Categories
Articole Asigurări de sănătate Protecţie socială Unităţi sanitare/spitale

Transplantul de organe. Noi reglementări şi vechi probleme

organdonorIată un lucru demn de mirare, pentru unii! În ţara noastră există activităţi în domeniul medical ce se desfăşoară, momentan, într-un mod demn de toată lauda. Aşa se petrec lucrurile la Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni.

Numărul beneficiarilor de transplant hepatic ce supravieţuiesc după intervenţia chirurgicală (peste 90 din 100!), tehnicile chirurgicale aplicate la Fundeni, ca şi numărul de transplanturi efectuate anual stârnesc admiraţie inclusiv peste hotarele ţării. Dar, la nivelul programului naţional de transplant problemele nu lipsesc. Şi sunt grave… Despre ele, însă, vom discuta spre finalul articolului!

Deocamdată, aducem în atenţia cititorului subiectul acreditării structurilor implicate în activitatea de transplant. Este de-o mare importanţă. Pentru că nu se ştie cine şi când s-ar putea să aibă nevoie de un transplant… Boala soseşte cu carul şi pleacă prin urechile acului. Viaţa oferă multe şi neprevăzute!

Dacă stăm să ne gândim, ne vom da seama că rigoarea criteriilor de acreditare a unităţilor de transplant e direct proporţională cu rata de reuşită a intervenţiilor chirurgicale şi de supravieţuire a pacienţilor. Nu mai departe de finele lunii trecute vedea lumina tiparului, în paginile Monitorului Oficial, Ordinul 860/2013 pentru aprobarea criteriilor de acreditare în domeniul transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

În primele 6 articole ale reglementării menţionate sunt aprobate criterii de acreditare pentru:

– centrele de prelevare de organe;

– centrele de transplant de organe;

– centrele de transplant de ţesuturi;

– centrele de transplant de celule stem hematopoietice;

– laboratoarele HLA pentru transplanturi (unde se verifică dacă organele prelevate sunt compatibile cu organismul posibilului beneficiar);

– activităţile de ambalare, etichetare şi transport organe;

Toate aceste criterii au scopul de a asigura un nivel optim de performanţă, atât în activitatea de prelevare, transplant şi monitorizare posttransplant, cât şi pentru a limita pe cât posibil disfuncţiile care-ar putea duce la afectarea calităţii şi integrităţii materialului biologic transplantabil, indiferent că ne referim la celule, ţesuturi sau organe. Acum, să vedem criteriile de acreditare!

 

 Atenţie! Aici se prelevează organe

O unitate care, simultan, are şi calitatea de centru de prelevare a organelor destinate transplantului nu poate funcţiona oricum. În primul rând are nevoie de o autorizaţie sanitară specială de funcţionare! Mai are nevoie şi de-o sală de operaţie dotată corespunzător, de un laborator autorizat sanitar şi acreditat, de o secţie de imagistică şi radiologie şi mai ales de o secţie de anestezie şi terapie intensivă.

Aceasta din urmă trebuie să aibă tot ceea ce e necesar pentru precizarea stării de „moarte cerebrală” şi susţinerea organismului aflat în această stare până la momentul prelevării organelor. Centrul de prelevare a organelor trebuie să dispună şi de un serviciu de anatomie patologică.

Activitatea desfăşurată într-un centru de prelevare a organelor trebuie consemnată minuţios iar evidenţele trebuie stocate, fie pe suport electronic, fie în format clasic, pentru o perioadă de minimum trei decenii.  Fiecare centru trebuie să beneficieze de un sistem de asigurare a calităţii.

În medicină, necesitatea prefecţionării continue şi a achiziţionării de noi cunoştinţe este o necesitate, poate mai mult decât în oricare alt domeniu. Aici greşelile, neatenţia şi neştiinţa sunt ireparabile! De aceea, Ordinul 860/2013 stabileşte obligativitatea existenţei unui plan de formare profesională continuă pentru resursele umane afectate activităţii medicale de transplant.

Nu poate fi acreditat niciun centru de prelevare pentru transplant fără a avea un coordonator de transplant, un medic primar specializat în anestezie şi terapie intensivă şi o echipă chirurgicală de suport. Nu putem uita nici de necesitatea personalului medical mediu experimentat în îngrijirea pacienţilor aflaţi în stare foarte gravă.

Organele destinate transplantului trebuie să fie cât mai sănătoase cu putinţă iar pentru a le evalua starea e nevoie şi de efectuarea unei biopsii (analiza la microscop a unui fragment de ţesut, spre identificarea unor eventuale anomalii).

Premizele unui transplant reuşit se constituie încă de la recoltarea organului sau ţesutului! După ce organele au fost preluate de la donator ele nu pot fi manipulate în orice condiţii. E o stricteţe mare la acest nivel!

Transplantul nu se face oriunde!

Într-un centru de transplant nu-i loc pentru erori! Aidoma centrului de prelevare a organelor, un centru de transplant trebuie să dispună de o infrastructură ireproşabilă (sală de operaţie adecvată, de încăperi rezervate pentru pacienţii care-au trecut deja prin transplant şi aşteaptă externarea, de laborator acreditat, de serviciu dotat pentru efectuarea biopsiilor).

Pentru incompetenţă iarăşi nu e loc! Echipa de chirurgi trebuie să corespundă celor mai înalte standarde profesionale, să atingă excelenţa. O asemenea echipă chirurgicală, alcătuită din până la 4 medici, va trebui să fie disponibilă non-stop!

Ca experienţă, medicul coordonator trebuie să fie precum meşterul Manole faţă de “cei nouă meşteri mari” din baladă. Dacă la piloţii de aeronave experienţa se măsoară în ore de zbor, la chirurgi nu putem vorbi decât despre numărul de intervenţii efectuate.

Medicul coordonator al echipei de chirurgi trebuie să fie supraspecializat în transplant, să aibă minimum 5 ani de experienţă în centre de transplant şi să fi efectuat pe puţin 20 de transplanturi. Şi nu doar ca un medic oarecare din echipa de chirurgi, ci în calitate de operator principal.

În general, medicul coordonator trebuie să fi efectuat cel puţin 500 de intervenţii chirurgicale, ca prim operator. Transplantul nu se poate realiza la vreun micuţ spital orăşenesc, fiindcă acreditarea secţiei medicale în vederea obţinerii statutului de centru de transplant are-n vedere şi criteriul numărului şi complexităţii intervenţiilor chirurgicale efectuate acolo, în decursul timpului.

Monitorizarea pacientului după transplant va fi asigurată de către o echipă multidisciplinară de medici. Şi aceştia trebuie să dovedească prezenţa unei experienţe în transplant, căpătată prin stagii efectuate în centrele de transplant acreditate.

Chirurgia de transplant se deprinde de la simplu la complex! Fiecare membru component al echipei de chirurgi, alcătuită din medici cu diferite grade de pregătire, trebuie să poată dovedi, prin intermediul unor lucrări publicate, faptul că a participat la transplanturi experimentale efectuate asupra animalelor. Cinstit vorbind, este crud faţă de necuvântătoare să le supui la experimente medicale. Dar altfel chirurgul respectiv nu se poate perfecţiona.

Pentru acreditarea unităţii în vederea transplantului se cer condiţii excepţionale ale mediului de lucru. Mai este necesară şi o serioasă bază de date IT în vederea evidenţei activităţii de transplant.

Omul cât trăieşte-nvaţă! Şi la centrele de transplant este necesară angrenarea personalului medical în programe de perfecţionare profesională continuă.

După ce dosarul de acreditare a fost completat, mai este necesară şi anexarea unei declaraţii prin care şeful de secţie îşi asumă responsabilitatea cu privire la veridicitatea datelor puse la dispoziţie. Destinaţia finală a dosarului complet? Agenţia Naţională de Transplant!

 

O inimă se poate transplanta… Sufletul nu!

Având în vedere că manipularea, ambalarea organelor şi transportul lor, efectuate necorespunzător, pot avea consecinţe de maximă gravitate pentru pacienţii aflaţi de luni de zile sau chiar de ani pe listele de aşteptare, este firească existenţa unor criterii dure de acreditare şi aici.

A cui e, oare, responsabilitatea în acest sens? A celor de la centrele de prelevare! După intervenţia de prelevare, medicii nu vor pleca până ce n-au verificat modul de ambalare şi aplicarea etichetelor corespunzătoare. Totul trebuie să fie pus la punct! Altminteri nu poate fi asigurată integritatea organelor sau ţesuturilor prelevate.

Dacă evoluţia ştiinţei medicale face posibil transplantul de organe şi ţesuturi, bunele intenţii şi integritatea caracterului nu pot fi încă transferate de la om la om. Şi nici lăsate moştenire! Ele fie se dezvoltă până la vârsta maturităţii individului, fie rămân atrofiate, caz în care persoana în cauză, poate chiar foarte inteligentă şi competentă în domeniul său, rămâne cu o severă deficienţă la nivel de conştiinţă morală.

Spunem aceasta gândindu-ne la ceea ce s-a întâmplat acum 2 ani la Institutul Inimii din Târgu Mureş… Într-o singură ţară din lume (Republica Socialistă Vietnam) s-a mai petrecut ceva similar ca pe meleagurile noastre, unde s-au pus necontenit beţe-n roate unor programe de transplant (inimă, plămâni)… până la oprirea lor totală.

 

Ne jucăm cu vieţile. Desfiinţăm, reînfiinţăm…

Prin desfiinţarea Institutului Inimii din Târgu Mureş, zeci de inimi prelevate şi pregătite pentru transplant au ajuns în containerele cu deşeuri, în loc a fi folosite pentru salvarea unor vieţi. Activitatea de transplant nu se putea desfăşura corespunzător întrucât institutul din Târgu Mureş fusese preluat de către spitalul judeţean şi nu mai avea… personalitate juridică. Acesta a fost supremul «argument» al sistării transplanturilor cardiace!

În acelaşi timp, pacienţii se stingeau încet, trist şi chinuitor, figurând pe listele de aşteptare… tot aşteptând şi iar aşteptând ca birocraţia să se dezgheţe, pentru a beneficia măcar de fonduri pentru un transplant în afara ţării.

Până la urmă decidenţii s-au hotărât să arate (de ochii lumii) că au şi suflet (cord are toată lumea!) şi să reînfiinţeze la Târgu Mureş un institut pentru afecţiuni cardiovasculare şi transplant, care să preia munca întreruptă. Se nădăjduieşte la o demarare a transplanturilor cardiace spre finele anului!

Va veni cândva şi ceasul în care poticnelile administraţiei şi nepăsarea unor politicieni cu inimă de gheaţă nu vor mai pune atâtea piedici în calea chirurgilor cu mâini de aur ce dăruiesc ani de viaţă pacienţilor şi se străduiesc să practice o medicină de vârf în ţara lor!

Comments are closed.