Categories
Financiar bancar Formulare/declaraţii Ştiri

Corecţii de 25% din valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise CE

euroHotărârea de Guvern cu privire la aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, potrivit solicitării Comisiei Europene (CE), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 575. Documentul presupune ca statul român să suporte corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite, anterior anului 2012. Executivul a hotărât suportarea contravalorii acestor corecţii de la bugetul de stat, în vederea asigurării fluxurilor financiare din partea CE.
“În perioada 29 ianuarie-01 februarie 2013, Comisia Europeană – prin Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune (DG EMPL) – a desfăşurat un audit de monitorizare pentru evaluarea progresului implementării recomandărilor referitoare la verificările de prim nivel ale Autorităţii de Management, din raportul final al misiunii de audit din aprilie-mai 2012 (recomandari ce au condus la pre-suspendarea programului în august 2012). Ca urmare a misiunii de follow-up, plăţile către România au fost reluate. Ele au fost însă condiţionate de introducerea continuă şi eficientă de către statul român a procedurilor îmbunătăţite cu privire la implementarea proiectelor şi aplicarea de corecţii financiare forfetare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite”, se precizează într-un comunicat al MFE.