Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la greşita încadrare pe Legea salarizării unitare


Avocatul Poporului (AP) s-a sesizat din oficiu în legătură cu o presupusă încadrare greşită pe Legea salarizării unitare, potrivit unui comunicat al AP.

“Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu apariţia, pe reţeaua de socializare Facebook, a unui material, din care rezultă o presupusă încadrare greşită pe Legea salarizării unitare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 41 din Constituţia României privind munca şi protecţia socială a muncii”, relevă sursa citată.

“Priviţi fluturaşul de salariu al infirmierei cu cea mai mare vechime din secţia clinică pe care o conduc (chirurgie plastică) dintr-un spital clinic judeţean de urgenţă. Salariu de bază cu astronomică valoare de 2.148 lei! Alăturat, cel al unei infirmiere debutante cu vechime zero dintr-un compartiment de medicină internă din spitalul municipal Săcele, judeţul Braşov, unde este înscrisă ca salariu de bază suma de 3.266 lei. Adică un salariu de bază cu 52% mai mare”! (…) Doamnă Ministru Sorina Pintea, e de înţeles că nu aveţi nicio vină într-o asemenea situaţie. Dar aveţi responsabilitatea de a curma astfel de inechităţi flagrante! Eu nu ştiu (şi nici nu am nicio dorinţă să aflu) care sunt cauzele şi cine sunt vinovaţii pentru apariţia unei(unor) astfel de monstruozităţi. Însă dumneavoastră puteţi afla, după cum vă este în putere să luaţi şi măsurile necesare”, menţiona medicul, potrivit Avocatului Poporului.