Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Drept civil

ÎCCJ. Renunţarea la compensaţie este compatibilă cu procedura insolvenţei!

Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a constituit motiv de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Obiectul sesizării

Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi ale debitorului aflat în insolvenţă, de către un alt creditor înscris la masa credală, care nu este parte la raportul juridic?
Şi dacă prevederile art. 1.617 alin. (3) din Codul civil privind compensaţia sunt compatibile sau nu cu procedura insolvenţei?

Practica judiciară

Într-o opinie, s-a arătat că este admisibilă cererea de compensare a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, invocată de către un alt creditor. S-a apreciat că un terţ are interes, pe calea unei contestaţii la tabelul de creanţe, raportat la caracterul concursual al procedurii insolvenţei, să invoce compensarea creanţelor reciproce ale unui creditor cu cele ale debitorului, efectul răsfrângându-se asupra valorii masei credale şi a drepturilor sale.

Într-o altă opinie s-a apreciat că nu este admisibilă invocarea compensaţiei legale de către alt creditor înscris la masa credală, deoarece nu este parte în raportul juridic dintre creditor şi debitor şi deci nu are un interes juridic legitim, născut şi actual să invoce el compensaţia. Compensaţia poate fi invocată numai de către partea interesată, în situaţia datoriilor reciproce. Din dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reiese că doar creditorul care are o creanţă reciprocă cu debitorul aflat în procedura insolvenţei poate invoca stingerea creanţelor reciproce prin compensare legală cu privire la creanţa sa, nu şi un alt creditor, pe calea contestaţiei la tabelul de creanţe.

Sesizarea a fost admisă

Prin Decizia nr. 19/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 244/2020, a fost admisă sesizarea.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) şi art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1.617 alin. (1) şi (3) din Codul civil, stabileşte că:
-Renunţarea la compensaţie este compatibilă cu procedura insolvenţei, cu excepţia situaţiei în care creanţa ce face obiectul compensaţiei aparţine creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii.
-Este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, de către un alt creditor îndreptăţit să participe la procedură, dacă acesta din urmă poate dovedi prejudiciul cauzat prin refuzul sau neglijenţa debitorului insolvent şi a practicianului în insolvenţă în exercitarea acestui drept.