În materia executării silite se prevede că în cazul în care în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Art. 906 C. procedură civilă prevede în ceea priveşte aplicarea penalităţilor că încheierile date în acest domeniu sunt definitive.

Acest aspect a constituit, potrivit ştirilor juridice, motiv de sesizarea a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile criticate din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale prin lipsa unei căi de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de executare în cazurile prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, în aceste situaţii instanţa pronunţându-se prin încheiere definitivă.

Curtea Constituţională a reţinut că finalitatea reglementării criticate este evidentă şi constă în determinarea debitorului rău – platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar, se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac.

S-a constatat că, consacrarea caracterului irevocabil (în prezent definitiv) al acestei încheieri este în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, prin urmare, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces.

Astfel, prin Decizia nr. 272/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 571/2017, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.