Dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Ce va decide CCR?


Potrivit legislaţiei plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim – procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 339 C. procedură penală prevede că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Interpretarea dspoziţiilor de lege, mai sus menţionate, au constituit motiv de controversă, din acest motiv a fost sesizată Curtea Constituţională să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 339 C. procedură penală.

Potrivit ştirior juridice, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a avut în vedere că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în conformitate cu acestea, astfel cum au fost interpretate de către Parchetul de pe lângă Judecătorie, ar fi inadmisibilă o cerere formulată de ei în faţa instanţei de judecată, cu privire la actele efectuate de către procuror în legătură cu bunurile proprietatea acestora.

În acest sens, au arătat că, încă din decembrie 2015, bunurile proprietatea lor au fost sigilate şi fac obiectul unei indisponibilizări, în condiţiile în care nu au calitatea de suspecţi şi nu li s-a adus la cunoştinţă nicio măsură de acest gen. De aceea, se apreciază că este încălcat dreptul de proprietate privată.

Curtea Constituţională constată că obiectul cauzei penale în care a fost invocată excepţia vizează plângeri formulate în temeiul art. 336 şi următoarele din Codul de procedură penală cu privire la modul de ridicare silită a unor obiecte şi înscrisuri.

Legiuitorul a prevăzut o procedură specială de soluţionare a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului referitoare la ridicarea de obiecte şi înscrisuri, motiv pentru care Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, acestea aplicându-se numai în situaţiile inexistenţei unei proceduri separate. Ca atare, prevederile art. 339 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, prin Decizia nr. 477/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 725/2017, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.