Categories
Articole Drept civil

Granița dintre breaking news, interesul public și viața privată

paparazziSă nu lași să treacă o zi fără să vezi, fără să auzi sau fără să citești ceva frumos.” (Johann Wolfgang Goethe). Constat cu părere de rău că o mare parte dintre oameni își refuză plăcerea de a citi ceva frumos zilnic, de a se bucura de micile plăceri ale vieții, preferând lecturi care promovează non-valorile, violența, promiscuitatea și bârfa. Probabil că noțiunea de frumos este înțeleasă diferit de fiecare dintre noi.

Tot mai multe persoane preferă să citească ziare, reviste decât să lectureze o carte. Având în vedere acest aspect cred că jurnaliștii care prin natura meseriei lor sunt formatori de opinie în societate, ar trebui să aleagă cu mai multă grijă subiectele pe care le promovează și modalitatea de expunere.

Ce spune Codul Deontologic al jurnalistului și Noul Cod Civil?

Jurnalistul este obligat să respecte drepturile omului, dreptul fiecărei persoane la viața privată, la demnitate, la propria imagine și la libera exprimare. Un jurnalist poate prezenta detalii din viața privată a unei persoane dacă acel aspect afectează viața comunității și este de interes public (de exemplu faptul că un demnitar a luat mită este de interes public, dar faptul că un demnitar petrecea la o nuntă și acest aspect este transformat în știre, nu mai servește interesului public). De asemenea, jurnalistul este obligat să respecte prezumția de nevinovăție  a unei persoane până când instanțele de judecată dau o hotărâre, să țină cont de interesul legitim al minorului și să nu discrimineze nicio persoană pe considerente de sex, religie, limbă.

Un jurnalist trebuie să cerceteze înainte de a arunca o știre pe piață, să vadă dacă imixtiunea în viața privată a unei persoane servește interesului public și justifică rolul educativ al presei în societate. Faptul că zilnic apar în ziare cu imagini care mai de care mai colorate și decoltate știri cum că X și-a petrecut vacanța într-o țară exotică, că X a divorțat de Y sau că Z și-a achiziționat ultima poșetă în trend, cred că nu servește interesului public neexistând nimic educativ în acele știri. Poate doar se promovează la rang de artă …bârfa!

Văd zilnic la televiziuni ecranul îngălbenit de breaking news-uri care mai de care, majoritatea fiind primite „pe surse”. Am ajuns la concluzia că se folosește acestă sintagmă deja perimată pentru a încerca să li se dea o urmă de credibilitate unor surse anonime. Este cunoscut faptul că jurnalistul trebuie să-și protejeze sursele de informații, dar în același timp trebuie să verifice veridicitatea acelor informații înainte de a le publica.

Mulți jurnaliști în dorința de a fi primii care aruncă pe piață o știre care să fie senzațională încep să își exprime propriile opinii, lucru interzis de codul lor deontologic, deoarece nu mai poate fi echidistant în relatarea sa. Dacă simte nevoia să împărtășească propria părere, o poate face la rubrica de comentarii a acelui articol fără să inducă în articol părerea sa ca fiind realitatea.

Ceea ce este suprinzător este că justiția a ajuns să se facă în presă și nu în sala de judecată. Deși legea interzice publicarea în presă a rechizitoriilor sau datelor din dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată (cereri de divorț, partaj, custodie minori, pensie întreținere etc.), văd la televizor și aflu din presă, informații care sunt confidențiale. Sunt publicate în presă date despre victimele unor agresiuni fără acordul acestora. Unde este respectarea vieții private a persoanei? Care este interesul public în a etala în fața unei țări întregi ca fiind știre, o cerere de divorț sau de partaj? Sunt lucruri care țin de viața intimă și de demnitatea fiecărei persoane.

Rolul educativ al presei este bine cunoscut și am tot respectul pentru jurnaliștii care în exercitatea meseriei au înțeles că legitimația de jurnalist nu le oferă imunitate și respectă regulile din codul lor deontogic privind viața privată a fiecărei persoane evitând ca goana după senzațional să se transforme într-o vânătoare de oameni.

Ce înseamnă paparazzo?

După 1989 am împrumutat din străinătate multe metehne, dar le-am adaptat la dulcele stil românesc. Astfel, a apărut o nouă meserie nerecunoscută în Clasificarea Ocupațiilor din România: paparazzo. Am căutat in DEX definiția termenului ca să mă lămuresc ce este de fapt. Paparazzo înseamnă un fotograf insistent care urmărește să surprindă cu orice preț imagini insolite, compromițătoare ale unor personalități publice, celebrități etc. Până aici nimic special numai că insistența lui ajunge să deranjeze viața privată a multora.

În dorința de a fi primul care surprinde o imagine care de cele mai multe ori nu are nicio legătură cu interesul public se transformă în vânători de oameni, pentru a surprinde o poză sau a înregistra un  cuvânt rostit ajung să pună în pericol viața oamenilor. Mi se pare regretabil că puține persoane și foruri abilitate iau poziție vis-a-vis de aceste lucruri care au ajuns să dezumanizeze societatea, să promoveze prin încurajarea acestor practici de vânătoare de oameni non-valorile,  violența,  ura între oameni prezentând tendențios informațiile și asta doar pentru a-i face pe plac Zeului Rating.

Pe principiul “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, mă întreb dacă am face următorul exercițiu de imaginație: dacă pentru o zi un paparazzo s-ar transforma din vânător după breaking news-uri în vânat? Cum ar fi să știi că mâine când mergi cu copilul la școală ești vânat de o armată de camere de luat vederi și aparate foto, că ești asaltat de o grămadă de microfoane avide să-ți surprindă chiar și un oftat din care să se facă o știre, în contextul în care este evident că acea știre nu ar avea un rol educativ și nu ar servi interesului public? Cum ar fi să ai soția bolnavă în spital să te grăbești și să nu poți ieși cu mașina din parcare, pentru că toate blitzurile vor să îți surprindă îngrijorarea și teama, pentru ca mâine să facă o știre din ele? Cum ar fi să știi că ești vânat, că ești vulnerabil, că știi că orice gest ai face se va interpreta, că orice vorbă spusă va fi răstălmăcită după cum o cere rating-ul?

O să închei aici exercițiul de imaginație și mi-aș dori ca oamenii să înceteze în a accepta astfel de practici în care să fie vânați și transformați în breaking news-uri fără să se țină cont de sentimentele lor, de dreptul lor de a-și feri viața privată de ochii curioși ai aparatelor de fotografiat atunci când interesul public nu se justifică!

Voi sunteți de acord cu această vânătoare de oameni? Credeți că pentru un breaking news este permis chiar orice?