Desemnarea unui curator special îngrădeşte accesul liber la justiţie?


imagesncdÎn Monitorul Oficial cu numărul 11 din 5 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 522/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) teza a doua şi a treia din Codul de procedură civilă.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 202 alin. (3) teza a doua şi a treia din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: ” (3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, după caz, a pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.”

Potrivit ştirilor juridice, în opinia autoarelor excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra unei soluţii legislative din Codul de procedură civilă din 1865, soluţie similară cu cea care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Curtea a reţinut că desemnarea unui curator special, în condiţiile în care părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, deoarece persoanele reprezentate prin curatorul special se pot adresa în continuare instanţei, prin cereri scrise, sau pot solicita cuvântul, personal, în situaţia în care doresc să suplimenteze concluziile formulate de persoana desemnată drept curator.

Mai mult, Curtea a constatat că o asemenea soluţie legislativă este de natură a asigura dreptul la un proces echitabil, atunci când sunt chemate în judecată mai multe persoane, astfel că desemnarea curatorului special permite îndeplinirea normală a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură, precum şi desfăşurarea şedinţei de judecată în condiţii normale. Existenţa curatorului nu implică însă înlăturarea părţilor din sala de judecată şi nici nu înlătură posibilitatea acestora de a se adresa instanţei. În condiţiile în care curatorul special nu îşi îndeplineşte obligaţiile în mod corespunzător, poate răspunde potrivit regulilor aplicabile în materia mandatului. De altfel, măsura desemnării curatorului special este supusă căilor de atac, ca orice măsură dispusă prin încheiere, odată cu fondul. Aşa fiind, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu contravine normelor constituţionale ale art. 21 şi art. 24.

Tot în privinţa instituţiei curatorului, Curtea s-a pronunţat asupra prevederilor art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Astfel, prin Decizia nr. 337 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, paragrafele 16-18, Curtea a reţinut, în esenţă, că instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Ulterior, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituţia curatelei speciale, aceasta fiind reglementată în prezent prin art. 58 din acest act normativ. Curtea a statuat că această instituţie vine să protejeze interesele celor chemaţi în judecată şi care nu au capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii şi interzişii – persoane fizice, ci şi persoanele juridice ori entităţile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi anume ” (…) asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.

În concluzie, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea.