Noi sancţiuni şi amenzi mai aspre pentru şoferi!


Ordonanță de Guvern nr. 1/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 89/2022, prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Noile modificări prevăd sancţionarea comportamentului agresiv adoptat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, cu amendă contravenţională având o valoare cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor urmează să fie sancţionată cu amendă având o valoare cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 de lei, abatere prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (în prezent această faptă fiind sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni) şi, în plus, cu aplicarea sancţiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Se introduce o majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicată pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată şi se trece la o clasă superioară de contravenţii pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire, fiind prevăzută o creştere a sancţiunii contravenţionale, noile amenzi ajungând la o valoare cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.

De asemenea, se introduce o nouă contravenţie. Nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, urmează să fie sancţionată cu amenda cuprinsă între 870 și 1.160 lei.