Potrivit legislaţiei care reglementează regimul juridic al contravenţiei se prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Însă ne întrebăm care este instanţa competentă să soluţioneze această plângere? Acest aspect îi stabileşte legislaţia, art. 32 din Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care prevede că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Iar controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute mai sus.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol a fost criticat considerându-se că în raport cu alte prevederi legislative este neconstituţional.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textul criticat din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin condiţia teritorială obstrucţionează, vătămă persoanele cu venit mic, foarte mic sau inexistent, dar favorizează statul.

S-a considerat că prevederile sunt în contradicţie şi golesc de conţinut art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, care prevede că serviciile de utilităţi publice trebuie să asigure protecţia economică, juridică şi socială a utilizatorilor. Susţine că prin textul legal criticat se încalcă drepturile omului şi se instituie o protecţie excesivă a entităţii de stat,  în speţă RATB, prin stabilirea competenţei teritoriale a procesului la sediul entităţii de stat, protejând astfel statul în loc să fie protejat cetăţeanul.

În acest context se apreciază că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prin condiţia de teritorialitate contravine dispoziţiilor constituţionale.

Curtea Constituţională constată că acest aricol de lege a mai fost supus unor excepţii de neconstituţionalitate pe aceleaşi considerente.

Curtea reaminteşte că prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea, nu încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. În plus, această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată.

Mai mult legiutorul poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată. Or, în cauza de faţă, este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ.

În concluzie, Curtea Costituţională reţinând argumentele de mai sus, a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 8/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 285/2017.