Cine are dreptul să reglementeze cercetarea disciplinară a funcționarilor cu statut special ?


justitie1(1)
Există anumite categorii de persoane cărora legiuitorul le-a conferit drepturi și obligații speciale. O asemenea categorie este cea a funcționarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Aceștia sunt angajați cu contract de muncă și au dreptul la salariul lunar care cuprinde salariul de bază plus indemnizații, sporuri, prime sau premii. În plus, beneficiază de uniformă și echipament specific, asistență medicală și psihologică, medicamente, proteze stomatologice, în mod gratuit. Știrile juridice precizează că acestora li se acordă locuință de serviciu și de intervenție, concedii de odihnă, de studii, învoiri plătite, precum și concedii medicale și de maternitate pentru creșterea copilului până la 2 ani. În plus, beneficiază de bilete de odihnă, tratament și recuperare și de indemnizații de instalare, de delegare sau detașare și de decontarea cheltuielilor de cazare.

Având în vedere atâtea drepturi pe care legea le-a conferit, există totuși un anumit aspect care i-a nemulțumit pe acești funcționari, fapt ce denotă că  „dacă nu ești mulțumit cu ce ai, nu vei fi mulțumit nici cu ce vei avea.”  (Iulian Mangalagiu) Oare așa să fie?

Care a fost nemulțumirea funcționarilor cu statut special?

Acești nu au fost nemulțumiți de faptul că legea a dispus ca cercetarea disciplinară a faptei ce constituie abatere disciplinară să se efectueze de către comisiile de disciplină din Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor. Aceste comisii pot propune aplicarea unei sancțiuni disciplinare dacă constată vinovăția persoanei în cauză. Modul de constituire și organizare al acestor comisii se stabilește prin Ordin al Ministerului Justiției.

S-a considerat că posibilitatea acordată de legiuitor ca aceste comisii să fie organizate printr-un Ordin al Ministrului Justiției, determină o stare de incertitudine juridică, pentru că deleagă un membru al Guvernului să reglementeze cercetarea disciplinară. În plus, chiar Constituția stabilește că prin lege organică se reglementează statutul funcționarilor cu statut special. Or, în cazul de față se încalcă și prevederile constituționale prin această reglementare.

Având în vedere că s-a considerat că acest articol din lege este neconstituțional, s-a impus sesizarea CCR pentru a clarifica cât de legală este această dispoziție.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 803/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 34 din 18 ianuarie 2016. CCR a analizat prevederile legii care reglementează statutul funcționarului public cu statut special și a constatat că acest statut special este determinat de atribuțiile sale de serviciu care presupun riscuri și sarcini deosebite. Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, acesta este învestit cu exercitarea autorității publice.

Legiuitorul a stabilit o procedură aparte pentru efectuarea cercetării disciplinare. Se va ține cont la individualizarea sancțiunii disciplinare de cauzele și gravitatea faptei, de gradul de vinovăție, de împrejurările în care a fost săvârșită, de comportarea la serviciu a celui în cauză și de existența altor sancțiuni disciplinare.

Se va aplica sancțiunea doar după ce se va efectua cercetarea prealabilă și acesta va fi audiat de către comisiile anume create. Rețineți că audierea funcționarului public se va consemna în scris, sub sancțiunea nulității. Dacă funcționarul public cu statut special refuză să se prezinte la audiere sau să semneze o declarație cu privire la abaterile disciplinare imputate, acest fapt se va consemna într-un proces-verbal. În astfel de situații, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată.

Legea prevede că sancțiunea disciplinară se va aplica în maximum 90 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la comiterea faptei. Sancțiunea se aplică prin decizie scrisă care se va comunica celui în cauză în 5 zile de la emitere. Dacă cel sancționat este nemulțumit, el are dreptul să se adreseze instanței.

Știrile juridice arată că CCR a constatat că în modul în care a fost elaborată legea, nu s-a precizat în mod clar compunerea comisiei de disciplină, atribuțiile și activitatea acesteia, modul de sesizare și procedura de lucru. Astfel, în contradicție cu prevederile constituționale, aceste aspecte nu sunt reglementate prin lege organică, ci se vor stabili de către ministrul justiției.

În concluzie, CCR a stabilit că prevederile care prevăd că se vor stabili prin ordin al ministrului justiției organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină, sunt neconstituționale, pentru că încalcă și principiul separației puterilor în stat, în sensul că deleagă către un membru al Guvernului atribuții ce țin exclusiv de sfera de activitate a legiuitorului. În plus, prin această redactare a textului de lege, nu se respectă previzibilitatea și accesibilitatea legii.

Cere și ți se va da!

 Iată că, dacă știi să lupți pentru drepturile tale, în final, poți izbândi. Rămâne ca legiuitorul să completeze legea privind statutul funcționarilor publici cu statut special cu prevederi privind modul de constituire, de funcționare și de organizare a comisiilor care efectuează cercetarea disciplinară în aceste cazuri.

„Nu vei fi niciodată mulţumit cu mai puţin decât supremul pe care-l poţi obţine.”(Apoorve Dubey)