Ce prevede Programul naţional de investiţii “Şcoli sigure şi sănătoase”?


În contextul amplificării cutremurelor de mare amplitudine la nivel mondial a fost adoptată OUG nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii “Şcoli sigure şi sănătoase”, publicată în Monitorul Oficial nr. 189/2023.

Programul se derulează în perioada 2023 – 2025 şi are ca obiectiv general proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice.

Beneficiarii programului sunt unităţile/subunităţile administrativ – teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

În cadrul programului se pot realiza lucrări de intervenţii pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creşterea performanţei energetice, inclusiv lucrări de demolare parţială, după caz, la clădirile în care îşi desfăşoară activitatea didactică unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv de învăţământ special, precum şi la alte componente ale bazei materiale ale acestora, respectiv la clădirile internatelor, cantinelor, spaţiilor pentru procesul de învăţământ, bibliotecilor şi atelierelor şcolare.

Iar autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure spaţii pentru relocarea activităţii didactice sau alte modalităţi de desfăşurarea a acestora, pe perioada realizării lucrărilor de construcţii.