-
O dispoziţie din Codul de procedură penală a fost declarată neconstituţională!
Potrivit legislaţiei pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Art. 434 alin. 2) C. procedură penală prevede că nu pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile pronunţate…
-
O dispoziţie din Codul de prcedură penală a fost declarată neconstituţională
În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre administrarea probelor în procesul penal propunându-se în acelaşi timp şi unele modificări. În art. 102 C. procedură penală se prevede excluderea probelor obţinute în mod nelegal. Astfel, se prevede că probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului…
-
Faza distinctă a camerei preliminare în procesul penal a constituit motiv al unei excepţii de neconstituţionalitate
Obiectul procedurii de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Această instituţie, recent introdusă dacă ne referim la faptul că a fost introdusă prin noul Cod de procedură penală, a constituit…
-
În cazul vătămării corporale din culpă pot pretinde părinții victimei despăgubiri de la autorul faptei?
Se spune că “nu aduce anul ce aduce ceasul”. Mulți au trăit pe propria piele acest lucru, fiind nevoie de o singură clipă care le-a schimbat întrega viață, trecând de la agonie la extraz sau invers. Poate că unul dintre exemplele cel mai des întâlnite în viața de zi cu zi care reflectă acest proverb…
-
Executivul a modificat Codul penal şi Codul de procedură penală
Executivul a modificat şi completat Legea nr. 286/2009 privind Codul penal şi Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Codul de procedură penală a fost modificat pentru a lămuri interpretarea unor texte şi realizează corelările necesare pentru aplicarea acestora. S-au adus modificări procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, astfel încât şi minorii să poată…
-
Prevederi ale acordului de recunoaştere a vinovăţiei, neconstituţionale
În data de 7 aprilie, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 alin.(1), (2), (3) şi (4) şi ale art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală. Art. 488 alin.(1), (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală: “(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul…