Şi elevii merg la vot! Îşi aleg reprezentanţii în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ


schoolvoteDupă cum se ştie, unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de către consiliile de administraţie, directori, directori adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi, cu autorităţile administraţiei publice locale.

La şedinţele consiliului de administraţie participă, cu drept de vot, şi reprezentantul elevilor care a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă în unitatea de învăţământ nu există elevi care să fi împlinit 18 ani, reprezentantul elevilor participă cu statut de observator la şedinţe, fiind convocat obligatoriu de către preşedintele consiliului de administraţie la şedinţele unde se dezbat aspecte privind elevii.

Ordinul 5231/2015 al ministrului educaţiei pentru aprobarea procedurii privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar din România a fost publicat în “Monitorul Oficial” 700/2015.

În noua reglementare se precizează că reprezentantul elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar se alege prin votul secret al tuturor elevilor unităţii de învăţământ şi are un mandat egal cu anul şcolar. Alegerile se desfăşoară, conform ultimelor ştiri juridice, la început de an şcolar.

 

Cum sunt organizate alegerile?

Organizarea alegerilor este efectuată de către consiliul elevilor, care, potrivit ultimelor noutăţi legislative, desemnează o comisie de organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie. Comisia, cu număr impar de membri, are un preşedinte, un secretar şi 1-3 simpli membri. De obicei, secretarul şi preşedintele îndeplinesc aceleaşi roluri şi-n cadrul consiliului elevilor. Atunci când unul dintre membrii comisiei intenţionează să candideze pentru “funcţia” de reprezentant al elevilor în consiliul de adiministraţie al şcolii, consiliul elevilor va desemna un al alt elev în locul lui.

Atât modul de prezentare a candidaţilor prin întâlniri şi dezbateri, cât şi calendarul alegerilor vor fi stabilite de către consiliul elevilor, după ce-a fost consultată conducerea unităţii de învăţământ iar aceasta şi-a dat acordul.

Materialele şi logistica de trebuinţă pentru desfăşurarea alegerilor reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie vor fi asigurate de către conducerea unităţii de învăţământ, ce va desemna şi un reprezentant al consiliului profesoral – având rolul de-a susţine comisia, în scopul asigurării bunei organizări a alegerilor.

Trebuie spus că nu pot deveni reprezentanţi în consiliul de administraţie elevii care-au primit sancţiuni disciplinare în ultimii trei ani ori au rude sau afini printre membrii consiliului de administraţie.

Din ultimele ştiri juridice aflăm că alegerea reprezentanţilor elevilor în consiliul de administraţie pentru anul şcolar în curs se realizează potrivit unui calendar întocmit de către consiliul elevilor (cu acordul direcţiunii şcolii), în aşa fel încât reprezentanţii în consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare să fie desemnaţi până la 15.10.2015.

 

Cum decurg alegerile?

Potrivit recentelor ştiri juridice, calendarul acţiunilor desfăşurate pentru alegerea reprezentantului elevilor va fi anunţat public, prin afişare la avizier, pe pagina web a şcolii ori prin alte mijloace de comunicare la îndemână.

Dosarele candidaţilor vor trebui depuse la comisie în termen de două zile de la primirea solicitării venite din partea conducerii şcolii, pentru desemnarea reprezentantului. Comisia va examina dosarele. A doua zi vor fi anunţate public numele candidaţilor ce satisfac cerinţele. Apoi, se vor organiza întâlniri cu elevii şi dezbateri, unde candidaţii vor avea posibilitatea să se evidenţieze. Dezbaterile şi “întâlnirile cu alegătorii” vor trebui să se sfârşească în ajunul alegerilor.

Buletinele de vot vor fi pregătite de către comisie, fiind semnate de către preşedintele şi secretarul acesteia în ajunul alegerilor. La alegeri elevii şcolii îşi vor putea exercita dreptul de a opta pentru candidatul considerat potrivit, ca reprezentant. Votul va fi secret, universal, liber exprimat.

După ce votul s-a încheiat nu poate urma decât numărarea buletinelor, conform opţiunilor exprimate, lucru pentru care comisia se va întruni în plen. Pentru ca alegerile să fie valabile, trebuie să se prezinte la vot minimum jumătate plus unul dintre elevii şcolii. Valide vor fi exclusiv buletinele de vot pe care figurează o unică opţiune.

După ce-au fost numărate voturile pentru fiecare candidat, va fi alcătuit procesul-verbal referitor la rezultatele alegerilor pentru stabilirea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, de către secretarul comisiei.

De se va întâmpla să existe câştigători cu un număr identic de voturi, se va organiza al doilea tur al alegerilor, nu mai târziu de a treia zi după întâiul. Fireşte, vor participa doar candidaţii cu număr de voturi egale în primul tur. Câştigător va fi cel ce a căpătat numărul cel mai mare de voturi valide. Se poate ca la turul doi să se prezinte sub jumătate plus unu dintre alegători, situaţie în care vor fi organizate alegeri… din nou.

De astă dată va ieşi victorios candidatul ce va avea de partea sa cei mai mulţi votanţi cu voturi valid exprimante, fără a mai conta numărul celor care-au participat la alegeri. Numele reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va fi transmis (în scris, nu prin viu grai) conducerii unităţii de învăţământ. Acest lucru se va face nu mai târziu de 24 de ore de la data desfăşurării alegerilor. Numele candidatului ce s-a bucurat de succes, surclasându-şi contracandidaţii şi devenind reprezentantul colegilor săi, va fi transmis şi consiliului judeţean al elevilor.

Mark Twain spunea: dacă voturile noastre ar însemna ceva, nimeni nu ne-ar mai îngădui să votăm. Cam pesimist, domnul Twain! Nu ştim ce priză or mai avea scrierile sale în rândul tinerei generaţii, al elevilor de azi. Dar ştim altceva: că elevii nu-şi prea aleg reprezentanţii la întâmplare, fără să ştie ce hram poartă. Ar trebui să le urmăm exemplul. Şi nimeni să nu voteze ca şi cum ar fi legat la ochi!