-
Procedura de utilizare şi funcţionare a sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e – Transport!
Procedura de utilizare şi funcţionare a sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e – Transport a fost aprobată de Ordinul nr. 1337/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 597/2024. Prin Sistemul RO e – Transport sunt monitorizate transporturile rutiere însemnând o deplasare cu încărcătură, realizată de un vehicul rutier, efectuată pe drumurile publice având…
-
Instrucţiuni privind cartea de identitate a vehiculului
Ordinul nr. 211/2024 prevede modificarea Instrucţiunilor privind cartea de identitate a vehiculului.
-
Au fost actualizate sancţiunile contravenţionale pentru depăşirea maselor admise!
Au fost actualizate sancţiunile contravenţionale pentru depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise se clasifică gradual, în funcţie de gravitatea contravenţiei, în contravenţii minore, grave şi foarte grave.
-
Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar
În Monitorul Oficial nr. 1107/20222 a fost publicată Legea nr. 302/2022 prevede modificarea alineatului (1) al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
-
ÎCCJ. Fapta persoanei de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind art. 338 alin. (2) din Codul penal.
-
Este oficial! Sistemul naţional privind factura electronică RO e – Factura a fost implementat!
În Monitorul Oficial nr. 960/2021 a fost publicată OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e – Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe…
-
Cerinţe pentru modificarea masei maxime tehnic admisibile a unui vehicul
Ordinul nr. 2223/2020 prevede modificarea şi completarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere – RNTR 7, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.132/2005.
-
Cum vor fi identificate vehiculele asupra cărora există suspiciuni de depăşire a maselor maxime admise?
Au fost aprobate Normele metodologice de identificare a vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule aflate în circulaţie asupra cărora există suspiciuni de depăşire a maselor maxime admise, totală şi/sau pe axe. Conform Hotărârii nr. 691/2020 identificarea vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule aflate în circulaţie asupra cărora există suspiciuni de depăşire a maselor maxime admise, totală şi/sau…
-
Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost legiferată. Ce e nou?
În Monitorul Oficial nr. 102/2020 a fost publicată OUG nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
-
Acţiunea de conducere a unui vehicul presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului?
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 21 martie 2019, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 18.436/271/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu…