Tag: vot

  • Bugetul alocat pentru organizarea alegerilor locale

    Potrivit unui anunţ al ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, un buget de 350.663.000 de lei a fost alocat pentru organizarea alegerilor locale din 5 iunie. Ministrul a mai precizat că la nivel judeţean s-a efectuat deja evaluarea cu privire la riscul pentru ordinea publică. Astfel, sunt pregătiţi 50.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri,  iar circa 30.000 vor fi destinaţi pentru…

  • Eliberarea actelor de identitate cetăţenilor aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa

    Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri pentru a facilita cetățenilor eliberarea actelor de identitate, întrucât eliberarea cărților de identitate și reînnoirea celor expirate este un demers important, inclusiv în vederea exercitării dreptului la vot. Persoanele care din motive medicale sunt în imposibilitatea de a se deplasa pot solicita lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor să vină…

  • Noi reguli pentru alegerile locale

    Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a afirmat că în campania electorală pentru alegerile locale sunt interzise bannerele, mesh-urile, dar și o serie de alte modalități de publicitate electorală. Pătru a menţionat că nu toți competitorii electorali pot cere rambursarea cheltuielilor de campanie, ci doar aceia care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate…

  • Deputaţii vor fi obligaţi să-şi anunţe prezenţa electronic

    În cadrul şedinţei din 16 martie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un Regulament potrivit căruia înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor, în ziua şedinţei de plen, se poate face doar cu aprobarea lor în unanimitate de Comitetul liderilor, iar aleşii vor fi obligaţi să-şi înregistreze electronic prezenţa înaintea votului Astfel, deputaţii au decis ca…

  • Regulamentul Camerei Deputaţilor ar putea fi modificat

    Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a anunţat că deputaţii vor să modifice propriul regulament de organizare şi funcţionare prin verificarea cvorumului înaintea fiecărui vot, prin introducerea unei noi taste – ”prezent”. ”Etapele votului prin mijloace electronice sunt următoarele: deputatul introduce cardul de vot în consolă, apasă tasta «prezent», după care îşi poate…

  • PNL va depune sesizare la CCR privind reluarea votului asupra unui pachet de opt legi

    Deputatul Gabriel Andronache a declarat că PNL va depune o sesizare la CCR, prin care va contesta reluarea votului asupra celor 8 proiecte de lege, discutate în şedinţa în care a avut loc şi controversatul vot asupra Legii defăimării. “Nu am depus sesizarea pentru că am aşteptat depunerea celor opt legi votate de două ori…

  • Înainte de a vota un proiect de lege, deputaţii vor trebui să-şi înregistreze prezenţa

    Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au hotărât asupra revenirii la asigurarea cvorumului la fiecare vot din plenul acestui for. Astfel, înainte de a vota un proiect de lege, deputaţii vor trebui să-şi înregistreze prezenţa, fie că vor vota “pentru”, “împotrivă” sau se vor abţine. Propunerile de modificare a procedurii urmează să fie discutate şi în Comisia…

  • AEP a elaborat două proiecte de hotărâri referitoare la secțiile de votare

    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a supus în dezbatere publică 2 proiecte de hotărâri cu privire la aprobarea metodologiei de avizare a actualizării delimitării secțiilor de votare din țară și a stabilirii sediilor acestora, dar și aducerea la cunoștință publică a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare din țară și a sediilor acestora. Astfel, actul normativ pentru aprobarea metodologiei de…

  • Dezbatere cu privire la organizarea procesului electoral pentru alegerile parlamentare din 2016

    Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a găzduit, în 22 februarie 2016, o dezbatere publică intitulată “Anticiparea provocărilor de organizare pentru gestionarea procesului electoral în vederea alegerilor parlamentare din 2016. Oportunitatea sistemului de vot prin corespondenţă”. Evenimentul a fost organizat în cooperare cu Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog…

  • Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă

    Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă, prin care cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi vor putea exercita dreptul electoral prin corespondenţă începând cu alegerile parlamentare din acest an. Modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin…