Categories
Articole Drept civil Dreptul proprietăţii

Tragica lege aplicabila succesiunii in NCC

3879354932_1e77656ac8_z(1) Trăim în epoca de aur a “fără frontiere”-lor. Cu libertatea de circulație în Uniunea Europeană, din ce în ce mai mulți români părăsesc patria mamă pentru studii sau muncă. Acest “modus operandi” pune în dificultate formula tradițională folosită de către state, pentru a-și aduna subiecții sub o aceeași lege. Că doar de ce să nu urmărim un om cu legea pentru simplul fapt că a avut nenorocul să se nască într-o țara mai degrabă decât în alta? Și cum statul te urmărește până după moarte…

Ultima dorință a Domnului Jean Filipesco.

Intelectual de fel, cu multe cărți publicate în Franța, Dl. Jean își aducea aminte de copilăria petrecută pe plaiurile mioritice. Diagnosticat cu cancer, se hotărî să-și petreacă restul zilelor de viață aproape de ethos, drept pentru care își mută rezidența în România. Două luni și infirmierele atârnau steagul de doliu în fața casei; două luni și rudele urmau să moștenească colosala avere a domnului Jean. Totul s-a petrecut precum era normal: intervenția armatei de avocați, somarea tuturor celor interesați pentru citirea testamentului și desigur contestarea în fața instanțelor românești de către fiul nelegitim al domnului Jean, presupus conceput în una dintre călătoriile sale în spațiul transilvănean. Interesații însă pot fi împărțiți în partea franceză și partea română. Cum se procedează conform Noului Cod Civil? Așa se întreabă toată lumea de fapt. Domnul Jean însă nu și-a pus decât problema unei împărțiri conform propriilor valori în redactarea testamentului său olograf.

Legea aplicabilă succesiunii și Patul lui Procust.

În Patul lui Procust, cei ce întreceau dimensiunea erau “ajustați”. Cu noul regim unitar în privința legii aplicabilă succesiunii, NCC încearcă similar să măsoare ce s-ar potrivi tuturor, și, dacă nu ți se potrivește, atunci lasă! Oricum vei fi scurtat.

Astfel, în lipsa unei alegeri în favoarea legii naționale (art. 2.634), s-ar aplica legea reședinței obișnuite a defunctului în momentul morții (art. 2633).

Cum rămâne cu testamentul Domnului Jean? Succesiune legală sau testamentară, doctrina estimează cum că pentru determinarea legii aplicabile s-ar urma aceeași procedură. La lectura atentă a documentului de către vulturii moștenitori se observă cum, cu subtilitate, Domnul Filipesco a avut inspirația să aleagă legea națională. Fiind deci de naționalitate franceză, în principiu moștenirea ar fi supusă legii franceze. Dar să ne oprim un pic din raționament!

O dispoziție circusmpectă se ivește în NCC: capacitatea și consimțământul pentru alegerea făcută se apreciază după legea aplicabilă succesiunii. (art. 2634. al.2). Cum? Adică apreciem capacitatea Domnului Jean după legea aleasă și dacă nu este capabil, oare legiuitorul a vrut să zică că apoi trecem la aprecieri în funcție de legea reședinței la momentul morții?

Fiul nelegitim, să-l denumim Matei, nu prea este mulțumit. Ar însemna practic că se dublează șansele să-i fie recunoscut testamentul, care lasă întreaga avere unei tinere concubine promițătoare pe scena artistică. Matei se simte tăiat de legiuitor.

Tumultoasa viață a unui excentric și problemele de capacitate testamentară.

 Domnul Jean a dus dintotdeauna o viață în cel mai neobișnuit stil posibil: dimineața se plimba în halat și cu o pipă prin reședința sa franceză în Montmartre, până în ora douăsprezece îl puteai găsi “confuz”. Vârsta nu l-a făcut însă să scadă din obișnuințe, ba chiar, simțind suflarea rece a morții, comportamentele au fost exportate și pe teritoriul românesc. Sigur, excentricitățile nu sunt motiv de a ne îndoi de capacitatea unei persoane, dar coincidența este acolo: un cancer pe creier ar putea duce la șovăieli în privința sanității unei persoane.

Noroc că dreptul francez explică ce înseamnă capacitate în cazul unui om ce-și scrie testamentul, notariat sau nu. Presupunând un drept fără dispoziții speciale, ar trebui apreciată capacitatea după dreptul comun? Din fericire cazul nostru nu ridică această problemă și nu vrem să ne imaginăm ce soluții divergente ar putea fi găsite.

Fie ce-o fi, capacitatea nu există conform dreptului francez, alegerea legii și testamentul sunt nule. Ce se întâmplă după? Să numărăm ipoteze:

1) alegerea fiind nulă, trebuie să continuăm cu următoarea regulă de conflict de legi. În speță este vorba despre dreptul român (datorită ultimei reședințe), dar logic, ar trebui să apreciem din nou capacitatea testamentară, de această dată însă, în conformitate cu legea română. Șanse de validitate sporite pentru testament, impact notabil pentru Domnul Jean!

2)  alegerea fiind nulă, să introducem în ecuație niște decizii politice: oare ar trebui să admitem direct “puterea” unei legi străine în numele respectului și recunoașterii între națiuni? Altfel zis, să examinăm în continuare doar succesiunea legală, în funcție de legea ultimei reședințe? Cam așa s-ar traduce o ipoteză în care nu s-ar examina validitatea testamentului după o a doua lege.

3) până la urmă am făcut o alegere pentru legea aplicabilă, pe care o interpretăm, în cazul unui testament, în funcție de regulile care există pentru capacitatea testamentară. De ce să excludem din start dispozițiile legale referitoare la succesiuni din dreptul desemnat inițial?

Salvarea comicului de situație de către rezervele succesorale.

  Vă spunem că este dificil să mori. Lași în urmă mărturii juridice a ceea ce ai fost, dar niciodată nu ești sigur că ultima dorință îți va fi respectată. Poți însă, dacă ești suficient de abil, să-ți amenajezi o trecere în lumea de apoi conform intereselor. Dacă nu l-am cunoaște în mod intim pe Domnul Jean, l-am putea suspecta de fraudă la lege, prin faptul că s-a mutat înainte de a deceda. Cum determinăm cu exactitudine intențiile sale? Dacă spre exemplu s-ar fi mutat într-o țară unde rezerva succesorală destinată urmașilor ar fi fost inexistentă și ar fi reușit să-i lase concubinei întregimea moștenirii?

Am zice că este comic. Ar fi mai probabil în acel caz să ne îndoim de buna-credință a răposatului decât în cazul de față, unde, în ambele drepturi există această cotă minimă asigurată. Problema este că în sfârșitul acestei istorii rămânem cu multe chestiuni neelucidate. Ce se întâmplă deci cu o lege personală care validează un legat universal în pofida existenței descendenților? Va fi exclusă pentru nerespectarea ordinii publice; să fie vorba de fraudă?

Și dacă Domnul Jean ar hotărî să-și schimbe naționalitatea ca act de revoltă împotriva unui stat contra căruia a scris toată viața? Noua lege a Papuei Noua Guinee să fie atunci aplicabilă testamentului scris în timpul cât încă avea cetățenie franceză? Cu toate aceste incertitudini, zicem să scriem testamente și-apoi să sperăm că lucrurile se reglează de la sine. Cu un pic de noroc și pariind pe spiritul de inobservație al instanțelor, poate acoperim deficiențele legale!