Categories
Articole Drept civil

Competența de executare a titlurilor executorii referitoare la hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare

Regula este că obligația stabilită prin hotărârea unei instațe sau prin alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, atunci se va trece la executarea silită pentru aducerea sa la îndeplinire.

Codul de procedură civilă a stabilit că executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul  judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Problema care a generat o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată a fost aceea de a ști cui îi aparține competența de a executa hotărârile judecătorești privind creanțe bugetare datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului.

Caz practic

În august 2016 biroul executorului judecătoresc X a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului Y în baza unei sentințe din mai 2016 în vederea evacuării debitorului din spațiul proprietatea creditorului și a executării obligației de plată a sumei de 1.919,52 lei reprezentând contravaloarea chiriei, cheltuielilor de întreținere și majorărilor de întârziere.

Instanța a respins cererea motivat de faptul că titlul executoriu în cauză reprezintă o obligație datorată unității administrativ- teritoriale și trebuie stabilit dacă aceasta reprezintă o creanță bugetară ce se poate pune în executare doar în condițiile Codul de procedură fiscală. Instanța a apreciat că suma din sentința civilă din mai 2016 reprezintă venit propriu al unității administrativ- teritoriale, care se varsă în bugetul local și indiferent de faptul că sunt executate creanțe fiscale care se varsă la bugetul local ori creanțe fiscale care se varsă la bugetul de stat, executarea silită se realizează de către executorii fiscali. Astfel, nu ar intra în sfera de competență a executorului judecătoresc această executare silită.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorul argumentând că, în mod greșit, instanța a asimilat datoria ce provine din contractul de închiriere cu o creanță bugetară și a pus egalitate între creanțele bugetare și cele fiscale. Creditorul a apreciat că instanța a reținut greșit că debitele stabilite prin titlul executoriu se fac venit la bugetul local. De fapt, acestea reprezintă cheltuieli de întreținere calculate pentru utilitățile de care a beneficiat locatarul, datorate în baza unui raport juridic contractual. În plus, a apreciat că creditorul poate alege calea de a pune în executare titlul.

În cadrul apelului a fost sesizată ÎCCJ pentru a clarifica problema de drept cu privire la competența de a executa silit obligațiile stabilite prin hotărâre judecătorească în baza unui raport de drept substanțial civil, contractual, iar nu fiscal, administrativ: executorului judecătoresc de drept comun sau organelor de executare fiscale.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că obligația de a plăti sume de bani reprezentând contravaloarea chiriei restante, cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente și obligația de a evacua spațiul, stabilite prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, trebuie executate de către executorii fiscali. Motivul îl reprezintă faptul că titlul executoriu are ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, deoarece chiria, cheltuielile de întreținere și penalitățile cuprinse în sentința civilă supusă executării sunt venituri ale bugetului local, astfel încât nu este competent executorul judecătoresc să execute silit această obligație.

Adepții acestei opinii au statuat că obligația de a plăti o sumă reprezentând despăgubiri civile, stabilite printr-o decizie penală în favoarea unității administrativ- teritoriale, trebuie executată silit de organele de executare fiscală, obiectul executării silite îl constituie o creanță care are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al unității administrativ-teritoriale, din momentul în care se datorează având caracterul de creanță bugetară de încasat la bugetul local.

Într-o altă opinie apropiată de prima s-a prevăzut că executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se realizează de executorul fiscal. În cazul de față adepții acestei opinii au considerat că atunci când sentința a cărei executare se solicită cuprinde două dispoziții susceptibile de executare silită, cea privind plata unei creanțe și cea privind evacuarea unui imobil, atunci executarea creanței ce se varsă în bugetul unității administrativ-teritoriale se realizează de către executorul fiscal, conform legii de procedură fiscală, iar cea privind evacuarea se realizează de către executorul judecătoresc de drept comun, în baza dispozițiilor din Codul de procedură civilă, în lipsa unei prevederi legale care să prevadă prorogarea de competență în favoarea executorului fiscal.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 66/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 969 din 7 decembrie 2017. Pentru a putea clarifica problema cu care a fost sesizată ÎCCJ trebuie să analizeze dacă creanța în speța dedusă judecății are natura unei creanțe fiscale.

Analizând textele de lege, ÎCCJ a apreciat că bugetul general consolidat include, pe lângă altele, bugetele unităților administrativ-teritoriale, constituite din venituri realizate pe plan local, adică venituri proprii și venituri primite de la nivel central. Regula este că creanțele bugetare care se administrează de către autoritățile publice, se pot executa de către executorii fiscali care au competențe în această materie.

Știrile juridice prevăd că executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, care se realizează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În cazul practic supus analizei, prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu s-a dispus, pe lângă evacuarea debitorului din imobilul proprietatea creditorului și obligarea acestuia la plata unei sume de bani datorată unității administrativ-teritoriale reprezentând contravaloarea chiriei, cheltuieli de întreținere și majorări în sumă de 1.919,52 lei pentru imobilul în speță.

Astfel, creanța datorată unității administrativ-teritoriale, obiect al executării silite constând în plata unei sume de bani menționată în titlul executoriu, reprezintă un venit propriu al acesteia, care se varsă în bugetul local. Chiar dacă nu este vorba de o creanță fiscală, obligația datorată unității administrativ-teritoriale constituie o creanță bugetară și urmează regulile de executare prevăzute de legea fiscală.

Practic, executarea silită a creanțelor rezultate din titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, ce au la bază raporturi juridice substanțiale de drept privat, se realizează prin organele fiscale, ca organe de executare silită ale statului atunci când au natura juridică a unor creanțe bugetare ce se fac venit la bugetul consolidat al statului sau bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că executarea silită a titlurilor executorii adică a unor hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, ca organe de executare silită ale statului.