Noi reguli privind desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul de probațiune


probatiune
Serviciul de probațiune este format din consilieri de probațiune care activează în domeniul justiției penale. Acest serviciu are ca scop supravegherea modului în care persoanele condamnate respectă măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată. Practic, aceștia verifică dacă sunt respectate măsurile educative în cazul celor condamnați sub supraveghere.

Având în vedere importanța activității acestui serviciu, nu oricine poate îndeplini funcția de consilier de probațiune. Legea prevede anumite condiții care trebuiesc îndeplinite cumulativ: să aibă capacitate deplină de exercițiu, să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal, să cunoască limba română, să fie apt din punct de vedere medical, să se bucure de o bună reputație, să fie licențiat în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept și să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează.

Legiuitorul a elaborat noi reguli privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor în cadrul serviciului de probațiune. Astfel, a fost elaborat Ordinul Ministerului justiției nr. 2140/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor și funcțiilor vacante din sistemul de probațiune. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial 445 din 15 iunie 2016.

Ce acte trebuie să conțină dosarul în vederea înscrierii la concurs?

Știrile juridice au stabilit că în dosar se va pune copia actului de identitate, a celui de căsătorie sau a altor acte în cazul în care numele de pe actele de studii este diferit de cel de pe actul de identitate, copia legalizată de pe diploma de licență sau adeverința provizorie care atestă universitatea absolvită și copie legalizată de pe foaia matricolă sau suplimentul la diplomă.

Dosarul nu va fi complet fără o declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale și fiscale sau certificatul de cazier judiciar și fiscal în original. La aceste acte se adaugă curriculum vitae european și dovada plății de înscriere la concurs.

Rețineți că taxa de concurs va fi restituită candidaților care au fost respinși în urma verificării dosarelor de înscriere și celor retrași anterior afișării rezultatelor finale din etapa de selecție a dosarelor. Cererea de restituire se trimite la Direcția Națională de Probațiune și se soluționează în 30 de zile de la înregistrare.

După ce dosarul este complet, acesta va fi depus la tribunalul în raza căruia locuiește candidatul sau la Direcția Națională de Probațiune (DNP). Tribunalul transmite dosarele către DNP în 5 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei de înscriere.

În câte etape se desfășoară concursul?

Noutățile legislative au stabilit că pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de probațiune și inspector de probațiune are loc selecția dosarelor urmată de testarea cunoștințelor printr-un test-grilă (pentru postul de consilier de probațiune) și testarea cunoștințelor în domeniul probațiunii printr-o probă scrisă (pentru postul de inspector de probațiune). Fiecare probă este notată de la 0 la 10 fără să se acorde puncte din oficiu.

Proba scrisă a unui test-grilă cuprinde 50 de întrebări. Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2 puncte care are ca echivalent 20 de sutimi în sistemul de notare de la 1 la 10. Timpul alocat pentru acest test-grilă și pentru lucrarea scrisă este de 3 ore.

Aceste probe sunt urmate de testarea abilităților, aptitudinilor, motivației și cunoștințelor în domeniul probațiunii prin susținerea unui interviu.

Cel care intenționează să ocupe o funcție de conducere are obligația de a susține un plan strategic de dezvoltare a serviciului. Ultimele etape ale concursului sunt testarea medicală și psihologică urmate de repartizarea pe posturi a candidaților pentru funcțiile vacante de consilier de probațiune.

În ce condiții sunt declarați candidații admiși?

Știrile juridice arată că vor fi declarați admiși la proba scrisă candidații pentru posturile vacante de consilier de probațiune care au obținut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7. În cazul celor care au candidat pentru postul de inspector de probațiune, vor fi admiși cei care au obținut minimum nota 7.

Rezultatele la proba scrisă se vor afișa la sediul DNP și pe site-ul Ministerului Justiției , iar candidații nemulțumiți pot formula contestație la DNP, personal sau prin e-mail, în 2 zile de la data publicării rezultatelor pe site. Contestațiile la testul-grilă se vor soluționa în 3 zile, iar pentru cei care au candidat pentru postul de inspector de probațiune, termenul este de 10 zile lucrătoare.

În etapa interviului, rezultatele acestuia pot fi contestate în 2 zile lucrătoare de la afișare, iar contestațiile se soluționează în 10 zile lucrătoare.

Candidații declarați admiși la proba scrisă și la interviu vor fi supuși unei testări medicale și psihologice ale cărei rezultate se vor publica în cel mult 10 zile lucrătoare de la finalizarea examinării candidaților.

Știrile juridice au stabilit că cei declarați admiși vor fi repartizați pe posturi în maximum 5 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor afișării testării medicale și psihologice. Aceștia vor fi numiți prin ordin al ministrului justiției în 15 zile de la afișarea rezultatelor repartizării candidaților pentru consilieri și inspectori de probațiune.

Aceștia trebuie să se prezinte la post la data numirii prin ordin, în caz contrar postul va fi declarat vacant.

Voința, cheia reușitei

Cei care își doresc cu adevărat să reușească au nevoie în afară de aprofundarea cunoștințelor dintr-un domeniu și de voință care împreună cu răbdarea pot învinge orice obstacol.

Vor reuși cei care au înțeles că  „voința de a câștiga nu valorează nimic dacă nu aveți voința de a vă pregăti.”  (Thane Yost)