Toate legile le aveti la dispozitie in LexNavigator

Pomii se cunosc după roade. Parlamentarii după fapte! Şi le putem cântări omenia după legile votate. Nu se ştie cum fac ei, cum dreg, de reuşesc la fiecare nouă modificare de lege să mai tragă puţin jar pe dulcea turtă personală şi pe turta colectivă a clicii de partid, în vreme ce bietul român mănâncă o chiflă prăpădită, plămădită din cenuşă, asezonată cu pelin.

Dacă te încumeţi să citeşti nou-născuta Lege 193/2013, un lucru-i garantat. Nu vei fi frapat din prima de limpezimea textului, de claritatea graţie căreia până şi românul cu 8 clase poate înţelege voinţa neclintită a legiuitorului. Stai şi te întrebi dacă parlamentarii ce şi-au dat votul chiar au habar ce au votat, ştiut fiind că printre cei aproape 590 de reprezentanţi ai poporului sunt şi destui care nu s-au spetit cu învăţatul. De parcă menirea parlamentarului ar fi să gândească şi nu să voteze la comandă!

Ca să descifrezi ce-a urmărit legiuitorul, de fapt iniţiatorul, în Legea 193/2013 trebuie să ai obligatoriu pe masă OUG 77/2012, dar şi celebra OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Cine-i pasionat de numerologie ne-ar putea zice şi nouă, la o adică, dacă Legea 193 din 26.06.2013 a fost publicată într-un ceas bun…

Dar, cum destinul e făurit mai puţin de ceasuri şi numere şi preponderent de către oameni, cu interesele lor mai mult sau mai puţin curate, să trecem la examinarea Legii 193 şi să ne dăm seama ce hram au purtat cei ce-au plămădit-o şi, prin votul lor, i-au dat putere.

Intrând în detalii (unde ştim cine se ascunde), reiese că-i “ceva putred în Danemarca”. Ba nu! Nu aşa departe, pe la Copenhaga. Ci mai curând înaintea noastră, în ultimele modificări aduse OUG 34!

Alba-neagra, cu licitaţia

Legea 193 începe prăpăstios, prin abrogări. Una priveşte domeniul de aplicare a OUG 34/2006. A fost eliminată prevederea ce excludea din sfera de aplicare a OUG 34 descărcările de sarcină arheologică pentru siturile arheologice, efectuate de către instituţiile muzeale. Să nu ne pierdem, însă, în detalii minore. Prin preajmă se ascunde ceva… de necrezut.

Până acum, conform art. 8 lit. b^1 (OUG 34), avea calitatea de autoritate contractantă orice regie autonomă, companie naţională ori societate cu capital majoritar de stat deţinut de către o autoritate contractantă (organism al statului la nivel central, regional, local).

Dar interesul (clientelar), care poartă fesul, a dus la abrogarea literei b^1 din art. 8. Urmarea? O sumedenie de autorităţi şi instituţii publice nu vor mai fi obligate la organizarea de licitaţii. De fapt, majoritatea lor! Ca excepţie, se va merge în continuare, tot pe mâna licitaţiilor publice, la achiziţionarea de servicii, produse şi lucrări, în cazul contractanţilor de stat monopolişti, precum Nuclearelectrica.

Prin noul articol introdus după art. 16, companiile naţionale şi regiile autonome ce n-au calitatea de autoritate contractantă dar al căror capital majoritar e de stat, vor trebui să elaboreze (ca surogat de licitaţie!) norme procedurale interne bazate pe “nediscriminare, egalitate de tratament, transparenţă, proporţionalitate” pentru atribuirea contractelor de achiziţii, atunci când valoarea estimată a contractului “depăşeşte pragul prevăzut la art. 19”.

Despre ce prag se vorbeşte? O fi pragul de sus, de care, dacă nu te loveşti, nu vezi nici pragul de jos? Puţin probabil! Asta fiindcă, tot prin Legea 193, pragul superior al uşii de acces rapid la contractele cu statul a fost ridicat şi mai sus.

S-a creat o breşă-n sistem!

De ce? Pentru că la ospăţul contractelor cu statul, vor pătrunde prea mulţi şi prea lesne pe uşă, inclusiv musafirii nedoriţi, murdari pe picioare şi mereu cu ochii după furtişaguri. Ei au şi complici printre administratorii banului public! Uşa achiziţiilor publice e largă şi înaltă, aşa că vor pătrunde şi căpuşele încărcate de osânza traiului pe cârca statului şi-a noastră, a naţiunii. Acum uşa aceasta va fi necontenit descuiată!

Ajungem la articolul 19 din OUG 34. Nu la vechiul articol 19, ci la reformularea adusă de noua lege. Începe să se vadă bine lungul fitil al bombei cu TNT ce poate duce la implozia sistemului românesc de achiziţii publice!

Până acum, o autoritate contractantă (autoritate sau instituţie publică ori locală) putea achiziţiona direct, fără licitaţie adică, bunuri ori servicii, doar dacă valoarea estimată a acestora nu era mai mare de 15.000 de euro.

Ştim deja cum se face de s-au dezvoltat atâtea vile falnice şi conturi zdravene în patrimoniul unor fiice, mame şi soacre de funcţionari şi demnitari “săraci şi cinstiţi”. Presa ne semnala zilnic câte 3-4 exemple de licitaţii trucate.

Şpăgile erau la ordinea zilei! La fel ca şi selecţia preferenţială de oferte. Nu rareori toate cele 3-5 firme ce concurează într-o licitaţie publică au, mergând pe tentacule demne de Cosa Nostra, unul şi acelaşi stăpân. Şi acela e vreo rudă de-a unui ştab, numit în funcţie publică sau ales!

N-a fost suficient nici asta, cu toate matrapazlâcurile ce s-au comis, din 2006 şi până azi, prin primării şi pe la autorităţile centrale. Iar dacă lucrurile merg aşa cum merg iar achiziţiile se fac aşa cum se ştie- rareori altfel decât pe ochi frumoşi şi comisioane grăsane, vine întrebarea: la ce să ne mai căznim cu licitaţiile?

S-a dat startul la tocatul banilor!

Ia să umblăm puţin la art. 19 din OUG 34/2006! Să nu mai obosim firmele căpuşă prin licitaţii inutile. Să se focalizeze doar pe îmbogăţire. Să dăm undă verde pentru achiziţiile libere, directe. Cum selectăm furnizorii? Păi tot pe şpagă şi pe ochi frumoşi.

Astea-s cele mai bune criterii de elecţie! Ce concurs de oferte şi evaluare de ofertanţi?! Pragul până la care se pot face achiziţii în mod direct, fără licitaţie? Să-l mărim de la 15.000 la 30.000 de euro. Să-l dublăm! Şi aşa licitaţia era câştigată tot de «oamenii casei»! Asta în cazul achiziţionării de produse  ori servicii. Iar la achiziţionarea de lucrări să creştem pragul de la 15.000 la… Cât să fie?

La 50.000? “Nu, e prea puţin!” zice-n cor clientela de partid. “Suma asta abia ajunge pentru asfaltarea a 3/4 din noul parc al frumosului nostru orăşel”, zice un oarecare don’ Primar, la un sfat de mare taină în Partid, unde se urzea modificarea OUG 34.

Apoi edilul completă, frecându-şi palmele încet: “Eu am un văr care-ar pune pavele în tot parcul, cu doar 99.000. Da’ nu se bagă, că nu-i place complicaţiile astea, licitaţiile, contestaţiile… Dacă ar fi o achiziţie directă de lucrări, păi s-ar băga omul. Chiar ne-ar fi recunoscător!”

Un tânăr parlamentar rosti, în consensul întregii asistenţe: “Adevărat grăieşte domnul primar, la achiziţia de lucrări s-ar cuveni să mărim pragul de la 15.000 la… 100.000. Să fie suma rotundă.. şi toată Famiglia mulţumită!” Şi aşa s-a făcut!

Adio licitaţie, rămâne doar documentul justificativ. Trăiască clientela politică. Să trăiască şi politrucii, pe lângă ea. Ani mulţi şi… după gratii! Plebea, anesteziată prin TV şi cancanuri, va achita, deocamdată, nota de plată. Nu contează că se achiziţionează fracuri pentru scafandrii utilitari, mănuşi de dantelă pentru sondori şi ochelari de soare pentru mineri.

Aaaa, pentru sondori nu mai e nevoie de mănuşi! Că nu mai extragem noi ţiţeiul, o fac austriecii. Ei, n-are a face, găsim noi întrebuinţare şi pentru mânuşi, dar numai după ce le cumpărăm (că altfel dă faliment fabrica de textile a cutărui baronache din teritoriu… şi-ar fi păcat!).

Banul public trebuie să circule, nu contează prin ce buzunare şi-n ce scopuri. Că de aceea se încasează dările de la norod!

Mai sunt modificări. Şi nu-s de colea!

Au fost făcute schimbări şi-n ceea ce priveşte modul de stabilire a ofertei câştigătoare! Dacă preţul avansat, fără TVA, e mai mic de 80 de procente din valoarea aproximativă a contractului, se consideră că oferta avansată are un preţ suspect de mic, prin comparaţie cu nivelul prestării sau costul bunurilor furnizate.

Până acum, pentru a fi considerat «dubios de mic», preţul ofertat trebuia să însemne mai puţin de 70% din valoarea contractului, excluzând TVA-ul. Sau, dacă erau minimum 5 oferte valabile, se considera că preţul e neobişnuit de scăzut dacă valoarea sa era mai mică de 85% din media aritmetică a ofertelor. Socoteala se făcea excluzând oferta cea mai mică şi pe cea mai generoasă…

Of! Nici prea multă aritmetică nu-i bună. Să fim mai indulgenţi, aşa cum se cuvine atunci când liceele produc sfertodocţi pe bandă rulantă. Deci, rămâne cum s-a stabilit: un preţ e neobişnuit de mic atunci când înseamnă mai puţin de 80% din valoarea contractului. Ochii-n patru la ofertele aparent tentante!

Oferta cu un preţ nefiresc de mic, datorată ajutorului de stat primit de către ofertant, nu poate fi respinsă-n orice condiţii de către autoritatea contractantă. Ci doar dacă ofertantul nu poate dovedi că ajutorul a fost primit în condiţiile legii. Pentru a furniza probele necesare ofertantul are la dispoziţie un termen. Iar acesta, de acum, nu poate fi mai mic de 3 zile.

Până ieri, legea nu prevedea un termen minim, ci se referea la un termen “rezonabil”. S-a introdus mai multă precizie! “Rezonabil” e o noţiune vagă! Suspect de multă grijă pentru «ofertant» în cuprinsul Legii 193. O fi de bun augur?!

Un alt element de noutate? Este posibilitatea soluţionării prin arbitraj a litigiilor survenite cu privire la executarea contractelor de achiziţie publică. Se poate face doar dacă părţile se înţeleg în acest sens!

Înainte de apariţia Legii 193 şi conform art. 296^1, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) avea dreptul să ceară-n justiţie constatarea nulităţii absolute a contractului de achiziţie publică, pentru motive expres prevăzute. În detalii n-are rost să mai intrăm, căci ANRMAP nu mai are această armă, acest drept.

Deputaţii noştri iubitori de simplitate i-au mai tăiat din aripi! Acum art. 296^1 este abrogat. E tot mai clar. S-a deschis sezonul atribuirii «pe sub mână» a lucrărilor publice!

 «Alea iacta est!»

Primul semn de cutremur pe tărâmul instabil al achiziţiilor publice a fost dat în primăvară, când din concertul licitaţiilor publice a fost scos Taromul, ca autoritate contractantă. Se spunea că licitaţiile ar încetini procedura de desemnare a asigurătorului pentru flota civilă a ţării şi că «riscam să ne rămână avioanele la sol».

Prin iunie, în vreme ce la Camera Deputaţilor ploua cu amendamente ale formaţiunilor de la putere cu privire la proiectul viitoarei Legi 193, premierul, aflat în China, pretindea că nu ştie nimic despre propunerile avansate de harnicii noştri aleşi din coaliţia de guvernare. Aşa să fie? Dar nici nu mai contează… Zarurile au fost aruncate!

Se spunea că se doreşte ca achiziţiile publice să se desfăşoare mai lesne iar acum, la ceasul al XIII-lea, se susţine, din aceeaşi direcţie, că nici prea multă libertate în cheltuirea banului public nu-i prielnică. Ce să mai crezi, române?!

Legea 193 rămâne! De dragul rapidităţii şi-al facilului, nu vom mai complica viaţa statului prin atâtea licitaţii, pentru fleacurile de contracte de sub 30.000 sau 100.000 de euro, pentru lucrări. Primul ofertant sosit (după ce pontul i-a fost oferit) va fi şi primul servit. Halal transparenţă!

Se anunţă o vară productivă. Prin sistemul de achiziţii publice se vehiculează, lunar, cu mult peste un miliard de euro. Tovarăşi, profitaţi cât sunteţi pe val. Că la iarnă… nu se ştie!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
One Response
  1. […] Achizitie publica sub 30.000 de euro? Nu se mai liciteaza! – Tomi Tohaneanu Pomii se cunosc dupa roade. Parlamentarii dupa fapte! Si le putem cantari omenia dupa legile votate … […]

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.