Au fost luate măsuri extreme pentru evitarea aglomerărilor!


Pentru a preveni răspândirea noului virus autorităţile române au luat o serie de măsuri extreme.

În Monitorul Oficial nr. 219/2020 a fost publicată Ordonanţa nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgenţă care privesc aglomerările de persoane şi circulaţia transfrontalieră a unor bunuri.

1.Se suspendă activitatea de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei.

2. Se suspendă toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise.

3. Se interzice organizarea şi desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spaţii deschise.

4. Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5 t au obligaţia ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie, precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă, precum şi să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinaţie.

Menţionăm că, conducătorii de autovehicule care sosesc din “zone roşii” sau “zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID – 19.

5. Transportul dispozitivelor medicale şi materialelor sanitare care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID – 19, precum şi al medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed), în vederea distribuirii în afara teritoriului României, este interzis.

6. Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.

7. Se interzice persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID – 19, să iasă din locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente.

Menţionăm că aceste măsuri au o durată determinată care va fi anunţată de autorităţile competente.