Categories
Autorităţi şi instituţii publice Cooperare şi relaţii cu alte state Economie Legislaţie internaţională Ştiri

Comisia Europeană ne atrage atenţia să corectăm abaterile de la obiectivul bugetar

Comisia Europeană şi-a reînnoit recomandarea adresată României de a-şi corecta abaterile de la obiectivul bugetar pe termen mediu, după ce a apreciat că primul avertisment a rămas fără răspuns.

În luna iunie a acestui an, Consiliul a emis o recomandare României pentru ca ţara să realizeze o ajustare structurală anuală de 0,8% din PIB, atât în 2018 cât şi în 2019.

“Având în vedere evoluţiile înregistrate de atunci şi ca urmare a lipsei de acţiuni din partea României pentru a-şi corecta abaterea semnificativă, Comisia propune acum o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 1% din PIB”, subliniază Executivul comunitar.

Comisia Europeană cere Consiliul Uniunii Europene să adopte recomandările specifice de ţară iar statelor membre să le implementeze complet şi la timp. Miniştrii UE ar urma să discute recomandările specifice de ţară înainte ca şefii de stat şi de guvern din UE să le sprijine. Este la latitudinea statelor membre să implementeze recomandările prin politicile lor economice şi bugetare din 2018-2019.