Categories
Contracte

La 1 octombrie 2013 au intrat în vigoare modificările aduse Legii clauzelor abuzive

Începând cu 1 octombrie, dacă într-un contract de credit, contract de asigurări, contract de leasing sau un contract de telefonie se constată existenţa unei clauze abuzive de către instanţă, comerciantul (numit de acum profesionist) va fi obligat să modifice toate contractele care conţin acea clauză.

Pe 3 august 2012, a fost republicată în Monitorul Oficial Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, cu modificarea a două articole importante (art. 12 si art. 13 din prezenta lege). Pe această lege s-au bazat aproape toate procesele deschise în ultima lună jumătate de către consumatori sau de către Protecţia consumatorilor împotriva băncilor.

De acum, orice hotărâre irevocabilă în instanţă va avea efecte deosebit de importante în relaţia consumator-comerciant. Practic, dacă se va dovedi în instanţă că o anumită clauză este abuzivă, atunci comercianul va trebui să modifice toate contractele în care apare această clauză, dat fiind că acestea sunt, în general, contracte de adeziune.

Putem spune ca, în sfârşit, avem o lege ce este data in favoarea cetateanului si nu a bancii.