-
Procedura eliberării certificatelor digitale!
A fost aprobat modul de funcţionare, componenţa şi procedurile aplicabile în cadrul Centrului de suport pentru utilizatorii Sistemului informatic integrat de eliberare şi verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID – 19.
-
Încă un pas pentru adoptarea Legii care prevede o zi liberă plătită pentru vaccinare!
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
-
A început o nouă serie de maratoane de vaccinare în spitalele militare!
MApN informează că în perioada 25 mai – 1 iunie, centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, pentru a asigura, în principal, administrarea dozelor de rapel persoanelor vaccinate în maratonul desfăşurat în urmă cu trei săptămâni.
-
Ministerul Educaţiei face publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar
Ministerul Educaţiei face publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar (de stat) şi din sistemul de învăţământ superior (de stat şi privat).
-
Parlamentul European a adoptat o poziţie privind certificatul de călătorie Covid-19
Parlamentul European a adoptat o poziţie privind certificatul de călătorie Covid-19 şi a aprobat acordul comercial şi de cooperare UE-Regatul Unit. Certificatul va indica dacă o persoană a fost vaccinată, a făcut un test cu rezultat negativ recent, sau şi-a revenit după Covid.
-
Personalul sanitar care desfăşoară activitate în cadrul centrelor de vaccinare poate încheia contracte de prestări servicii ca persoană fizică
Prin derogare de la prevederile art. 383 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, personalul medico – sanitar care desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID – 19 poate încheia contracte de prestări servicii ca persoană fizică.
-
Plata personalului implicat în procesul de vaccinare
Ordinul nr. 220/2021 a modificat Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID – 19.
-
La nivel european au fost adoptate orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale!
În urma concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021 statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale.
-
Ministerul Apărării Naţionale va asigura vaccinarea în centrele proprii
Potrivit Hotărârii nr. 12/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 69/2021, Ministerul Apărării Naţionale va asigura, în centrele proprii, vaccinarea:– personalului propriu şi a membrilor familiilor acestora;– cadrelor militare în rezervă şi în retragere din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a membrilor familiilor acestora;– persoanelor care…