Procedura de cooperare între autorităţi pentru protecţia drepturilor minorilor neînsoţiţi care provin din zona conflictului armat


Ordinul nr. 31/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 266/2022, prevede aprobarea Procedurii de cooperare între autorităţi privind intrarea, înregistrarea, tranzitul, şederea, precum şi asigurarea protecţiei drepturilor minorilor neînsoţiţi care provin din zona conflictului armat din Ucraina.

La intrarea pe teritoriul României, pentru fiecare minor neînsoţit, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române solicită persoanei adulte care călătoreşte împreună cu minorul informaţii cu privire la tranzitarea teritoriului naţional sau, după caz, cu privire la intenţia de şedere în România.

În situaţia în care minorul neînsoţit este în tranzit pe teritoriul României alături de o persoană adultă, alta decât părintele sau, după caz, reprezentantul legal, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române solicită persoanei adulte care călătoreşte împreună cu minorul completarea unui formular tipizat, disponibil în limbile română, engleză, ucraineană şi rusă, care va cuprinde informaţii cu privire la destinaţia finală, adresa la care aceştia urmează să locuiască în străinătate, în cazul în care aceasta este cunoscută, precum şi date de contact şi de identitate ale persoanei adulte însoţitoare şi ale minorului.

Iar în situaţia în care minorul neînsoţit rămâne pe teritoriul României alături de o rudă adultă sau de o persoană care a avut grijă de minor, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române solicită persoanei adulte care călătoreşte împreună cu minorul completarea formularului tipizat care va cuprinde informaţii cu privire la adresa la care vor locui, datele de contact şi de identitate ale persoanei adulte însoţitoare şi ale minorului.

Potrivit ştirilor juridice, în situaţia în care persoana adultă care călătoreşte împreună cu minorul nu poate indica o adresă la care se deplasează, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române îndrumă persoana şi minorul neînsoţit către reprezentatul DGASPC prezent în punctul de trecere a frontierei.