MApN selecţionează personal pentru a fi detaşat să execute misiuni în străinătate


În scopul realizării şi menţinerii capabilităţii de sprijin de foc indirect, aferentă programului de înzestrare “Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”, aprobat prin Legea nr. 46/2018 pentru realizarea “Capabilităţii de sprijin de foc indirect”, aferentă programului de înzestrare “Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”, structurile Ministerului Apărării Naţionale – MApN – selecţionează personal pentru a fi detaşat să execute misiuni în străinătate.

Misiunile constau în îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de ofiţeri de legătură şi reprezentare, de tip Foreign Liason Officer/FLO şi Course Liason Officer/CLO, participarea la activităţi de instruire şi alte activităţi incluse în contractele de stat de tip Scrisoare de ofertă şi acceptare – Letter of Offer and Acceptance/LOA şi în amendamentele acestora.