Noi condiții de verificare a mijloacelor de joc!


Orice jucător împătimit a constatat, neîndoielnic, că norocul și nenorocul sunt… vecini. Unde este norocul, acolo, pe undeva, pe aproape, se află și nenorocul. Acum câștigi, într-o clipită pierzi tot câștigul. Mai mult, fără o strictă reglementare și-o atentă monitorizare a autorităților, jocurile de noroc ar deveni, destul de repede, extrem de păgubitoare pentru „pasionații” sau împătimiții domeniului. Ordinul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) nr. 404/2020 privind aprobarea condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc a fost publicat în „Monitorul Oficial” 10/2021.

Prin această apariție legislativă s-a stabilit cadrul tehnic de reglementare a mijloacelor de joc privind condițiile de desfășurare a activității, cerințele tehnice generale necesare pentru funcționarea legală, procedurile aplicabile în vederea exercitării controlului tehnic și condițiile minime tehnice de verificare a mașinilor, instalațiilor, dispozitivelor de jocuri de noroc.

Cu titlu de știri juridice, trebuie spus că toate mijloacele de joc utilizate la organizarea jocurilor de noroc tradiționale vor fi supuse obligatoriu controlului tehnic. Controlul tehnic al mijloacelor de joc va fi exercitat de către Biroul Român de Metrologie Legală ori de către organisme de evaluare a conformității licențiate ONJN, prin aprobări, verificări tehnice inițiale, verificări periodice, precum și după fiecare reparație.

În orice caz, fiecare model de mijloc de joc tip slot-machines va fi acompaniat de către un manual de instrucțiuni ce prezintă relevanță în ceea ce privește configurarea, service-ul, construcția, funcționarea.

Toate mijloacele de joc tip slot-machines vor asigura, prin modul în care sunt fabricate, protecția componentelor proprii și interfața care îngăduie desfășurarea jocului. Un tip de mijloc de joc tip slot-machines poate fi prevăzut, prin producție, cu un singur cabinet ori mai multe, legate între ele.

Toate ușile de acces către „zonele critice” ale unui mijloc de joc tip slot-machines vor fi prevăzute cu întrerupătoare ori senzori care să-i alerteze pe cei în măsură la fiecare deschidere. Zonele critice se referă la locurile în care există dispozitive prin care poate fi influențată, în orice chip, derularea jocului de noroc. Totodată, prin modul în care sunt concepute, ușile de acces către zonele critice nu trebuie să permită introducerea unor obiecte în scopul dezactivării întrerupătoarelor, senzorilor de protecție ori intervenției ilicite asupra echipamentelor electronice de protecție.

La loc vizibil, fiece mijloc de joc tip slot-machines va avea aplicată o plăcuță de identificare, pe care vor exista elemente precum seria unică de fabricație, producătorul, anul fabricației, modelul mijlocului de joc.

E lesne de înțeles că în lipsa unui set de cerințe tehnice minime pentru mijloacele de joc, în ceea ce privește aspecte precum securitatea, integritatea de software, asigurarea procentelor de câștig declarate sau funcționarea adecvată a generatorului de evenimente aleatorii, exploatarea mijloacelor de joc s-ar afla în dezacord cu legea și în fapt… dincolo de lege.