Categories
Acţiunea civilă Articole

Ordonanţa preşedinţială – între aparenţă şi realitate

ordonanta

Trăim în epoca vitezei, când lucrurile trebuie făcute repede şi fără cusur. Doar că, deşi reuşim, de cele mai multe ori, să facem lucrurile să meargă repede, nu întotdeauna reuşim sa le facem fără cusur. De cele mai multe ori, prin acţiunile noastre grăbite îi lezăm pe cei din jurul nostru.

La fel se întâmplă şi în instanţă. O persoană care îşi doreşte să păstreze cu orice preţ un drept care s-ar păgubi prin întârziere, să prevină o pagubă iminentă sau să înlăture piedicile ce stau în calea unei executări, poate cere instanţei să se pronunţe degrabă în favoarea sa. Cum? Pe cale ordonanţei preşedinţiale.

Ordonanţa preşedinţială – noţiune

Ordonanţa preşedinţială este o măsură provizorie şi executorie, ordonată de instanţa de judecată atunci când există o aparenţă de drept în favoarea reclamantului, adică atunci când toate elementele de fapt înclină să-i dea dreptate acestuia. Cum ar spune proverbul: „bate fierul cât e cald”.

Condiţii de admisibilitate

Pentru a uza de această procedură specială trebuie îndeplinite anumite condiţii.

În primul rând, trebuie să fie vorba de cazuri grabnice, urgente, adică reclamantul să nu poată aştepta finalizarea judecăţii asupra fondului dreptului.

Aşa cum prevede Noul Cod de Procedură Civilă în art 996 alin 1, procedura ordonanţei preşedinţiale poate fi folosită pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De pildă, Societatea X, ca orice persoană juridică ce îşi arată respectul cuvenit şi, bineînţeles, în acord cu dispoziţiile legale, îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de conducere şi administrare.  Din organele sale de conducere şi administrare fac parte, printre alţii, dl B. şi dl S.

Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare, în condiţiile legii, a actului de constituire sau conform statutului sunt obligatorii, chiar şi pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă.

La data adoptării anumitor hotărâri în cadrul Societăţii X, B nu a putut fi prezent datorită unor probleme personale care l-au ţinut departe de ţară, iar S a votat împotrivă, cerând ca votul său să se insereze în procesul-verbal de şedinţă.

Întors în ţară, B îl asigură pe S de toată susţinerea sa şi împreună hotărăsc să atace hotărârea adoptată în instanţă. Ei îşi vor întemeia cererea pe dispoziţiile art. 216 din Codul Civil care prevede că hotărârile şi deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiţie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă. Aşadar, B. şi S. vor adresa instanţei o cerere în anulare a hotărârii adoptate de organele de conducere în lipsa consimţământului lor.

Însă, până la soluţionarea cererii în anulare, hotărârea ar putea fi pusă în executare, cei doi fiind astfel prejudiciaţi. Pentru a înlătura o atare posibiliate, B. şi S. vor uza de procedura ordonanţei preşedinţiale, cerând instanţei să ordone suspendarea executării actelor atacate.

Temeiul legal? Articolul 217 din Codul Civil prevede că, odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării actelor atacate.

Pentru a încuviinţa suspendarea, instanţa îl poate obliga pe reclamant să depună o cauţiune, în condiţiile legii. Aşadar, B. şi S. trebuie să aibă portofelul pregătit, în cazul în care instanţa, pentru a ordona suspendarea executării actelor atacate, va dispune plata unei cauţiuni.

În al doilea rând, ordonanţa este provizorie şi executorie. Aşadar, aceasta poate să dureze până la data menţionată în hotărâre sau, în lipsa unei menţiuni în acest sens şi în cazul în care nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, până la soluţionarea litigiului asupra fondului (art 996 alin 2).

De pildă, atunci când o persoană se consideră lezată şi face dovada că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei luarea unor măsuri provizorii în acest sens (art.255 alin 1, Cod Civil). Aceste măsuri pot fi cerute în cazul încălcării normelor referitoare la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt: viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Instanţa poate să dispună interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie sau luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. În hotărâre se va menţiona data până la care se va lua această măsură, în caz contrar aceasta putând să dureze cel mult până la soluţionarea litigiului asupra fondului.

În al treilea rând, este necesar de ştiut că pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul in fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt (art 996 alin 5).

De pildă, între M şi L, proprietari ai unor imobile învecinate, există un litigiu. M îi cauzează lui L, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate. L  solicită instanţei să îl oblige pe M la despăgubiri, în folosul său, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare.

Potrivir art. 630 alin 3 din Codul Civil, dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanţa poate să încuviinţeze, pe cale de ordonanţă preşedinţială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei. Măsurile dispuse în acest sens nu trebuie să tindă a soluţiona litigiul în fond şi nici să conducă la imposibilitatea restabilirii situaţiei de fapt.

Transformarea cererii

La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor în primă instanţă, cererea de ordonanţă preşedinţială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu această menţiune.

Acest lucru este posibil când nu a început o judecată asupra fondului, instanţa fiind sesizată doar cu o cerere de ordonanţă preşedinţială

De pildă, o persoană solicită instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, luarea unor măsuri ce reclamă urgenţă. Până la închiderea dezbaterilor în primă instanţă, reclamantul decide  că doreşte să se judece potrivit dreptului comun, chiar dacă durează mai mult. Acesta poate face precizări în acest sens, cererea de ordonanţă preşedinţială transformându-se astfel într-o cerere de drept comun. Cel chemat în judecată în calitate de pârât trebuie încunoştinţat cu privire la această schimbare pentru a-şi putea formula apărările în consecinţă.

Autoritatea de lucru judecat

Potrivit art 1001 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.

De exemplu, J., persoană interesată în cauză, solicită instanţei să stabilească un termen, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, înăuntrul căruia Z., având calitatea de succesibil, să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală. Instanţa apreciază că J. are motive întemeiate să formuleze o astfel de cerere şi stabileşte un termen de opţiune succesorală, mai scurt decât cel prevăzut de lege. Dacă succesibilul nu optează în termenul stabilit de instanţă  este considerat că a renunţat la moştenire.   Înainte ca Z. să-şi exprime opţiunea, dar şi înaintea expirării termenului acordat  în acest sens, instanţa este din nou sesizată cu o cerere identică.

În acest caz, prima ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de cea de-a doua întrucât nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.

Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.

Astfel, chiar dacă instanţa a luat anumite măsuri provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale, acestea nu îşi mai produc efectele după pronunţarea asupra fondului dreptului. Dacă prin ordonanţa preşedinţială instanţa înclină să dea dreptate unei anumite persoane, bazându-se doar pe o aparenţă, în cazul soluţionării fondului instanţa soluţionează definitiv problema, bazându-se pe probe concludente.

Hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanţă preşedinţială.

Întrucât se consideră că hotărârea dată asupra fondului reprezintă realitatea, între aparenţă şi realitate, trebuie aleasă întotdeauna realitatea.

Alte cazuri în care se aplică procedura ordonanţei preşedinţiale

  1. Potrivit art. 1278 Cod Civil, atunci când părţile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declaraţie de voinţă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă. Aceste dispoziţii se referă la pactul de opţiune, iar în cazul in care părţile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă, prin ordonanţă preşedinţială, cu citarea părţilor.
  1. În materia gestiunii de afaceri, art. 1337 alin 4 din Codul Civil prevede că    în vederea  garantării cheltuielilor necesare, garantul are dreptul de a cere instanţei, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale.
  1. Referitor la stabilirea judiciară a termenului, art 1415 Cod Civil prevede că atunci când părţile convin să amâne stabilirea termenului sau lasă uneia dintre ele sarcina de a-l stabili, după o durată rezonabilă de timp, instanţa poate, la cererea uneia dintre părţi, să fixeze termenul ţinând seama de natura obligaţiei, de situaţia părţilor şi de orice alte împrejurări. Cererea pentru stabilirea termenului se soluţionează potrivit regulilor aplicabile ordonanţei preşedinţiale.
  1. Potrivit art 1592 din Codul Civil, cel care a fost deposedat în mod nelegitim de un titlul la purtător nu îl poate împiedica pe debitor să plătească creanţa celui care îi prezintă titlul decât prin comunicarea unei hotărâri judecătoreşti. În acest caz, instanţa se va pronunţa pe cale de ordonanţă preşedinţială.
  1. În cazul împrumutului de consumaţie, dacă nu a fost stabilit un termen pentru restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, ţinându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, de situaţia părţilor şi de orice altă împrejurare relevantă. Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială (art. 2162 alin 4 Cod Civil).
  1. Conform art 2287 Cod civil, litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii sunt soluţionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Procedura de soluţionare

Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

În vederea judecării cererii, părţile  vor fi citate  conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele care o însoţesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.

Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor. În caz de urgenţă deosebită, ordonanţa va putea fi dată chiar în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor.

Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.

Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndeplungat. Dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.

La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

Calea de atac: Potrivit art 999 NCPC, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

De asemenea, împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la executare.

Deşi se spune  că aparenţele înşeală, de multe ori aparenţa poate oglindi realitatea. Şi în plus, este mai bine să previi decât să repari. Mai ales când măsura adoptată este provizorie.

Altfel spus, s-ar părea că legiuitorul nostru, prin adoptarea procedurii ordonanţei preşedinţiale,  a considerat că graba nu strică întotdeauna treaba.