-
Ordonanţa privind TVA-ul split va suferi modificări!
Prim-ministrul a anunţat că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată în Parlament astfel încât aceasta să fie obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvenţă sau faliment sau pentru cele care au înregistrat mai mult de două întârzieri întârzieri la plata TVA. Şeful Guvernului a spus că Ministerul de Finanţe a început…
-
Senatul a decis retrimiterea la Comisia de Buget a proiectului de lege privind plata TVA defalcata
Senatul a decis retrimiterea la Comisia de Buget a proiectului de lege privind plata TVA defalcata. S-a motivat ca nici Ministerul Finantelor, nici initiatorii amendamentelor nu au clarificat aspecte care tin de impactul bugetar al exceptarii de la aplicarea obligatorie. „Solicitam Senatului incuviintarea retrimiterii la comisie pentru o saptamana. La amendamentele care s-au formulat in…
-
Comisia Europeană doreşte să desfiinţeze frontierele fiscale
Comisia Europeană a înțeles că TVA-ul, așa cum este reglementat acum, este de fapt un instrument care ajută la evaziunea fiscală transfrontalieră. Așa că executivul comunitar ar vrea să desființeze frontierele fiscale și să modifice modul de plată al TVA. În prezent, nu mai puțin de 50 de miliarde de euro sunt sifonați în fiecare…
-
România riscă declanşarea unei proceduri de infringement!
România riscă declanșarea unei proceduri de infringement pentru încălcarea directivelor europene dacă va implementa plata defalcată a TVA în mod obligatoriu pentru toate firmele. S-a anunțat că, din 450.000 companii înregistrate în scopuri de TVA, numai 175 au optat pentru acest lucru. S-a susţinut că: „În forma în care este în vigoare acum, România este…
-
TVA-ul pentru livrarea lemnelor de foc ar putea fi redus!
Parlmentarii vor lua în discuție reducerea cotei de TVA pentru livrarea de lemn de foc, după ce Senatul a decis, la începutul acestei luni, ca exportul de lemne de foc să fie interzis pe o perioadă de cel mult 3 ani. Proiectul de legislativ de reducere a TVA pentru lemnul de foc a fost inițiat…
-
Ne pregătim pentru aplicarea TVA-ului split!
Începând cu data de 1 octombrie 2017 intră în vigoare opțional plata defalcată de TVA, urmând ca de la 1 ianuarie 2018, aşa-numitul split-TVA sa fie obligatoriu. Dacă propunerile de schimbare a legii priveau doar firmele înregistrate ca plătitori de TVA, aria plăţilor în contul special a fost extinsă. În plus, statul şi-a rezervat dreptul…
-
Plata defalcată a TVA. Cui îi folosește și pe cine stânjenește, în desfășurarea activității?
Plata defalcată a TVA este, în ciuda afirmațiilor inițiatorilor și susținătorilor săi, una dintre cele mai controversate și criticate măsuri, dintre cele introduse în acest an în legislația fiscală. Nu ideea în sine îi sperie pe întreprinzătorii ce vor trebui s-o pună în practică, ci modalitățile concrete prin care ea trebuie dusă la îndeplinire. Complicațiile…
-
Firmele nu susţin plata defalcată a TVA-ului!
Un sondaj realizat de Consiliul Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) arată că 97,5% dintre respondenți nu susțin plata defalcată a TVA și tot o pondere de 97,5% consideră că această modificare va avea efecte negative asupra activității firmei lor. La sondajul efectuat pe site-ul Consiliului pentru IMM-uri în perioada 8 — 28…
-
Până la ce dată se poate solicita rambursarea TVA din alte state membre?
Pentru a beneficia de rambursarea TVA aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru în anul 2016 persoanele impozabile trebuie să depună Formularul 318 – Cerere de rambursare TVA pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 302 alin. (2) din Codul fiscal, cel târziu până la data de 2 octombrie 2017 având în vedere…