănător funcţionarilor publici şi, chiar dacă activitatea acestora poate viza aspecte deosebit de importante cu o incidenţă marcantă asupra satisfacerii interesului public, aceasta nu se realizează prin folosirea puterii publice, ci prin alte mijloace specifice.

Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că cele două categorii profesionale comparate se află în situaţii diferite, ceea ce justifică un tratament juridic diferit, fără a se aduce atingere prevederilor.

Prin urmare excepţia de enconstituţionalitate a fost respinsă, soluţie regăsită în Decizia nr. 752/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 231/2017.