-
Începând cu luna iulie vor fi acordate vouchere de vacanţă
Instituțiile publice și companiile de stat vor fi obligate, din luna iulie, să acorde vouchere de vacanță angajaților, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară, angajatorul fiind însă cel care stabilește, de comun acord cu sindicatul, când anume acordă aceste vouchere, valabile doar pentru hoteluri și pensiuni din țară.…
-
Bugetarii vor primi un singur voucher de vacanţă
Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat ministrul Turismului într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR). La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță…
-
Bugetarii ar putea primi tichet de vacanţă echivalent cu un salariu minim
Fiecare bugetar va primi în jurul datei de 1 iulie un tichet electronic de vacanță de valoarea unui salariu minim pe economie pe care îl pot folosi oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Turismului. Se preconizează că tichetele de vacanță ovor fi introduse undeva în jurul datei de 1…
-
Reexaminarea legii privind impozitul specific în turism
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Astfel, şeful statului cere reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin obiectivul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri, în…
-
Acreditarea hotelurilor și a pensiunilor pentru desfășurarea taberelor studențești. Noutăți legislative!
E timpul ca vara să-și intre în drepturi! Ne aflăm în sezonul în care o mare parte a populației României se gândește la modul cel mai serios la concedii, excursii, tabere. Unii petrec mai mult timp cu gânditul și planificarea… decât în vacanță. Dar tot omul ar trebui să-și rezerve măcar o săptămână pentru odihnă…
-
Consiliul Naţional al Elevilor susţine vacanţa de iarnă de trei săptămâni
Consiliul Naţional al Elevilor a trimis Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice punctul de vedere al organizaţiei în legătură cu ordinul de ministru cu privire la aprobarea structurii anului şcolar 2015-2016, una dintre modificări fiind că vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână. Astfel, reprezentanţii Consiliului sprijină vacanţa de iarnă de 3 săptămâni, având în vedere că…
-
Normele privind acordarea voucherelor de vacanță se modifică
În data de 6 august 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului nr. 614/2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă. Potrivit modificărilor, voucherele de vacanță pot fi acordate atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic. De asemenea, angajatorii, împreună cu…
-
Reguli noi referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă
De ar fi să ne luăm după numărul de ore petrecute anual la locul de muncă, angajaţii români robotesc din greu. Mai avem de recuperat la productivitatea muncii, pentru a ne situa la niveluri similare celor din vest. O problemă mai mare decât productivitatea muncii e numărul prea mic de angajaţi, raportat la populaţia aptă…