Categories
Articole Social

Cât de valoroase sunt amintirile de familie?

Îmi amintesc cu drag acele zile în care cutreieram troienele de zăpadă în lung şi-n lat, săniuţa fiindu-mi cel mai dedicat tovarăş. Ajungeam acasă cu nasul îngheţat şi mă dezmorţeam la căldura sobei. Mirosea a pâine abia scoasă din cuptor, iar eu aşteptam cu nerabdare „să se ducă la moară” pentru a putea să o mănânc.

Amintirile de familie sunt sacre pentru orice om. Unii le păstrează în minte şi în inimă, alţii au nevoie de ceva palpabil care să-i trimită cu gândul acasă.

 Ce fel de bunuri pot constitui amintiri de familie?

Prima mea amintire este legată de o fotografie…de pe când aveam 2 ani, în iarna anului 1941-1942. Pe exemplarul mărit şi înrămat care se află la mama, purtat cu ea din casă în casă, de câte ori s-a mutat, şi agăţat acum pe peretele sufrageriei scrie: Nicolae la 2 ani. În fotografie, sunt îmbrăcat într-un palton lung de blană de culoare albă, cu o căciuliţă din acelaşi material. Privesc serios spre aparatul fotografic, pătruns de importanţa momentului” – scria nostalgic Nicolae Manolescu în cartea sa Cititul şi Scrisul.

Aşadar, constituie amintiri de familie bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia. Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenţa purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie (potrivit art. 1141 Cod Civil).

De pildă, poate pentru unul dintre moştenitori are o semnificaţie deosebită tabloul pictat de bunica sa, pentru alt moştenitor este mai important să păstreze undiţa cu care pescuia împreună cu bunicul său. Lucruri uneori lipsite de valoare materială, dar cu profundă încărcătură sentimentală.

 După ce criterii se împart amintirile de familie?

De regulă, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Astfel, dacă partajul nu se realizează prin bună învoială, moştenitorii pot cere instanţei să procedeze la împărţirea moştenirii (partaj judiciar).

Ei bine, în cazul împărţirii amintirilor de familie, este neapărat nevoie ca moştenitorii să ajungă la un acord. Ei pot ieşi din indiviziune, în acest caz, numai prin partaj voluntar.

Un exemplu foarte util în acest sens îl prezintă un articol dedicat inelului de logodnă ca amintire de familie.

Într-adevăr, inelul de logodnă are o semnificaţie deosebită, el căpătând o valoare şi mai mare pentru viitoarele mirese odată cu trecerea timpului. Ce poate fi mai frumos decât să porţi inelul purtat şi de mama ta, de bunica ta şi poate chiar de străbunica ta?

Articolul de care vă spuneam prezintă o modalitate interesantă prin care moştenitorii pot împărţi inelul de logodnă în aşa fel încât toată lumea să fie împăcată şi mulţumită.

Astfel, piatra din centru poate fi dăruită unei persoane, iar inelul alteia sau dacă inelul are mai multe pietre preţioase, fiecare piatră poate fi scoasă şi montată în alt inel.

De asemenea, dacă inelul de logodnă face parte dintr-un set cu verighetă, cele două inele pot fi separate şi dăruite moştenitorilor.

În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune.

Pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul sau mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei.

Moştenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al coindivizarilor.

Când amintirile de familie nu mai pot fi recuperate…

Dumitru Mociornita a înfiinţat şi a dezvoltat, în perioada interbelică, fabrica de încălţăminte Mociorniţa, loc unde a dezvoltat o adevărată industrie de pielărie.

În timpul regimului comunist, familia industriaşului a fost arestată, întreaga avere trecând în patrimoniul statului.

Marie Rose, una dintre moştenitoarele familiei Mociorniţa, s-a luptat ani în şir să îşi recapete proprietăţile şi amintirile care o leagă de familia ei.

Într-un interviu acordat în 2005, aceasta îşi aminteşte despre casa bunicilor (casa în care a crescut şi tatăl său) şi care acum este sediu diplomatic: „casa era plină de mobilă florentină, opere de artă şi alte lucruri valoroase”. Despre aceste bunuri acum ea nu mai ştie nimic…

În astfel de situaţii, intervenţia instanţei este de cele mai multe ori necesară pentru redobândirea amintirilor de familie. Dacă nu mai este posibil ca restituirea bunurilor care constituie amintiri de familie să se facă în natură, atunci restituirea va avea loc prin echivalent (plata unei sume de bani care să substituie atât valoarea materială a bunurilor, cât şi importanţa lor morală, atât cât este cu putinţă).

Împrejurările ne forţează, adeseori, să împărţim lucruri dragi pe care am vrea să le păstrăm doar pentru noi. Important este să nu uităm că aceste lucruri devin importante tocmai pentru că sunt privite prin prisma relaţiilor de afecţiune care se nasc în cadrul unei familii. Dacă aceste legături pălesc în faţa unui proces prin care se împart bunurile ce constituie amintiri de familie, se pierde chiar rostul păstrării lor.