Legea 250/2013 – Modificări sistemul asigurărilor pentru şomaj


PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
LEGE
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, după punctul IV1 se introduc două noi puncte, punctele IV2 şi IV3, cu următorul cuprins:

“IV2. şomer de lungă durată – persoana care este şomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani şi pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani;
IV3. tânăr cu risc de marginalizare socială – persoana cu vârsta cuprinsă între 16 – 26 de ani, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctul IV, se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:

a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilităţi;
c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
d) are copii în întreţinere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) este victimă a traficului de persoane.”

2. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit alin. (1), în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii.”

3. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

“Art. 14. – (1) Procedura de actualizare a Clasificării ocupaţiilor din România se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.
(2) Actualizarea Clasificării ocupaţiilor din România se realizează, periodic, la solicitarea celor interesaţi sau în baza unor reglementări speciale, prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

4. La articolul 16, litera e) va avea următorul cuprins:

“e) sunt cetăţeni străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României, conform legii;”.

5. La articolul 17 alineatul (1), litera d) se abrogă.

6. La articolul 17 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins:

“k) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv în baza unui raport juridic, altul decât cel de natura celor prevăzute la lit. a) – e), g) şi h), în considerarea căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj.”

7. La articolul 19, litera d) se abrogă.

8. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

“Art. 20. – Se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prezentei legi, următoarele persoane:

a) asociat unic, asociaţi;
b) administratori care au încheiat contracte potrivit legii;
c) persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice, titulari ai întreprinderilor individuale, precum şi membrii întreprinderilor familiale;
d) cetăţeni români care lucrează în străinătate, conform legii;
e) alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – d).”

9. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

“Art. 21. – Angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea persoanele prevăzute la art. 19 sunt obligaţi să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzută de lege, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

10. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 221, cu următorul cuprins:

“Art. 221. – (1) Persoanele care sunt supuse legislaţiei de asigurări sociale din România în condiţiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene sau de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, având angajator care nu are sediul social ori reprezentanţa pe teritoriul României, se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj din România prin încheierea unui contract de asigurare pentru şomaj, cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au, după caz, domiciliul, reşedinţa sau îşi exercită dreptul la rezidenţă potrivit legii, în condiţiile în care sunt asigurate în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi nu au statut de pensionar, conform legii.
(2) Venitul lunar la care se pot asigura persoanele prevăzute la alin. (1) şi la care se plăteşte contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cota stabilită de lege pentru persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj, nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii, şi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

11. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

“Art. 26. – Angajatorii au obligaţia de a calcula lunar şi de a plăti, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuţiei datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.”

12. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 27. – (1) Angajatorii au obligaţia de a calcula şi de a reţine lunar, precum şi de a vira potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.”

13. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

“Art. 28. – Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă se aplică asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.”

14. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

“Art. 29. – (1) Cotele contribuţiilor prevăzute la art. 26 şi 27, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se pot modifica, în funcţie de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Cota contribuţiei prevăzute la art. 28 reprezintă suma cotelor contribuţiilor prevăzute la art. 26 şi 27, stabilite conform alin. (1), şi se poate modifica în funcţie de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

15. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

“Art. 32. – În cazul neachitării contribuţiilor pentru constituirea bugetului asigurărilor pentru şomaj, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor, se aplică, conform legii, măsurile de executare silită, stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare privind executarea creanţelor bugetare.”

16. La articolul 33 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

“a) plata indemnizaţiilor de şomaj, precum şi a prestaţiilor de şomaj aferente drepturilor stabilite de instituţiile competente în materie de şomaj din Islanda, Norvegia, Lichtenstein şi Elveţia, în condiţiile prezentei legi şi ale dispoziţiilor referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene, precum şi ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene;”.

17. La articolul 33 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

“a1) prestaţiile de şomaj plătite de instituţiile competente în materie de şomaj din statele membre ale Uniunii Europene în primele 3 luni sau, după caz, 5 luni de indemnizare şi a căror rambursare este solicitată Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în calitatea sa de organism de legătură pentru plata prestaţiilor de şomaj, stabilite în temeiul dispoziţiilor instrumentelor juridice europene de către instituţiile competente, în condiţiile dispoziţiilor referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială;”.

18. La articolul 33 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera l1), cu următorul cuprins:

“l1) finanţarea contribuţiei naţionale pentru implementarea proiectelor derulate în cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale, precum şi a măsurilor pe piaţa muncii de natura serviciilor şi alocaţiilor financiare personalizate care reprezintă acţiuni eligibile conform reglementărilor europene privind crearea Fondului European de Ajustare la Globalizare şi sunt prevăzute a se acorda prin programele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru care se solicită o contribuţie financiară din partea Fondului European de Ajustare la Globalizare, în condiţiile reglementărilor europene specifice;”.

19. La articolul 33 alineatul (1), după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

“o) finanţarea serviciilor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale pentru persoanele înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care beneficiază în mod gratuit de aceste servicii, precum şi a activităţii de elaborare, actualizare şi aprobare a instrumentelor specifice necesare organizării de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, potrivit legii, a evaluării şi certificării competenţelor dobândite pe alte căi decât cea formală.”

20. La articolul 37, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

“(4) Indemnizaţiile de şomaj cuvenite în sistemul asigurărilor pentru şomaj din România pot fi menţinute în plată pe perioada în care persoana se deplasează pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi pe teritoriul Elveţiei, pentru a căuta un loc de muncă în condiţiile dispoziţiilor referitoare la prestaţia de şomaj, prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene sau, după caz, de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene.”

21. La articolul 38 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins:

“k) încetării activităţii desfăşurate exclusiv în baza unui raport juridic, altul decât cele de natura celor prevăzute la lit. a) – e) şi lit. g) şi h), în considerarea căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj;”.

22. La articolul 42, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legi.”

23. La articolul 44, literele a) şi h) vor avea următorul cuprins:

“a) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni;
. . . . . . . . . .
h) la data plecării din ţară a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni;”.

24. La articolul 44, după litera m) se introduc patru noi litere, literele n) – q), cu următorul cuprins:

“n) la data de la care îşi începe desfăşurarea activităţii în funcţii elective sau la data la care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;
o) la data angajării, conform legii, pe bază de contract, în situaţia soldaţilor şi gradaţilor voluntari;
p) la data promovării concursului naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legii;
q) de la data la care desfăşoară o activitate pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în baza unui raport juridic în considerarea căruia se realizează venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau venituri din contracte/convenţii încheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul civil, sau în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau al Legii nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

25. La articolul 45 alineatul (1), literele b) – d), g) şi i) vor avea următorul cuprins:

“b) pe perioada îndeplinirii serviciului militar activ;
c) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă determinată de cel mult 12 luni;
d) la data obţinerii autorizării pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj, la cererea persoanei care se deplasează în interiorul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în Elveţia pentru a căuta un loc de muncă şi doreşte să îşi menţină plata indemnizaţiei de şomaj, conform prevederilor legale, pe o perioadă de maximum 3 luni sau, după caz, 6 luni, cu aprobarea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are, după caz, domiciliul sau reşedinţa;
. . . . . . . . . .
g) pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani sau 7 ani, în cazul copilului cu handicap;
. . . . .. . . . .
i) pe perioada acordării plăţilor compensatorii, potrivit legii, în situaţia în care aceste drepturi băneşti se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;”.

26. La articolul 45 alineatul (1), după litera i) se introduc două noi litere, literele j) şi k), cu următorul cuprins:

“j) la data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei, în situaţia în care plata indemnizaţiei de şomaj nu se suspendă în condiţiile lit. d);
k) la data începerii desfăşurării unei activităţi pentru o perioadă mai mică de 12 luni, în baza unui raport juridic în considerarea căruia se realizează venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau venituri din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil sau în temeiul Legii nr. 96/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau al Legii nr. 53/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

27. La articolul 45, alineatele (3) şi (31) vor avea următorul cuprins:

“(3) Repunerea în plată, după suspendarea în condiţiile alin. (1) lit. b), c), e) – i) şi k), se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la suspendare.
(31) Repunerea în plată, după suspendarea în condiţiile alin. (1) lit. d), se face, după caz, astfel:

a) de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării, în situaţia în care persoanei îi sunt incidente dispoziţiile referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene, precum şi măsurile adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene;
b) de la data stabilită conform reglementărilor Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene, dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării, în situaţia în care persoanei îi sunt incidente dispoziţiile referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi măsurile adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene sau, după caz, 6 luni, cu aprobarea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are, după caz, domiciliul sau reşedinţa.”

28. La articolul 45, după alineatul (31) se introduce un nou alineat, alineatul (32), cu următorul cuprins:

“(32) Repunerea în plată, după suspendarea în condiţiile alin. (1) lit. j), se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării.”

29. La articolul 48, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Pentru contribuţiile de asigurări sociale obligatorii, care se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se plătesc pentru drepturile la indemnizaţie de şomaj şi alte drepturi băneşti, stabilite şi acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru perioadele anterioare lunii în care se plătesc drepturile respective, în condiţiile legii, nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.”

30. La articolul 481, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Angajatorii pot beneficia de suma prevăzută la alin. (1) o singură dată în cursul unui an calendaristic.”

31. La articolul 481, alineatul (3) se abrogă.

32. La articolul 481, alineatul (7) va avea următorul cuprins:

“(7) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de la capitolul «învăţământ», angajatorilor selectaţi de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis.”

33. La articolul 53, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

“c) promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială.”

34. La articolul 57 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

“c1) evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;”.

35. La articolul 57, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

“(21) Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se poate realiza de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi prin acordarea măsurilor pe piaţa muncii de natura serviciilor şi alocaţiilor financiare personalizate care reprezintă acţiuni eligibile conform prevederilor legale şi sunt prevăzute a se acorda prin proiectele derulate în cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale sau prin programele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru care se solicită o contribuţie financiară din partea Fondului European de Ajustare la Globalizare în condiţiile reglementărilor europene specifice.”

36. La articolul 66 alineatul (2), literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:

“a) au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani sau 7 ani în cazul copilului cu handicap;
b) au reluat activitatea după perioada îndeplinirii serviciului militar activ;”.

37. La capitolul 5 secţiunea a 2 – a, după subsecţiunea a 3 – a se introduce o nouă subsecţiune, subsecţiunea 31, cuprinzând articolele 701 – 705, cu următorul conţinut:

“31 . Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale

Art. 701. – (1) În vederea certificării competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, persoanele prevăzute la art. 66 alin. (1), înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia, în mod gratuit, de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, a căror finanţare se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă.
(2) Accesul la serviciile gratuite de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, acordate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, se face în urma activităţii de informare şi consiliere profesională sau de mediere, în situaţia în care, în cadrul acestor activităţi, se constată că persoanele nu deţin certificat de competenţe profesionale, calificare sau absolvire pentru unităţile de competenţe, ocupaţia ori calificarea pentru care se asigură gratuit evaluarea competenţelor profesionale şi nu au eventuale restricţii medicale cu privire la acestea.
(3) Pot intra, în mod gratuit, în procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale propriu – zis numai persoanele care obţin recomandarea evaluatorului de competenţe profesionale.
(4) Persoanele care nu obţin recomandarea prevăzută la alin. (3) şi decid să intre în procesul de evaluare propriu – zis pentru unităţile de competenţă pentru care nu au obţinut această recomandare suportă contravaloarea acestuia.
(5) Persoanele care nu obţin recomandarea prevăzută la alin. (3) beneficiază gratuit de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, a căror finanţare se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, până în ziua următoare datei întocmirii de către evaluator a recomandării de a nu intra în procesul de evaluare propriu – zis.

Art. 702. – (1) Prin servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale se înţelege totalitatea drepturilor de care beneficiază persoanele prevăzute la art. 66 alin. (1) pe durata participării la procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, inclusiv pe perioada de analiză a propriei performanţe profesionale, în raport cu conţinutul standardului ocupaţional sau standardului de pregătire profesională, în care este asistat de către evaluatorul de competenţe profesionale, potrivit prevederilor legale.
(2) Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, ce beneficiază, în mod gratuit, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, au următoarele drepturi:

a) să beneficieze de informaţii şi materiale informative referitoare la condiţiile de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;
b) să participe, în mod gratuit, la activităţile de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;
c) să beneficieze, dacă este cazul, de echipament de protecţie în timpul procesului de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;
d) să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu sau, după caz, de la unitatea de cazare, la unitatea de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, denumită în continuare unitate de evaluare, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport, pentru cel mult o deplasare dus – întors, dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de evaluare, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului;
e) să beneficieze de cazare şi de o sumă de bani pentru acoperirea mesei la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, în situaţia în care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de evaluare sau locuiesc la o distanţă mai mare de 50 de km de aceasta.

(3) Pentru traseele prevăzute la alin. (2) lit. d), pentru care nu se eliberează abonamente, persoanele au dreptul să beneficieze de decontarea biletelor de călătorie pe mijloacele de transport în comun.
(4) Persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (2) lit. e) nu pot beneficia de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de evaluare.
(5) Drepturile prevăzute la alin. (2) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii.

Art. 703. – (1) Persoanele care beneficiază, în mod gratuit, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale au obligaţia de a nu refuza, din motive imputabile, locul de muncă oferit de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, corespunzător competenţelor profesionale certificate, şi de a nu întrerupe procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale.
(2) În situaţia în care persoanele care beneficiază, în mod gratuit, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale refuză, din motive imputabile, locul de muncă oferit de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, corespunzător competenţelor profesionale certificate, sau întrerup procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale propriu – zis, inclusiv activităţile care se derulează potrivit prevederilor legale anterior intrării în acest proces de evaluare, din motive imputabile, au obligaţia să restituie toate cheltuielile efectuate pentru serviciile de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, a căror finanţare s-a asigurat din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Art. 704. – (1) Activitatea de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale pentru persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, este coordonată, la nivel naţional, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
(2) Finanţarea serviciilor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale pentru persoanele înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care beneficiază în mod gratuit de aceste servicii, precum şi a activităţii de elaborare, actualizare şi aprobare a instrumentelor specifice de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale, potrivit legii, necesare Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, se face din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(3) Procedurile privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pe durata participării la procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, dobândite pe alte căi decât cele formale se elaborează de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 705. – (1) Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se realizează de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, prin:

a) centrele de formare profesională din subordinea acestora care sunt autorizate ca centre de evaluare;
b) centrele regionale de formare profesională a adulţilor ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care sunt autorizate ca centre de evaluare;
c) persoanele juridice de drept public sau privat autorizate, în condiţiile legii, ca centre de evaluare.

(2) Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale se realizează potrivit prevederilor legale în vigoare numai pentru ocupaţiile sau calificările pentru care sunt autorizate, potrivit legii, centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale.”

38. La articolul 72, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 72. – (1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1), cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj, potrivit legii, şi care se angajează cu normă întreagă, conform prevederilor legale în vigoare, şi, ca urmare a angajării, le încetează plata indemnizaţiei de şomaj, beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.”

39. La articolul 73, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 73. – (1) Persoanele prevăzute la art. 72 beneficiază de această sumă şi în situaţia în care, în perioada pentru care au dreptul la indemnizaţia de şomaj, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, cu normă întreagă, în termen de 30 de zile, la un alt angajator.”

40. La articolul 731, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 731. – (1) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării.”

41. La articolul 731, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

“(6) Persoanele care beneficiază de prima de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării, prevăzută la alin. (1), au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel deal doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.”

42. După articolul 75 se introduce un nou articol, articolul 751, cu următorul cuprins:

“Art. 751. – (1) Prima de încadrare şi prima de instalare, prevăzute la art. 74 şi art. 75, denumite în continuare prime de mobilitate, se acordă, la cerere, în condiţiile art. 74 şi art. 75, şi şomerilor de lungă durată înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
(2) Prima de încadrare prevăzută la art. 74 nu se cumulează cu prima de instalare prevăzută la art. 75.
(3) Beneficiază de primele de mobilitate persoanele care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
(4) Nu beneficiază de primele de mobilitate:

a) persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;
b) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
c) persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează potrivit art. 44 lit. a);
d) absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii;
e) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.

(5) Persoanele care beneficiază de prime de mobilitate au dreptul la menţinerea acestora şi în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii, respectiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea în care îşi au domiciliul sau, după caz, în aceeaşi localitate în care a fost şi primul angajator la care persoana s-a încadrat în muncă şi, ca urmare, şi-a schimbat domiciliul în acea localitate.”

43. Articolul 76 va avea următorul cuprins:

“Art. 76. – (1) Angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele primite potrivit dispoziţiilor art. 731, 74, 75 şi 751 alin. (1), în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul următoarelor prevederi:

a) art. 55 lit. b), art. 56 lit. f) şi h), art. 61 lit. a) şi b) şi art. 81 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care încetarea este la iniţiativa angajatului;
c) art. 97 lit. b) şi e), art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Angajaţii au obligaţia de a restitui integral suma primită ca primă de instalare potrivit art. 75 şi 751 alin. (1) în situaţia în care îşi schimbă domiciliul la vechiul domiciliu, într-o perioadă de 12 luni de la angajare.
(3) În situaţia nerespectării prevederilor alin. (1) şi alin. (2), recuperarea sumelor prevăzute la art. 731, 74 şi 75 se va face pe baza angajamentelor beneficiarilor, care constituie titluri executorii.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), angajaţii nu au obligaţia de a restitui sumele prevăzute la art. 731 alin. (1), art. 74 şi art. 75, în situaţia prevăzută la art. 731 alin. (6), respectiv art. 751 alin. (5).”

44. La articolul 80, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 80. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:

a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.”

45. La articolul 83, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

“Art. 83. – (1) Angajatorii care încadrează absolvenţi în condiţiile art. 80 sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:

a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) şi e), art. 61 lit. d) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 97 lit. b), art. 98 alin. (1) lit. e), art. 99 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

46. La articolul 84, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 84. – (1) În perioada celor 18 luni, prevăzută la art. 83 alin. (1), absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, în condiţiile legii.”

47. La articolul 85, alineatele (1), (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:

“Art. 85. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
. . . . . . . . . .
(4) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2), anterior termenului de 18 luni, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2).
(5) Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.”

48. La articolul 86, alineatele (1), (5) şi (8) vor avea următorul cuprins:

“Art. 86. – (1) Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite în condiţii avantajoase.
. . . . . . . . . .
(5) Creditele prevăzute la alin. (4) se acordă studenţilor care înfiinţează sau dezvoltă, individual ori împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (4), întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care desfăşoară o activitate economică în calitate de persoană fizică autorizată.
. . . . . . . . . .
(8) Şomerii care se obligă să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care desfăşoară o activitate economică în calitate de persoane fizice autorizate au prioritate la obţinerea creditelor în condiţii avantajoase.”

49. La articolul 861, alineatele (3) şi (5) vor avea următorul cuprins:

“(3) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi activităţi desfăşurate de persoane fizice autorizate care îşi desfăşoară activitatea în localităţi confruntate cu fenomene de sărăcie şi excluziune socială din cauza nivelului ridicat al şomajului.
. . . . . . . . . .
(5) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii şi unităţilor cooperatiste, cu condiţia ca, pe toate locurile de muncă nou-create, să încadreze în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri pe care să îi menţină în activitate cel puţin 4 ani, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale înfiinţate de şomeri, precum şi şomerilor care au dobândit calitatea de persoane fizice autorizate să desfăşoare, în mod independent, o activitate economică.”

50. Articolul 87 va avea următorul cuprins:

“Art. 87. – (1) Sumele totale care pot fi utilizate pentru acordarea de credite în condiţii avantajoase, respectiv de fonduri nerambursabile, precum şi cuantumul maxim al acestora, ce pot fi acordate unui beneficiar, se vor stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Întreprinderile familiale pot primi credite în condiţii avantajoase sau fonduri nerambursabile, proporţional cu numărul membrilor acestora, iar întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice, proporţional cu numărul persoanelor angajate sau, după caz, pentru finanţarea propriului loc de muncă.
(3) Întreprinderile familiale, întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice pot primi credite, în condiţii avantajoase, dacă cel puţin unul dintre membrii întreprinderii familiale, respectiv întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale şi persoana fizică autorizată sunt asigurate în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei solicitării creditului.
(4) Întreprinderile familiale, întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice pot primi fonduri nerambursabile dacă cel puţin unul dintre membrii întreprinderii familiale, respectiv întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale şi persoana fizică autorizată au realizat un stagiu total de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj, de minimum 24 de luni.”

51. La articolul 88, alineatele (1) şi (4) vor avea următorul cuprins:

“Art. 88. – (1) În cazul în care persoanelor angajate din rândul şomerilor le încetează raporturile de muncă anterior împlinirii celor 3 ani, respectiv 4 ani de la încadrare, angajatorul este obligat ca, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data încetării raporturilor de muncă, să încadreze şomeri pe locurile de muncă devenite vacante.
. . . . . . . . . .
(4) În cazul în care unul dintre posturile existente la data acordării creditului sau a fondului nerambursabil devine vacant, angajatorul este obligat ca, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data la care postul devine vacant, să încadreze alte persoane pe locurile de muncă devenite vacante.”

52. La articolul 93, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“Art. 93. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul şomerilor, pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii.”

53. După articolul 93 se introduce o nouă secţiune, secţiunea 31, cuprinzând articolele 931 – 938, cu următorul cuprins:

“Secţiunea 31
Promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială

Art. 931. – Promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, prevăzuţi la art. 5 punctul IV3, se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin:

a) acompaniament social personalizat;
b) activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor;
c) subvenţionarea locului de muncă.

Art. 932. – (1) Acompaniamentul social personalizat, prevăzut la art. 931 lit. a), se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate, şi constituie un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială şi constau în:

a) informare şi consiliere profesională;
b) mediere a muncii;
c) plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind corespunzătoare pregătirii profesionale şi altor condiţii cuprinse în dosarul întocmit la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.

(2) Contractul de solidaritate prevăzut la alin. (1) se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
(3) Modelul contractului de solidaritate se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Art. 933. – Activităţile de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor, în vederea integrării pe piaţa muncii a acestor categorii de persoane, vizează:

a) conştientizarea şi promovarea prevederilor legii în rândul actorilor regionali, locali şi al partenerilor sociali;
b) diseminarea informaţiilor privind avantajele încadrării în muncă a acestor categorii de persoane;
c) interacţiunea directă cu angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante;
d) identificarea de angajatori de inserţie.

Art. 934. – (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuţi la art. 5 punctul IV3, şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situaţia în care:

a) încadrarea în muncă se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale;
c) sunt îndeplinite şi alte condiţii prevăzute de dispoziţiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

Art. 935. – Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale tinerilor cu risc de marginalizare socială, anterior datei la care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare tânăr cu risc de marginalizare pentru care a încetat raportul de muncă anterior datei menţionate, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) lit. a).

Art. 936. – (1) Dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserţie menţine raportul de muncă cu tânărul care a fost încadrat în condiţiile art. 934, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei.
(2) Valoarea indicatorului social de referinţă, avută în vedere la calculul indemnizaţiei de şomaj la care tânărul prevăzut la alin. (1) ar fi avut dreptul în condiţiile legii, dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei, este valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data respectivă.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă angajatorului pe perioada menţinerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.

Art. 937. – (1) Sumele prevăzute la art. 934 şi 936 se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoana pentru care se acordă aceste sume, inclusiv pe perioada concediului de odihnă.
(2) Pentru perioada în care raporturile de muncă ale persoanei prevăzute la alin. (1) sunt suspendate, sumele prevăzute la art. 934 şi 936 nu se acordă.
(3) Modalitatea privind accesul tinerilor cu risc de marginalizare socială la acompaniamentul social personalizat realizat de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială, precum şi acordarea sumelor prevăzute la art. 934 şi 936 se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 938. – (1) Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială un contract de solidaritate şi cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserţie, se pot încadra la un alt angajator de inserţie cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
(2) Cel de-al doilea angajator de inserţie beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de suma prevăzută la art. 934 alin. (1), până la expirarea duratei contractului de solidaritate.”

54. La articolul 95, după alineatul (11) se introduc patru noi alineate, alineatele (12) – (15), cu următorul cuprins:

“(12) Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate, potrivit prevederilor prezentei legi, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu se acordă angajatorilor instituţii şi autorităţi publice, aşa cum sunt ele definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(13) Angajatorii care încadrează în muncă persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea a două sau mai multor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă a căror finanţare se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform prevederilor legale, pot beneficia, pentru persoanele respective, opţional, numai de una din măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă prevăzute de lege.
(14) Sumele cuvenite pentru măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, se deduc de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.
(15) În cazul în care suma cuvenită, prevăzută la alin. (14), este mai mare, diferenţa se recuperează prin intermediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”

55. La articolul 95, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

“(3) Acordarea facilităţilor de natura ajutorului de minimis, prevăzute de prezenta lege, se face în baza schemelor de ajutor de minimis, elaborate cu respectarea reglementărilor în domeniu, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.”

56. La articolul 100 alineatul (2), literele c) şi e) vor avea următorul cuprins:

“c) orientarea activităţii către nevoile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi ale angajatorilor care se adresează Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin întocmirea planurilor individuale de acţiune şi promovarea unor servicii rapide şi de calitate;
. . . . . . . . . .
e) confidenţialitatea datelor personale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă;”.

57. La articolul 100, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal se face cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.”

58. La articolul 106, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) supune atenţiei Guvernului strategii şi politici pentru creşterea nivelului şi calităţii ocupării forţei de muncă, în corelaţie cu programele de dezvoltare economică şi socială, pe baza cerinţelor la nivel naţional şi european;”.

59. La articolul 107, alineatele (2) – (4) vor avea următorul cuprins:

“(2) Preşedintele Comisiei Naţionale de Ocupare este ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(3) Componenţa Comisiei Naţionale de Ocupare va fi stabilită pe baza nominalizărilor din partea ministerelor, sindicatelor şi patronatelor şi se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(4) Secretariatul Comisiei Naţionale de Ocupare este asigurat de direcţia cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.”

60. Articolul 108 va avea următorul cuprins:

“Art. 108. – Comisia Naţională de Ocupare poate propune elaborarea de către instituţiile de specialitate a unor studii, rapoarte şi analize privind piaţa muncii, care pot fi finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din alte surse de finanţare.”

61. Articolul 109 va avea următorul cuprins:

“Art. 109. – Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Ocupare este elaborat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi este supus spre aprobare acesteia.”

62. La articolul 113, literele a), c) şi h) vor avea următorul cuprins:

“a) nerespectarea prevederilor art. 10;
. . . . . . . . . .
c) nedepunerea declaraţiei prevăzute la art. 21, pentru perioade ulterioare datei de 1 ianuarie 2011;
h) necomunicarea datelor şi informaţiilor, altele decât cele prevăzute la lit. k), solicitate în scris de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege;”.

63. La articolul 113, după litera j) se introduc două noi litere, literele k) şi l), cu următorul cuprins:

“k) necomunicarea datelor, informaţiilor, precum şi neprezentarea tuturor înscrisurilor şi oricăror altor date şi documente solicitate de organele de control ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în timpul desfăşurării controlului şi în scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege;
l) nedepunerea, la solicitarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, a declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru perioade anterioare datei de 1 ianuarie 2011.”

64. La articolul 114 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:

“b) cele prevăzute la lit. e), g), i), k) şi l), cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei;”

65. La articolul 114 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

“c) cea prevăzută la lit. c), în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”

66. Articolul 116 va avea următorul cuprins:

“Art. 116. – (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 113 se realizează de organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Inspecţiei Muncii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de către alte organe care, potrivit legii, au dreptul să efectueze control.
(2) Organele de control măsuri active ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale structurilor sale teritoriale vor constata şi vor sancţiona contravenţiile prevăzute la art. 113 lit. a), d), e), h), i), j) şi k), precum şi contravenţia prevăzută la lit. f), în ceea ce priveşte nerespectarea art. 50 alin. (3).
(3) În situaţia în care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile sale teritoriale, constată contravenţia prevăzută la art. 113 lit. c), sesizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea aplicării sancţiunii prevăzute de lege.”

Art. II. – (1) Prevederile art. I punctele 1, 2, 4 – 7, 21, 24 – 28, 30 – 34, 36 – 44, 46 – 56, 58 – 59, precum şi ale art. III, ale art. IV şi ale art. VI intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prevederile art. I pct. 44 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.

Art. III. – (1) Prevederile art. 83 alin. (1), art. 84 şi art. 88 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică angajatorilor care, la data intrării în vigoare a art. I pct. 45, 46 şi 51 din prezenta lege, prin convenţiile sau contractele încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, aflate în derulare la această dată, au obligaţia de a respecta alte termene decât cele prevăzute la punctele respective.
(2) Prevederile art. 731 alin. (6) şi ale art. 76 alin. (3) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor acestor articole, au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 731 alin. (1), art. 74 şi 75 şi se află în perioada de 12 luni de la data încadrării în muncă în care există obligaţia de a-şi menţine raporturile de muncă sau de serviciu, conform legii.

Art. IV. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă secţiunea 1 “Accesul la un loc de muncă”, cuprinzând articolele 5 – 12, a capitolului II din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 21 martie 2002.
(2) Convenţiile încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 116/2002, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate.

Art. V. – În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va modifica în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.149/2002.

Art. VI. – Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU – ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE – CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Bucureşti, 19 iulie 2013.
Nr. 250.

,

Comments are closed.