Categories
Articole Drept penal

Obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite instituie o suspendare a dreptului de a conduce?

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-a fost solicitat să se pronunţe pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se are în vedere dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
“Dacă obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal”.

Practica judiciară

Într-o primă opinie se reţine că obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar şi tot în conţinutul aceluiaşi act i se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Într-o a doua opinie, analiza dispoziţiei legale de la art. 335 alin. (2) din Codul penal porneşte de la constatarea faptului că noţiunea juridică de “suspendare a exercitării dreptului de a conduce” nu este definită în vreun act normativ. Astfel, în cuprinsul actului normativ de referinţă în materie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia de drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), este definită, la art. 6 pct. 291, noţiunea de “suspendarea înmatriculării”, însă nu şi suspendarea dreptului de a conduce.

Decizia ICCJ

ICCJ a admis sesizarea prin Decizia nr. 18/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 66/2020.

S-a reţinut că principiul legalităţii incriminării şi pedepsei presupune că nicio faptă nu poate fi considerată infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de lege pentru fapta comisă (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminării şi a pedepsei apare ca una dintre cele mai importante limitări ale lui ius puniendi, ea reprezentând principala garanţie a securităţii juridice a cetăţeanului în faţa dreptului penal. Acest deziderat de securitate presupune în mod necesar posibilitatea oricărei persoane de a cunoaşte, anterior comiterii, faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii lor.

Aşadar, obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, nu constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar încălcarea acesteia nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.