Preşcolarii, elevii şi studenţii beneficiază de asistenţă medicală


În Monitorul Oficial nr. 826/2021 a fost publicat Ordinul nr. 438/2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Medicii din cabinetele medicale şcolare vor elibera bilete de trimitere pentru preşcolarii, elevii şi studenţii depistaţi cu anumite afecţiuni medicale către cabinetele medicale de specialitate, în funcţie de patologia depistată, în vederea confirmării sau stabilirii diagnosticului definitiv, iar în baza scrisorii medicale emise de medicul specialist vor fi luaţi în evidenţă specială şi supraveghere medicală la nivelul cabinetului medical şcolar.

Etapele examinărilor medicale periodice şi de bilanţ ale stării de sănătate sunt următoarele:
a) examinările medicale periodice şi de bilanţ ale stării de sănătate efectuate anual pentru toţi preşcolarii din colectivităţi;
b) examinările medicale periodice ale stării de sănătate efectuate anual pentru toţi elevii;
c) examinările medicale de bilanţ ale stării de sănătate efectuate pentru toţi elevii din clasele I, a IV – a, a VIII – a, a XII – a/a XIII – a, din ultimul an al şcolilor profesionale şi anul II de facultate;
d) examinare periodică în cadrul dispensarizării afecţiunilor orodentare;
e) examinări medicale în situaţii de risc epidemiologic.

Programarea evaluării medicale a stării de sănătate a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor se face de către medic împreună cu conducerea unităţii de învăţământ preuniversitar care va asigura şi mobilizarea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor la datele stabilite de comun acord.