-
Comisia Europeană a adoptat un raport referitor la certificatul digital
Comisia Europeană a adoptat un raport referitor la certificatul digital al UE privind COVID şi la punerea sa în aplicare în întreaga UE. Raportul arată că certificatul UE a fost unul din elementele esențiale ale răspunsului Europei la pandemia de COVID-19, fiind generate peste 591 de milioane de certificate.
-
Comisia adoptă măsuri excepționale de sprijin pentru sectorul vitivinicol și pentru sectorul fructelor și legumelor
Măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol adoptate de Comisia Europeană includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor și fondurile mutuale, și prelungirea, până la 15 octombrie 2022, a măsurilor de flexibilitate aflate deja în vigoare.
-
Comisia publică un raport privind impactul COVID-19 asupra educației și îngrijirii copiilor preșcolari
Comisia Europeană a publicat un raport care analizează „înțelegerea și gestionarea impactului crizei provocate de pandemia de COVID-19 asupra sectorului educației și îngrijirii copiilor preșcolari”.
-
Începând cu 23 septembrie 2021, statele membre ar trebui să elimine treptat restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE!
La data de 30 iunie 2020, Consiliul a adoptat o recomandare privind restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE şi posibila eliminare a acestei restricţii.
-
UE. Contract cadru semnat pentru furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali
Comisia Europeană a semnat un contract-cadru de achiziţie comună vizând furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienţii afectaţi de noul coronavirus.
-
Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA
Norma nr. 27/2021 prevede aplicarea Ghidului ESMA referitor la raportarea în conformitate cu art. 4 şi 12 din Regulamentul (UE) 2015/2.365 privind transparenţa opAutoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMAeraţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi transparenţa reutilizării şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.
-
Comisia Europeană a lansat noua aplicaţie Erasmus+
Comisia Europeană a lansat noua aplicaţie Erasmus+, marcând o nouă etapă în digitalizarea programului Erasmus+.
-
UE a anunţat cinci acţiuni în valoare de 119,5 milioane EUR pentru a consolida sprijinul european
În urma Săptămânii internaţionale a democrației 2021, Uniunea Europeană a anunţat cinci acţiuni în valoare de 119,5 milioane EUR pentru a consolida sprijinul european puternic pentru democraţie şi drepturile omului în întreaga lume în 2021.
-
Încrederea în UE rămâne la cel mai ridicat nivel din 2008 până în prezent
Atitudinea faţă de UE, astfel cum a fost măsurată în iunie şi iulie, rămâne în general stabilă şi pozitivă.