-
S-a propus crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru persoanele vaccinate!
Comisia Europeană propune crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.
-
Se recomandă sprijinirea în mod coordonat la nivelul UE a acţiunilor educative în familie
Camera Deputaţilor recomandă coroborarea Strategiei Uniunii Europene pentru combaterea mai eficace a abuzului sexual asupra copiilor cu strategiile şi normele europene privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, acţiune în care parlamentele naţionale şi-ar putea aduce contribuţia în dezvoltarea unor cadre legislative naţionale armonizate.
-
Ministrul Justiţiei a participat la reuniunea miniştrilor Justiţiei din statele UE
Ministrul Justiţiei a participat la reuniunea miniştrilor Justiţiei din statele membre UE, organizată de Preşedinţia portugheză a Consiliului UE, în format videoconferinţă.
-
Comisia Europeană prezintă un pachet de aproape 530 de milioane EUR sub formă de sprijin financiar
Comisia Europeană prezintă un pachet de aproape 530 de milioane EUR sub formă de sprijin financiar suplimentar în cadrul Fondului de solidaritate al UE (FSUE).
-
Acord de împrumut dintre Uniunea Europeană şi România
În Monitorul Oficial nr. 234/2021 a fost publicată Legea nr. 13/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană şi România.
-
Documentele acceptate pentru călătoria din Regatul Unit în România!
În Monitorul Oficial nr. 228/2021 a fost publicat Ordinul nr. 597/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1.124/2015 privind lista documentelor de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român. Rubrica referitoare la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind lista documentelor de trecere a frontierei de stat acceptate de…
-
UE pune la dispoziţie peste 330 de miliarde EUR pentru proiecte regionale şi locale în perioada 2021-2027
UE pune la dispoziţie peste 330 de miliarde EUR pentru proiecte regionale şi locale în perioada 2021-2027, prin intermediul fondurilor structurale, pentru a contribui la reducerea disparităţilor economice şi la stimularea redresării în urma pandemiei.
-
Comisia Europeană a prezentat o propunere privind transparenţa salarială
Comisia Europeană a prezentat o propunere privind transparenţa salarială menită să asigure faptul că femeile şi bărbaţii din UE primesc salarii egale pentru o muncă egală.
-
Parlamentul european va oferi Premiul cetăţeanului european
Premiul cetăţeanului european oferă recunoaştere iniţiativelor care contribuie la cooperarea europeană şi la promovarea valorilor comune.
-
Comisia Europeană a prezentat o Strategie ambiţioasă privind drepturile persoanelor cu handicap!
Comisia Europeană a prezentat o Strategie ambiţioasă privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030), pentru a asigura participarea lor deplină în societate, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane din UE şi din afara acesteia, în conformitate cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd că egalitatea şi nediscriminarea…