-
Se doreşte finanţarea lanţului de muzee!
Finanţarea lanţului de muzee şi memoriale dedicate opresiunii şi conflictelor este una dintre investiţiile importante din componenta Turism şi Cultură a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, având un buget propus de circa 68 milioane euro.
-
Au început înscririle pentru întreprinderile din domeniul turismului în cadrul schemei “Horeca”!
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei “Horeca” prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
-
A fost aprobat modelul şi conţinutul legitimaţiilor de control în turism
A fost aprobat modelul şi conţinutul legitimaţiilor de control în turism. Ordinul nr. 2656/2020 prevede că legitimaţiile de control atestă împuternicirea specială a titularului în faţa operatorului economic, ce implică exerciţiul autorităţii de stat, acordată pe timpul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin.
-
Comisia Europeană lansează o platformă web dedicată sprijinirii reluării în siguranță a călătoriilor
Comisia Europeană lansează o platformă web intitulată „Re-open EU”, dedicată sprijinirii reluării în siguranţă a călătoriilor şi a turismului în întreaga Europă.
-
Comisia Europeană a adoptat recomandări pentru relansarea turismului
Comisia Europeană a prezintat un pachet de orientări şi recomandări pentru a ajuta statele membre să elimine treptat restricţiile de călătorie şi pentru a permite întreprinderilor din domeniul turismului să îşi redeschidă porţile, respectând în acelaşi timp măsurile sanitare de rigoare.
-
UE sprijină statele membre pentru a face față impactului resimțit în sectorul turismului
Comisia Europeană sprijină statele membre pentru a face faţă impactului resimţit în sectorul turismului din cauza coronavirsului. Miniştrii UE au discutat despre implicaţiile pandemiei asupra turismului, despre măsuri de atenuare şi strategia de redresare pentru ecosistemul turistic, care este unul dintre cele mai afectate de criză.
-
Asistăm la o explozie de oferte în turism!
Dezvoltatorii din turismul românesc pariază din ce în ce mai mult pe segmentul all-inclusive, care cunoaște o creștere de peste 30% în acest an. Cererea tot mai mare pentru structurile all inclusive îi face pe unii hotelieri să investească în acest segment, astfel că doar în această vară numărul locurilor all inclusive în hoteluri a…
-
Legea Turismului aduce soluţii pentru viitorul turismului românesc?
Grupul de Lucru pe Turism al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că Legea Turismului, în forma aprobată de Guvern, nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc şi solicită modificarea substanţială a acesteia, în Parlament. „Cea mai stringentă temă este cea legată de promovarea României ca destinaţie turistică. Grupul de Lucru pe Turism…
-
Guvernul thailandez intenţionează ca până la sfârşitul anului să instituie o taxă pentru turişti
Guvernul thailandez intenţionează ca până la sfârşitul anului să instituie o taxă de 100 de bahţi (3 dolari) pentru turişti pentru a le acoperi asigurarea de sănătate, a informat un responsabil pentru turism. Noua măsură este necesară şi nu va afecta negativ industria turismului în plină expansiune a ţării, a indicat secretarul permanent din cadrul…