Categories
Articole Drept civil Legislaţie utilă Persoane juridice. Societăţi

Noua modalitate de recuperare a creanțelor în NCPC

indexPe fondul crizei financiare tot mai multe firme românești se confruntă cu o lipsă a lichidităților, iar consecința directă a acestui lucru o reprezintă blocarea activității firmei și existența unor întârzieri mari în recuperarea creanțelor proprii.

Ce prevedea legislația anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă?

 În vechea reglementare, pentru recuperarea creanțelor existau două modalități: somația de plată reglementată prin OG 5/2001 și ordonanța de plată reglementată prin OUG 119/2007.

Somația de plată se aplica pentru recuperarea sumelor de bani ce rezultau din contracte, creditorul depunea în instanță ca și probă facturile fiscale semnate de debitor. Ordonanța de plată avea o arie mai restrânsă și se aplica pentru recuperarea sumelor de bani ce rezultau din contracte comerciale încheiate între comercianți sau între comercianți și autoritățile contractante. Creditorul își proba cererea în fața instanței atât cu facturi fiscale, cât și cu alte documente care atestau creanța sa (inclusiv corespondența purtată cu debitorul).

În cadrul celor două proceduri nu era necesară parcurgerea procedurii concilierii directe cu debitorul, creditorul putea introduce cererea la instanță direct. Avantajul era atât taxa de timbru care era fixă (39 lei) indiferent de suma ce trebuia să fie recuperată, cât și durata procedurii judiciare care nu putea depăși 90 de zile de la data introducerii cererii.

Dacă instanța respingea cererea creditorului, acesta trebuia să introducă cerere  conform dreptului comun. Dacă instanța admitea cererea creditorului, debitorul putea face cerere în anulare. Unul dintre dezavantaje era că în cadrul somației de plată nu i se permitea debitorului să facă o recunoaștere parțială a debitului său, lucru care l-ar fi ajutat pe creditor să-și recupereze măcar o parte din creanță.

În cazul procedurii ordonanței de plată în vechea reglementare, în cazul în care instanța, examina probele cauzei putea pronunța o ordonanță de plată numai pentru o parte din creanța pretinsă (lucru inadmisibil la somația de plată), iar creditorul putea formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.

Legiuitorul a înțeles că cele două proceduri au anumite dispoziții anevoioase, motiv pentru care în Noul Cod de Procedură Civilă a stabilit alte dispoziții în materia recuperării creanțelor, aducând elemente de noutate pentru a ajuta creditorul să-și recupereze debitul. Prin intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă s-au abrogat OG 5/2001 și OUG 119/2007.

 

Care este domeniul de aplicare a procedurii ordonanței de plată în Noul Cod de Procedură Civilă?

Se aplică pentru recuperarea creanțelor certe, lichide și exigibile care rezultă din contracte încheiate între comercianți sau între comercianți și stat și alte autorități contractante. O creanță este certă dacă existența ei este neîndoielnică,  în cazul actualei reglementări acea creanță trebuie să rezulte dintr-un contract. O creanță este lichidă când are un cuantum precis determinat, lucru realizat în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani determinată. Caracterul exigibil al creanței înseamnă faptul că acea creanță a ajuns la scadență. Creditorul nu poate cere plata anterior acestei date. Procedura se poate folosi doar dacă există un contract între părți.

Această procedură nu se aplică pentru recuperarea creanțelor înscrise la masa credală în cadrul procedurii insolvenței.

Procedura somației prealabile

Înainte de a sesiza instanța, creditorul este obligat să trimită o somație scrisă către debitor prin care să-l notifice de existența acelei creanțe și să-i pună în vedere să achite de bunăvoie acea sumă datorată în termen de 15 zile de la data primirii scrisorii. Creditorul poate trimite somația prealabilă fie prin intermediul unui executor judecătoresc, fie printr-o  scrisoare cu conținut declarat și confirmare de primire.

Dacă creditorul nu parcurge procedura somației prealabile și nu atașează această dovadă atunci când sesizează instanța, consecința este că cererea sa de emitere a unei ordonanțe de plată va fi respinsă ca inadmisibilă.

Deși scopul acestei proceduri este scurtarea timpului de recuperare a creanței de către creditor, consider că obligativitatea parcurgerii procedurii somației prealabile, îngreunează procesul de soluționare rapidă. Chiar și în vechea reglementare, nu exista obligația procedurii concilierii prealabile decât dacă părțile urmau calea dreptului comun.

Sesizarea instanței de judecată

Dacă după 15 zile de la data primirii somației, debitorul nu înțelege să-și achite debitul, atunci creditorul poate formula acțiune la instanța competentă care de obicei este cea de la domiciliul pârâtului (adică al debitorului, în cazul de față).

Cererea formulată de creditor către instanță trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

– numele și prenumele, precum și domiciliul sau, dupa caz, denumirea și sediul creditorului;

– numele și prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, și domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea și sediul, precum si, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar;

– suma ce reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia facută plata și orice element necesar pentru determinarea datoriei;

– suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii. Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Naționala a Romaniei. Rețineți că se va aplica rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului și se va aplica pe întregul semestru. Creditorul poate pretinde daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor (de exemplu, sumele plătite executorului judecătoresc pentru trimiterea somației către debitor, onorariu avocat etc.).

-semnătura creditorului.

 

După primirea cererii și analizarea acesteia, instanța va trimite debitorului acțiunea creditorului împreună cu actele atașate acesteia cu 10 zile înaintea termenului de judecată. Un element nou introdus este că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată. Ar  fi util să ştim că, dacă debitorul nu depune întâmpinare, atunci instanța poate considera că acesta a recunoscut pretențiile creditorului.

 

În cadrul acestei proceduri, dacă debitorul formulează întâmpinare, aceasta nu se va comunica creditorului, care va trebui să ia la cunoștință de conținutul acesteia la termenul de judecată. Această prevedere va crea dificultăți creditorului care va trebui să își facă apărarea chiar la termenul de judecată neavând timpul necesar să studieze punctul de vedere al debitorului. Prin întâmpinare debitorul poate invoca anumite excepții care necesită un studiu mai elaborat din partea creditorului, lucru care va fi dificil de realizat în fața instanței fără o pregătire prealabilă.
            Un element de noutate absolută este durata soluționării în cadrul acestei proceduri. Practic, durata s-a înjumătățit. Instanța va emite ordonanța de plată în 45 de zile de la introducerea acțiunii de către creditor. În vechea reglementare, termenul era de 90 de zile. Important de luat în calcul că,  în cele 45 de zile nu intră perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură și întârzierea cauzată de creditor ca urmare a modificării sau completării cererii.

 

Ce soluții poate pronunța instanța de judecată?

 

Există situația în care debitorul achită suma de bani datorată, caz în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, iar instanța dispune închiderea dosarului.

O altă situație apare când creditorul și debitorul se înțeleg asupra modalității de plată, caz în care părțile încheie o tranzacție. Instanța ia act de tranzacție și pronunță o hotărâre care este definitivă și constituie titlu executoriu.

Dacă debitorul contestă creanța și pe baza înscrisurilor de la dosar se constată că este o cerere întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului. Creditorul își va putea valorifica creanța prin procedura de drept comun.

În urma administrării probelor, instanța poate admite în totalitate cererea creditorului și va stabili suma ce trebuie achitată și termenul de plată care variază între 10 și 30 de zile de la data comunicării ordonanței de plată. În acest caz  judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, chiar dacă părțile se înțeleg.

Dacă instanța constată că doar o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va admite în parte acțiunea acestuia. Pentru a recupera diferența creditorul poate introduce acțiune potrivit dreptului comun.

 

Cererea în anulare

 

Împotriva ordonanței de plată, debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de comunicarea acesteia. Noutatea absolută este că, potrivit actualei legislații, și creditorul poate formula cerere în anulare. Concret, dacă instanța admite în parte cererea creditorului, acesta va putea formula cerere în anulare împotriva ordonanței de plată. Dacă i se va respinge cererea în anulare, are calea dreptului comun pentru a recupera diferența. Până acum, dreptul de a formula cerere în anulare aparținea doar debitorului.

 

Cererea în anulare se judecă de aceeași instanță care a emis ordonanța de plată, dar în complet format din 2 judecători.  Important de ştiut e că cererea în anulare nu suspendă executarea. Dacă debitorul cere suspendarea executării va trebui să achite o cauțiune în cuantumul fixat de instanță. Instanța poate admite în tot sau în parte cererea în anulare, caz în care va anula ordonanța de plată în tot sau în parte și va pronunța o hotărâre definitivă. Deci, hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă.

 

            Ordonanța de plată este executorie

În situația în care împotriva ordonanței de plată se formulează cererea în anulare, ordonanța de plată este executorie și are autoritate de lucru judecat până la soluționarea cererii în anulare. Dacă nu s-a formulat cerere în anulare sau a fost respinsă, ordonanța de plată devine definitivă.

În reglementarea anterioară în cadrul OUG 119/2007, ordonanța de plată era titlu executoriu, iar somația de plată nu (doar dacă era învestită de părți cu formulă executorie).

            Elemente de noutate în NCPC

Practic, legiuitorul în încercarea de accelerare a procedurii recuperării creanțelor a introdus ca elemente de noutate: instituirea unei proceduri unice abrogând dispozițiile anterioare în materie, înjumătățirea procedurii de emitere a ordonanței de plată, posibilitatea creditorului de a formula și el cerere în anulare și faptul că ordonanța de plată devine titlu executoriu. Singurul impediment ar fi obligația creditorului de a urma procedura somației prealabile a debitorului și din reglementarea procedurii nu rezultă cuantumul taxei de timbru care până acum era de 39  lei.

Dacă această procedură unică își va dovedi aplicabilitatea și utilitatea urmând să fie un instrument util în mâna creditorului, o va dovedi practica. O modalitate rapidă de recuperare a creanțelor poate debloca activitatea multor firme aflate în impas din lipsa lichidităților.